sâmbătă, 30 ianuarie 2016
SFÂNTA EVANGHELIE ,DIN DUMINICA A TREIZECI SI DOUA , DUPĂ RUSALII !
SFÂNTA EVANGHELIE ,
din Duminica a treizeci şi doua ,
după Pogorârea Sfântului Duh !
În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon , şi iată un om bogat cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameşi , căuta să vadă cine este Iisus; dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Atunci ,alergând înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă , căci pe acolo avea să treacă.Dar când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, l-a văzut şi a zis către el : Zaheu, grăbeşte-te şi dă-te jos , căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.
Şi el grăbindu-se , s-a coborât şi L-a primit cu bucurie .
Dudul lui Zaheu !
Când au văzut aceasta , toţi cârteau şi ziceau : a intrat să găzduiască la un păcătos. Dar Zaheu , stând în faţa Domnului, I-a spus : iată jumătate din averea mea , Doamne, o dau săracilor şi ,dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.
Apostolul Zaheu !
Iar Iisus a grăit către el: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi el este fiul lui Avraam. Fiindcă Fiul Omului a venit să cauteşi să mântuiască pe cel pierdut.
Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie !
AMIN !
Dragii mei,
Trebuie să fim încredinţaţi că, oricât am gresi si orice păcat am fi săvârşit în această viaţă, dacă ne întoarcem la Bunul Dumnezeu şi Maica Domnului, cu lacrimi în inimă şi-n suflet , îngenunchem în faţa Sfintei Icoane, şi-I cerem iertare, cu adevărat vom fi iertaţi şi întăriţi în Credinţă şi-n Dragoste faţă de Aproapele.
Fraţilor, să facem şi noi precum a făcut Zaheu :
să ne urcăm şi noi, nu în dud, ci la Domnul , prin Rugăciunea noastra , prin faptele bune făcute în ajutorul Aproapelui nostru, prin Credinţa şi Smerenia, pe care o purtăm în suflet şi-n inimă.
Să dăruim inima noastra Lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, asta însemnând să-L iubim ,si s-O iubim, mai presus decât familia noastra,mai presus de orice bogăţie pământească.
Si astfel ,putem fi încredinţaţi că Rugaciunea noastra, ajunge la Dumnezeu şi la Maica Domnului, şi vom fi ajutaţi ca să gasim Calea Dumnezeiască ,spre mântuirea sufletului nostru.
Cu dragoste, Maria.
Multumesc,multumesc mult.
RăspundețiȘtergereA-TI SCRIS UN ADEVAR EXTREM DE PROFUND.SI EU CRED CA LEGEA IERTARII SE APLICA SI IN IAD.NU NE V-A LASA DUMNEZEU O VESNICIE ACOLO,SUFLETELE CARE REGRETA.CI DOAR PANA ISPASESTE SI ULTIMA HULA.
RăspundețiȘtergere