luni, 16 noiembrie 2015
IISUS HRISTOS RASTIGNIT ! OAMENI RĂSTIGNIŢI PE CRUCE !
16 Noiembrie 2015,ora 5,30 zori de zi !
Dragii mei,
În această dimineaţă în zori, mă trezeste dragilor,o Lumina alba orbitoare, si astfel ,văd cu ochii închisi fiind, văd spre Răsărit ,vârful Muntelui Golgota.
Aici, pe vârful Muntelui Golgota, într-un Nor alb stralucitor foarte, apar Trei Sfinte Cruci albe, orbitor de stralucitoare.
Crucile Sfinte, aveau pe ele câte un trup răstignit,care era tot din lumină alba densă, lăptoasă.
.
Un glas din Cer, care răsuna precum tunetul pe timp de ploaie torentiala, spune asa :
"Muntele Golgota !"
În această clipă dragilor, O Putere Divină, scoate cu un pas mai în faţă, Crucea Sfanta din mijloc, si astfel, văd cum pe aceasta Cruce, este rastignit în carne si oase, Însuşi Iisus Hristos, care avea legat de mijloc o pânză albă.
.
Numai Crucea cu Trupul Mântuitorului viu, in carne si oase, mi-a fost arătată indeaproape; celelalte două , au rămas de un alb strălucitor, cu trupurile de un alb mat, un alb lăptos.
Vedeam fratilor, până si culoarea rozie a pielii Lui Iisus, precum si sângele care-I şiroia pe frunte, din pricina Coroanei de spini.
În clipa în care, priveam la usturatul nostru Mântuitor, in spatele celor trei Cruci, au apărut o sumedenie de alte Cruci, ca intr-un Cimitir, asa de multe Cruci erau.
Cele Trei Cruci, stăteau pe locul lor, cu Trupul Lui Iisus Hristos rastignit in mijloc; iar multimea de Cruci care au apărut ulterior, erau mai la distanţă, mai în spate.
Doar 3- 5 secunde a durat totul, după care totul a disparut ca şi prin topire.
Dragii mei, cred că vor veni vremuri grele, pentru Crestini !
Cei care nu se vor lepăda de HRISTOS, vor fi alungati si chiar bătuţi si rastigniti ,pentru Credinţa lor.
Dar sa nu uităm că ,toţi cei care vor răbda până la urmă, se vor mântui;iar DUMNEZEU, le va pregati fiecaruia ,Cunună muceniceasca in Împărătia Sa.
Să fim buni dragii mei, să fim curajosi, sa avem Credinţă neclintita in Prea Sfanta Treime, si-n Măicuţa Domnului; să ne iubim Aproapele ca pe noi înşine, si vom avea numai de castigat.
Ce vom câstiga? Împărăţia Lui Dumnezeu!
Doamne Ajuta !
Cu dragoste, Maria.
Doamne fereste! Pe zi Ce trece ma inspaimant mai tare. Ce se petrece fratilor de unde atata invrajmare intre intre oamenii?? Cine ne indruma gandirea catre autodistrugere??
RăspundețiȘtergereChristos este in interiorul omului , nu-L mai rastigniti, ca L-am tot rastignit de doua mii de ani incoace si uitati-va unde am ajuns, ne rastignim copiii.Axati-va pe inviere, pe iluminare pe adevar, pe evolutie, asta-i mantuirea pe care o cautam
RăspundețiȘtergereFoarte corect ce spuneti, aceasta este adevarata invatatura din Noul Testament data de Isus.
ȘtergereViziunea pe care o are D-na Maria inseamna suferinta lui Isus datorita departarii bisericilor si oamenilor de la credinta din Noul Testament.
Din pacate, ortodoxia difuzeaza doar invataturi din Vechiul Testament.
Adica este cam pe acelasi palier cu islamul.
Pentru biserici se aplica pilda celui care a ingropat talantul (invatatura cristica) instituind DOGMA, de frica stapanului (Isus).
In esenta VT inseamna frica pe cand NT (invatatura lui Isus) inseamna dragoste.
In 13 Nov 2015 a fost tentativa de asasinare a presedintelui Hollande.
RăspundețiȘtergereCelelalte locuri de atentat au fost doar diversiuni.
Daca analizam ca musulmanilor nu le convine nici macar un presedinte pro-musulmani, care a fost votat de peste 95% dintre ei, putem doar deduce
ca musulmanii vor sa preia conducerea Frantei.
Care este metoda cea mai rapida prin care pot face asta ?
Printr-o inducere a fricii la extrem si aici va aduc aminte de viziunea dvs. cu atacul nuclear asupra Parisului prin care se neantetizeaza nu numai populatia dar si structura statala.
In timpul acestui soc imens, islamistii vor prelua conducerea.
Franta va fi stat islamic si este usor sa ne imaginam
ca va urma masacrarea crestinilor din Franta.
PS:
D-na Maria, eu v-am raspuns mereu la viziunile tragice cu Franta ca problema va fi cu musulmanii.
.
Doamne!!! Mare-i gradina Ta, dar multi au sarit gardu!
RăspundețiȘtergereAcum 2000 de ani, Domnul Iisus Hristos a fost rastignit si a patimit pentru noi, si toate ai fost ingaduite de Dumnezeu Tatal, pentru mantuirea sufletelor noastre. Acum Domnul Iisus Hristos a sta cu capul plecat intr-o parte si cu ohii inchisi in suferinta, caci nu ne mai poate ajuta pana la venirea Lui. Acum noi vom fi crucificati, oasele ne vor fi zdrobite, carnea ne va fi sfasiata, demonii vor manca din carnea noastra si nimeni si nimic nu va putea sa ne ajute, fiindca toate acestea trebuie sa se intample pana la venirea Domnului, cu boia Tatalui. Trupurile noastre au fost date in mana fiarei ca sa faca ce va voi cu noi. Sufletele noastre sunt in mainile noastre si depinde de fiecare dintre noi ce vom face cu ele si cui le vom da. Acesta este liberul nostru arbitru. Restul pana la venirea Domnului nostru Iisus Hristos este on mainile satanei. Acesta este mesajul pe care Domnul mi l-a dat sa vi-l transmit si am facut-o asa cum mi sa spus. Totul depinde de voi. Bucurati-va, caci putin a mai ramas pana la venirea Lui. Ce mi s-a mai aratat, am incercat sa postez, dar nu m-a lasat. Urmeaza vremuri grele, cine urgia si a si inceput. Domnul sa va binecuvanteze si Maica Domnului sa se roage cu toti sfintii din Imparatia Tatalui pentru sufletele voastre.
RăspundețiȘtergere