Predică la Duminica a XIV-a după Rusalii
( Despre haina de nuntă )
Versiune fara diacritice | Predici la duminici
Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? (Matei 22, 12)
Iubiţi credincioşi,
Pilda din Sfînta Evanghelie de azi, pe lîngă alte învăţături tainice
ce le ascunde în ea, ne aduce aminte şi de haina de nuntă, cu care ne-am
îmbrăcat la sfîntul şi dumnezeiescul Botez. De această haină ni se va
cere răspuns în ziua cea mare a judecăţii lui Dumnezeu de la sfîrşitul
veacurilor.
Trebuie să înţelegem că această haină este Însuşi Iisus Hristos,
Domnul şi Mîntuitorul nostru, după mărturia marelui Apostol Pavel care
zice: Cîţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat!
(Galateni 3, 27). Ne punem întrebarea: ce datorie avem noi, cei care
ne-am îmbrăcat în Sfîntul Botez cu Hristos? Ca răspuns vom spune că toţi
cei ce ne-am îmbrăcat cu Hristos, avem datoria mare de a lepăda
lucrurile întunericului şi de a ne îmbrăca în hainele luminii (Romani
13, 12).
Care sînt lucrurile întunericului şi de ce se numesc aşa? Lucrurile
întunericul sînt toate faptele rele fără de rod, adică păcatele pe care
le facem cu voia noastră, despre care ne spune dumnezeiescul Apostol
Pavel (Efeseni 5, 11).
Faptele rele se numesc aşa din două motive şi anume: întîi, pentru că ele vin de la diavolul, care se zice stăpînul întunericului
(Ioan 14, 30; Efeseni 6, 12; Coloseni 1, 13) şi, în al doilea rînd, se
numesc fapte fără de rod ale întunericului, fiindcă întunecă mintea şi
sufletul omului şi-l despart pe om de Dumnezeu, Care este lumină: Dumnezeu este lumină şi lumina luminează tuturor şi întunericul nu a cuprins-o (Ioan 1, 5), căci Dumnezeu locuieşte în lumina cea neapropiată (I Timotei 6, 16).
Care sînt hainele luminii pe care trebuie să le îmbrăcăm, după
învăţătura Sfîntului Apostol Pavel? Acestea sînt toate faptele bune,
care mai sînt numite şi arme ale luminii (Romani 13, 12). Cu
aceste fapte bune şi arme duhovniceşti ale luminii se cade a ne îmbrăca
noi creştinii, după cum ne îndeamnă acelaşi apostol, zicînd: Staţi
deci tari, avînd mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcaţi-vă în
platoşa dreptăţii şi vă încălţaţi picioarele voastre întru gătirea
Evangheliei păcii. Întru toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi
putea stinge toate săgeţile vicleanului cele aprinse, şi coiful
mîntuirii luaţi, şi sabia Duhului care este cuvîntul lui Dumnezeu
(Efeseni 6, 14-17). Aşadar, vedeţi ce fel de haine se cuvin nouă
creştinilor a îmbrăca, şi care sînt faptele cele fără de rod ale
întunericului de care trebuie a ne dezbrăca?
Noi, fraţilor, ne-am îmbrăcat în dumnezeiescul Botez cu Hristos şi
prin El avem putere a lucra toată fapta bună, după cum ne învaţă Sfîntul
Apostol Pavel, zicînd: Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întăreşte
(Filipeni 4, 13). Încă şi Domnul ne-a arătat că, prin unirea cu El,
toate faptele bune le putem lucra, iar fără de El, nimic bun nu putem
face, după cum Însuşi spune: Rămîneţi întru Mine şi Eu întru voi, căci fără de Mine nu puteţi face nimic (Ioan 15, 4-5). Căci trebuie să avem în toată vremea unire cu Hristos, prin credinţa cea lucrătoare care se lucrează prin dragoste (Galateni 5, 6; II Tesaloniceni 3, 5), şi prin această credinţă, să lucrăm cu multă sîrguinţă toată fapta bună.
La dumnezeiescul Botez ne-am lepădat de satana şi de toate lucrurile
lui. Dacă după Sfîntul Botez ne vom întoarce iarăşi la păcate şi nu ne
vom pocăi de ele prin mărturisire la duhovnic şi prin facerea canonului
dat, atunci ne asemănăm cu cîinele care se întoarce la vărsătura sa şi
cu porcul ce se scaldă din nou în mocirla lui (II Petru 2, 22; Pilde 26,
11). Căci, într-adevăr mare datorie avem noi creştinii care ne-am
îmbrăcat cu Hristos la Sfîntul Botez, să-I urmăm Lui prin toate faptele
bune, aşa cum ne îndeamnă Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Următori făceţi-vă mie, fraţilor, precum şi eu lui Hristos
(I Corinteni 11, 1). Dar să întrebăm pe marele Pavel, cum urma el lui
Hristos, ca să ştim şi noi în ce fel să urmăm Lui. Să ascultăm ce ne
spune el: Trei ani noaptea şi ziua n-am încetat cu lacrimi a învăţa
sfătuind pe fiecare. în osteneli multe, în bătăi, în temniţe, în
primejdii de multe ori (Fapte 20,31). De la iudei de cinci ori am
luat cîte patruzeci lovituri de bici fără una am luat, de trei ori cu
toiege am fost bătut, odată cu pietre am fost împroşcat, de trei ori cu
mine corabia s-a sfărîmat; o noapte şi o zi în largul mării am petrecut;
în călătorii de multe ori, în primejdii pe rîuri şi de la neamuri şi de
la tîlhari, în primejdii în pustie şi pe mare, în osteneală şi trudă,
în privegheri, de multe ori, în frig şi în lipsă de haine, pînă în ziua
şi ceasul de acum şi flămînzim şi însetăm şi sîntem goi şi sîntem
bătuţi, sîntem pribegi, ne ostenim lucrînd cu mîinile; noastre, ocărîţi
fiind, binecuvîntăm; prigoniţi fiind, răbdăm; huliţi fiind, mîngîiem. Am
ajuns ca nişte gunoi lumii, tuturor lepădătura pînă azi (II Corinteni 11, 25-27).
Iubiţi credincioşi,
Iată în ce fel şi prin cîte necazuri şi prigoane urma lui Hristos
dumnezeiescul şi marele Apostol Pavel. Să ne punem întrebarea: oare noi
creştinii de azi, care ne-am îmbrăcat cu Hristos prin Sfîntul Botez,
mergem noi pe urma Sfîntului Apostol Pavel, precum mergea şi el pe urma
suferinţelor lui Hristos? Dacă am lua noi aminte la Sfînta Evanghelie
cîte a suferit Mîntuitorul pentru noi, cîte au suferit Apostolii şi toţi
sfinţii pentru dragostea lui Hristos, am cunoaşte cît de păcătoşi şi
neputincioşi sîntem şi cu cîtă lenevire şi nepăsare lucrăm pentru
mîntuirea sufletelor noastre, am cunoaşte cît de puţin ne îngrijim să ne
împodobim haina de nuntă a sufletelor noastre, pe care am luat-o la
Botez mai curată decît soarele şi care ni se va cere în ziua morţii
noastre şi în vremea înfricoşatei judecăţi a lui Dumnezeu.
Sfîntul Apostol Petru, arătîndu-ne care este haina şi podoaba cea adevărată a creştinului, ne învaţă, zicînd: Podoaba
voastră, să nu fie din afară, împletirea părului şi a podoabelor de aur
şi îmbrăcămintea hainelor scumpe. Ci să fie omul cel tainic al inimii,
întru nestricăcioasă podoabă a Duhului, blînd şi liniştit, care este de
mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Că aşa se împodobeau odinioară sfintele
femei care nădăjduiau în Dumnezeu (I Petru 3, 3-5). Acelaşi lucru învaţă şi Sfîntul Pavel pe femeile creştine, zicînd: Asemenea
şi femeile în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcîndu-şi lor podoabă din
sfială şi din cuminţenie, nu din păr împletit şi din aur sau din
mărgăritare sau din veşminte de mult preţ; ci din fapte bune precum se
cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu (I Timotei 2, 9-10).
Iată cum se cuvine a se împodobi femeile creştine. Adică a nu iubi
numai podoaba cea din afară, ci a se împodobi mai ales cu haina cea
duhovnicească a sufletului lor, prin lucrarea faptelor bune şi să-şi
aducă aminte de ameninţarea lui Dumnezeu care zice: Pentru că fiicele
Sionului sînt atît de mîndre şi umblă cu capul pe sus şi cu priviri
obraznice, cu paşi domoli, cu zăngănit de inele la picioarele lor,
Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul va
descoperi goliciunea lor. În ziua aceea va lua Domnul toate podoabele:
inele, sori, luniţe, cercei, brăţări, văluri, cununi, lănţişoare,
cingătoare, miresme, talismane, inele, verigi de nas, veşminte de
sărbătoare, mantii, şaluri, pungi, oglinzi, pînzeturi subţiri, turbane
şi tunici. Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune; în loc de
cingători, frînghie; în loc de cîrlionţi făcuţi cu fierul, pleşuvie; în
loc de veşmînt preţios, zdrenţe şi în loc de frumuseţe, pecete de robie (Isaia 3, 16-24).
Dar nu numai femeile, ci şi bărbaţii trebuie să fugă de lux şi de
podoabe şi să se silească fiecare a-şi împodobi cu fapte bune aurul cel
dinăuntru, adică sufletul său. Fiecare creştin trebuie să-şi aducă
aminte că la judecata viitoare, nu va judeca Dumnezeu hainele, ci
faptele noastre. Cel ce se va sili a-şi împodobi haina sufletului său cu
toată fapta cea bună, unul ca acesta nu se va ruşina cînd va fi chemat
la nunta marelui Împărat (Apocalipsa 19, 7-9).
Dacă cineva dintre noi ar fi chemat să meargă înaintea unui împărat
pămîntesc sau a unui mare conducător de ţară, cîtă grijă ar avea să-şi
împodobească hainele sale ca să nu fie batjocorit pentru a sa
neglijenţă. Dar noi cînd vom fi chemaţi la nunta mirelui Hristos
înaintea Celui ce este Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor
(Apocalipsa 19, 16), ce fel de ruşine, cîtă groază şi muncă vom lua,
dacă nu ne vom îngriji a ne împodobi haina sufletelor noastre? Oare nu
vom auzi şi noi ca omul din pilda Evangheliei de azi: Prietene, cum ai intrat aici, neavînd haină de nuntă? Oare nu vom auzi noi atunci pe dreptul Judecător şi Preaveşnicul Împărat, zicînd: Legaţi-i mîinile şi picioarele şi aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară, unde este plîngerea şi scrîşnirea dinţilor (Matei 22, 13).
Vai de noi, fraţilor, cît de puţin ne îngrijim a ne împodobi haina
cea de nuntă a sufletelor noastre şi cîtă pedeapsă de la Dumnezeu ne
aşteaptă pentru această lenevire şi negrijă! Noi, păcătoşii, uităm că
vine moartea şi după moarte este judecată şi muncă veşnică pentru cel ce
moare nepocăit şi nepregătit.
Dumnezeiescul părinte Efrem Sirul, arătînd chinurile care îi aşteaptă
acolo pe cei păcătoşi, zice: "Acolo se vor topi ochii beţivilor, acolo
se vor veşteji cărnurile judecătorilor, acolo se vor chinui cu foame
cumplită şi groaznic vor pătimi cei ce în alăute şi fluiere beau vinul;
acolo cu mare durere se vor tîngui şi cu dinţii lor vor scrîşni şi cu
amar îşi vor bate feţele lor desfrînaţii şi preadesfrînaţii, furii,
ucigaşii de oameni, vrăjitorii, fermecătorii, descîntătorii, scriitorii
de mincinoase scrisori, stricătorii de copii, vrăjitorii, mîncătorii de
sînge. Aceştia toţi, şi cei asemenea lor, care fără pocăinţă au păcătuit
pînă la sfîrşitul lor şi pe calea cea lată şi desfătată au umblat, care
duce la pierzare, acolo în chinurile iadului îşi vor afla negreşit
sălăşluirea" (Sf. Efrem Sirul, Tomul III, Bucureşti, 1910, p. 39).
Dumnezeiescul şi sfîntul Apostol Pavel gura lui Hristos ne arată că
trebuie a ne dezbrăca de hainele răutăţilor noastre şi a ne îmbrăca cu
omul cel nou, zicînd: V-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu
faptele lui şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre
deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit. Şi iarăşi zice: Îmbrăcaţi-vă,
dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi cu milostivirile
îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blîndeţe şi cu îndelungă
răbdare... Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care
este legătura desăvîrşirii (Coloseni 3, 12-15).
Aţi auzit, fraţi creştini, ce îmbrăcăminte trebuie să avem noi
creştinii şi care sînt podoabele duhovniceşti ale hainelor de nuntă ale
sufletelor noastre? O, de nu am uita noi păcătoşii, învăţătura şi
sfătuirea marelui Apostol şi de ne-am îngriji în toată vremea a ne
îmbrăca cu aceste sfinte virtuţi, care împodobesc haina cea de nuntă a
sufletelor noastre, ca, în ziua cea mare a judecăţii lui Dumnezeu, să nu
ne ruşinăm şi să nu fim aruncaţi în munca cea veşnică! În ziua aceea drepţii vor străluci ca soarele.
Atunci se va vedea podoaba şi frumuseţea hainelor de nuntă ale
fiecăruia şi se va cunoaşte după haina cea din afară dragostea şi
silinţa fiecăruia, cu care am lucrat în această viaţă la mîntuirea cea
veşnică a sufletului nostru.
Iubiţi credincioşi,
Pînă aici am vorbit despre podoaba hainei de nuntă a sufletului
nostru. În încheiere voi arăta cîteva istorioare sfinte, prin care veţi
înţelege că oamenii sfinţi şi aleşi ai lui Dumnezeu au strălucit în
viaţa lor cu lumină duhovnicească, nu numai înăuntrul lor, ci chiar în
afară s-au arătat cu podoabă şi slavă dumnezeiască, prin care se arată
sfinţenia şi lumina cea duhovnicească a sufletelor lor.
De exemplu, citim în istorisirile sfinte că Set patriarhul, fiul lui
Adam, cînd era de patruzeci de ani, a fost răpit de îngerul Domnului la
înălţime şi a învăţat ştiinţa multor taine ale lui Dumnezeu şi vestita
ştiinţă a astronomiei; iar cînd s-a pogorît pe pămînt, faţa lui s-a
luminat foarte mult din cereştile vederi de acolo. Această strălucire şi
slavă a feţei lui, care era ca o faţă de înger, a rămas la el toată
viaţa sa (Hronograf, Mînăstirea Neamţ, 1837, p. 86-87).
La fel a strălucit faţa lui Moise, robul lui Dumnezeu, cînd s-a pogorît din muntele Sinai cu Tablele legii: Atît
strălucea faţa lui Moise, încît toţi fiii lui Israel se spăimîntau la
vederea feţei lui şi nu puteau să sufere strălucirea feţei lui, încît
proorocul Moise îşi acoperea faţa sa, pînă cînd intrau ei să grăiască cu
dînsul (Ieşire 34, 29-35). Aşa strălucea şi faţa sfîntului apostol, întîiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, ca o faţă de înger, cînd vorbea către evrei (Fapte 6, 15).
Faţa Sfîntului Sisoe cel Mare a strălucit ca soarele în vremea
sfîrşitului său, după cum se scrie despre aceasta în Pateric: "Cînd vrea
să se sfîrşească acest mare cuvios părinte, şezînd părinţii pustiului
lîngă dînsul, a strălucit faţa lui ca soarele şi le zicea lor: "Iată,
Avva Antonie a venit!" După puţin timp a zis: "Iată ceata Apostolilor a
venit!" Şi s-a luminat faţa lui iarăşi şi iată era ca şi cum ar fi
vorbit cu oarecare, şi s-au rugat lui bătrînii, zicînd: "Cu cine
vorbeşti, părinte?" El a zis: "Iată, îngerii au venit să mă ia şi mă rog
să fiu lăsat să mă pocăiesc puţin!" Îi zic lui bătrînii: "Nu ai
trebuinţă să te pocăieşti, părinte!" Şi le-a spus bătrînul: "Cu adevărat
nu mă ştiu că am pus început bun", şi au cunoscut toţi că este
desăvîrşit. Şi iată că de năpraznă s-a făcut faţa lui ca soarele. El le
zicea lor: "Vedeţi, Domnul a venit şi zice: Aduceţi-Mi pe vasul
pustiului!" Şi îndată şi-a dat duhul şi s-a făcut cu un fel de fulger,
şi s-a umplut toată casa de bună mireasmă" (Pateric, Bucureşti, 1828, p.
70).
Iată, fraţi creştini, cum slăveşte Dumnezeu încă din acest veac pe
oamenii Lui cei aleşi şi sfinţi, care cu adevărat în toată viaţa lor
le-a plăcut binele şi care s-au ostenit cu mari nevoinţe, cu post, cu
priveghere, cu rugăciunea, cu fecioria şi cu multe alte fapte bune, şi
mai ales cu smerenia şi-au împodobit haina cea de nuntă a sufletului
lor.
Zice Domnul în Sfînta Scriptură: Pe cel ce Mă slăveşte pe Mine, îl voi slăvi
(Filipeni 4, 19; Romani 9, 23) şi iată cum a slăvit El pe cei ce L-au
iubit chiar din veacul de acum. Vedeţi cît de mare şi adîncă smerenie
avea acest sfînt şi bine plăcut al lui Dumnezeu. La moartea lui au venit
marele Antonie, ceata proorocilor, a îngerilor şi, mai presus de toţi,
Însuşi Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, iar el se ruga să-l
mai lase puţin să se pocăiască, că nu socotea în mintea lui că a pus
început de faptă bună. Bine a zis sfîntul Isaac Sirul că: "Smerenia este
haina lui Hristos". Cu această haină a lui Hristos era îmbrăcat
sufletul acestui mare sfînt Sisoe. De aceea, smerenia, zice Sfînta
Scriptură, merge înaintea slavei. (Pilde 15, 33; 29, 23). Însuşi
Mîntuitorul nostru Iisus Hristos atît l-a slăvit şi l-a înălţat de a
strălucit faţa lui ca soarele, asemenea cu a Sa în Muntele Taborului.
Aceasta ca să se adeverească cuvîntul Său Care a zis: Pe cel ce Mă slăveşte pe Mine, îl voi slăvi (Psalm 83, 12; I Regi 2, 8) şi Cel ce se smereşte pe sine se va înălţa (Matei 23, 12; Luca 9, 48; Iov 5, 11).
Aşadar, iubiţi fraţi creştini, să nu uităm şi noi nevrednicii, de
slava acestor oameni sfinţi de care am amintit mai sus, şi să ne silim
cu toată sîrguinţa a ne împodobi haina cea de nuntă a sufletelor
noastre, cu toată podoaba faptelor bune, dar mai presus de toate, cu
dragostea de Dumnezeu, de aproapele şi cu desăvîrşita smerenie. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu