duminică, 5 iulie 2015
SFÂNTA EVANGHELIE, DIN DUMINICA A CINCEA DUPĂ RUSALII !
LA UTRENIE ,
Sfânta Evanghelie a Cincea ,a Învierii !
De la Sfântul Evanghelist Matei !
( XXV, 1- 13 )
Zis-a Domnul pilda aceasta : Împărăţia Cerurilor se va asemăna cu zece fecioare , care, luându-şi candelele lor, au ieşit în întâmpinarea Mirelui. Cinci însă dintre ele erau înţelepte , iar cinci erau nebune. Cele nebune, luându-şi candelele lor , n-au luat cu ele untdelemn ; iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase , o dată cu candelele lor. Dar întârziind Mirele ,au aţipit toate şi au adormit.Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare : iată Mirele vine ; ieşiţi în întâmpinarea Lui ! Atunci s-au deşteptat toate aceste fecioare şi şi-au împodobit candelele lor . Iar cele nebune, au zis celor înţelepte :
daţi-ne din untdelemnul vostru , căci se sting candelele noastre. Dar cele înţelepte au răspuns , zicând : pentru ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă , mai bine duceţi-vă la cei ce vând şi vă cumpăraţi. Plecând însă ele să cumpere , a venit Mirele şi cele care erau gata, au intrat cu El la nuntă şi muşa s-a închis. Iar mai pe urmă au sosit şi celelalte fecioare , zicând : Doamne, Doamne,deschide-ne nouă . Dar El răspunzând , a zis : adevărat vă spun vouă , nu vă cunosc pe voi . Drept aceea , privegheaţi , căci nu ştiţi ziua , nici ceasul în care va veni Fiul Omului.
SLAVĂ ŢIE DOAMNE, SLAVĂ ŢIE !
AMIN !
La Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie ,
Sfânta Evanghelie, de la Matei !
(VIII, 28 - 34 ;IX , 1 )
În vremea aceea , când a trecut Iisus dincolo, în ţinutul Gherghesenilor , iată că L-au întâmpinat doi îndrăciţi , care ieşeau din morminte , foarte furioşi, încât nimeni nu putea să treacă pe drumul acela .Şi iată au început să strige şi să zică : ce ai cu noi Iisuse , Fiul Lui Dumnezeu ? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti ? Şi era departe de ei ,o turmă mare de porci la păscut. Iar diavolii îl rugau , zicând : dacă ne scoţi afară , dă-ne voie să ne ducem în turma de porci. Atunci El ,le-a zis : duceţi-vă ! Iar ei , ieşind, s-au dus în turma de porci ; şi îndată turma de porci s-a aruncat de pe ţărm în mare şi s-a înecat în apă. Atunci păzitorii au fugit şi , ducându-se în oraş , au povestit tot ce se petrecuse şi cele întâmplate cu cei îndrăciţi.Îndată tot oraşul a ieşit în întâmpinarea Lui Iisus şi, văzându-L , L-au rugat să plece din ţinutul lor. Şi intrând în corabie , IISUS a trecut dincoace şi a venit în oraşul Său.
SLAVĂ ŢIE DOAMNE, SLAVĂ ŢIE !
AMIN !
Dragii mei, chiar dacă eu aduc aici SFÂNTA EVANGHELIE ,înaintea fiecărei Sfinte Sărbători, ar fi minunat pentru noi, ca să mergem în SFÂNTA BISERICĂ, si traim cu sufletul SFÂNTA ŞI DUMNEZEIASCA LITURGHIE .
Sigur că este bine pentru suflet că o citim şi aici pe Blog, SFANTA EVANGHELIE , dar sufletul nostru ,tânjeşte după Casa Lui Dumnezeu, acolo unde şi Îngerii coboară în mod nevăzut de credincioşii din Sfânta Biserică, şi cântă odată cu Preotul , cu Strana şi cu toti credincioşii.
Cu smerenie vă spun că,eu am văzut adesea, cum CETE de ÎNGERI coboară în timpul SFINTEI şi DUMNEZEIESTII LITURGHII, au aripi albe transparente, si chipuri de copilasi de circa 3-4 anişori, cu părul castaniu si ondulat.
Într-un nor alb strălucitor , vin ÎNGERAŞII LUI DUMNEZEU !
Am văzut o singură dată, în trăirile mele, UN PREOT în Sfântul Altar, care primea Pomelnicile de la credincioşi, dar nu le citea pe toate. Si deasupra lui, în mod nevăzut de Preot, erau mulţi Îngeri, care aveau POMELNICILE CREDINCIOŞILOR în mâinile lor, şi le citeau ei. Îngerii luau Pomelnicile necitite şi cu al lor glas Dumnezeiesc ,înălţau Rugăciuni către Dumnezeu şi Maica Domnului ,pentru cei care erau scrişi acolo.
Dragii mei, lăsaţi totul deoparte duminică, şi mergeţi la Sfânta Biserică şi veţi simţi cu adevărat în inima şi-n sufletul vostru , ajutorul Lui Dumnezeu şi al Maicii Lui Dumnezeu.
Cu dragoste şi preţuire,
Maria.
Un CURCUBEU ce încununează , Sfanta Cruce a Domnului si Mântuitorului nostru,IISUS HRISTOS !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu