MIHAI EMINESCU A COBORÂT , PRECUM LUCEAFĂRUL SĂU !

                 15  IANUARIE  2014 , 

                      164  de ani de la 

naşterea marelui poet, MIHAI  EMINESCU !

                           Noapte  de  Ianuarie 2013 !

Dormeam, când brusc mă trezeşte UN GLAS, duios ce venea diin Cerul  Sfânt, şi care recita 

                       O POEZIE.

Această Poezie era, întocmai cu versurile de mai jos.

Şi răsuna frumos şi Cerul şi Pământul la auzul Glasului unic, care recita aceste versuri.

Şi într-o clipă văd   UN  CER  senin de ziuă, şi în aer, în atmosferă, într-un NOR ALB strălucitor, văd UN  CHIP  VIU, şi foarte tânăr.Doar capul şi umerii îi vedeam în Norul alb strălucitor, care era atât de aproape de Pâmânt. Cât înălţimea unui plop cel mai înalt.

Şi îmi zâmbea şi era fericit, şi acest CHIP  VIU, era al lui  MIHAI  EMINESCU.

Am rămas uimită trebuie să recunosc, deoarece astfel de apariţii sunt extrem de rare, şi mai ales să apară în preajma zilei de naştere, recitând din propriile VERSURI .Şi auzeam doar ultima strofă a Poeziei,  ";Şi te-ai dus  dulce minune,
                 Şi-a murit  iubirea noastră
                  Floare albastră, Floare albastră,
                  ..................................................
iar eu acum, am căutat-o pe net ,pentru voi dragilor, şi am postat-o aici pe Blog.

Vă las acum fraţilor, să vă bucuraţi de versurile acestei minunate Poezii- FLOARE  ALBASTRĂ şi de multe altele pe care le găsiţi la un clik distanţă.

                  FLOARE  ALBASTRĂ !

                                     de MIHAI  EMINESCU 

- "Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte ?
De nu m-ai uita incalte
Sufletul vietii mele.

In zadar rauri în soare
Gramadesti-n a ta gandire
Si campiile Asire
Si intunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urca-n cer varful lor mare
Nu cata în departare
Fericirea ta, iubite !"

Astfel zise mititica,
Dulce netezandu-mi parul.
Ah ! ce spuse adevarul;
Eu am ras, n-am zis nimica.

- ,,Hai la codrul cu verdeata,
Und-izvoare plang în vale,
Stanca sta să se pravale
In prapastia mareata.

Acolo-n ochi de padure,
Langa bolta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea în foi de mure.

Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de mă iubesti.

Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Să-ti astup cu dansul gura.

De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Căci va fi sub palarie -
S-apoi cine treaba are !

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,
Te-oi tinea de dupa gat.

Pe cararea-n bolti de frunze,
Apucand spre sat în vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n intunecime;
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag ?"

Inc-o gura - si dispare...
Ca un stalp eu stau în luna !
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare !

............................

Si te-ai dus, dulce minune,

S-a murit iubirea noastra -

Floare-albastra ! floare-albastra !...

Totusi este trist în lume !

                     

---

Alte poezii de dragoste de Mihai Eminescu

Ce e amorul?
De cate ori iubito?
Dorinta
Venere si Madona
Craiasa din povesti
De ce nu-mi vii
Departe sunt de tine
Fat Frumos din tei
Floare albastra
Inger de paza
Iubind in taina
Luceafarul
O, ramai
Pe langa plopii fara sot
Sara pe deal

                                           Cu dragoste şi cu preţuire, Maria.