LA 3 DECEMBRIE 2013 , SĂRBĂTORIM PE SFÂNTUL CUVIOS GHEORGHE , DE LA CERNICA ŞI CĂLDĂRUŞANI !

SFÂNTUL  CUVIOS  GHEORGHE  , DE  LA  CERNICCA  ŞI  CĂLDĂRUŞANI , SĂRBĂTORIT  LA  3  DECEMBRIE  2013  !

Mareste imaginea.

Sfantul Gheorghe - Cuvios Staret al Manastirilor Cernica si Caldarusani

Viata parintelui nostru staret Gheorghe, si cum din a lui Dumnezeu pronie a venit aici si a sadit cu parintii viata de obste in ostrovul Cernica, unde se praznuieste hramul Sfantului Nicolae.

Sfintia sa inca de tanar fiind mirean multa dorinta avand ca sa mearga la Sfantul Munte si dupa intamplare a venit din Tarigrad (Constantinopol) un mitropolit anume Rosca, grec, avandu-si treburile sale aici in Bucuresti si ispravand iarasi sa se intoarca in Tarigrad.

Si parintele staretul dupa ravna ce avea tot cerca prin Bucuresti ca doar va gasi pe cineva ca sa mearga prin Tarigrad, si gasind pe acest mitropolit, Rosca, s-a dat la Prea Sfintia Sa sub ascultare, si in putina vreme ispravandu-si sfintia sa treburile, au plecat la Tarigrad.

Si sezand in Tarigrad vreo trei ani, i-a venit ravna Prea Sfintiei Sale ca sa se duca la Sfantul Munte, sa se prosteasca (sa traiasca in simplitate), ca ramasita vietii sale sa si-o petreaca in liniste. Si asa a plecat dimpreuna cu staretul nostru tot mirean fiind si s-au asezat in Manastirea Vatopedu. Si acolo l-a facut mitropolitul Rosca calugar rasofor si diacon (1757) si nu mult traind acest calugar fiind batran, s-a dus catre Domnul.

In vremurile acelea (din 1752) se afla si Parintele Staretul Paisie in Sfantul Munte la "Proorocul Ilie" cu cativa ucenici sloveni si romani. Iar parintele staretul Gheorghe neimpacandu-se cu grecii, a iesit din Vatopedu si s-a dus la Staretul Paisie si s-a dat ucenic sfintiei sale si l-a facut calugar in mantie si preot. Si strangandu-se ca la saizeci si patru de parinti, nu ii incapea locul si stramtorea despre chili si lipsa despre hrana vietii, neputand birui cu lucrul mainilor a-si scoate hrana vietii si cererile turcilor.

A socotit cuviosul Paisie sa iasa din Sfantul Munte si sa vie intr-aceste pamanturi blagocestive (binecredinciose), si acest scop a fost o pronie a lui Dumnezeu, ca si intr-aceste tari prin soboare de parinti cuviosi cu vieti de obste a se proslavi numele Domnului si al Prea Curatei Maicii Sale, si spre folosul si mantuirea a multe suflete.

Si asa cu toti ucenicii sfintiei sale fiind intr-o unire (in 1763) s-a gatit si a plecat la Tarigrad, si de acolo la Galati. Si iesind la uscat a tras la Schitul Varzaresti, in judetul Focsanilor cu 64 de ucenici. Si indemnat fiind staretul Paisie de oarecare parinti de-ai locului ca sa vie la Bucuresti, la parintele mitropolitul ca sa ceara vreo manastire, s-a plecat dupa acel sfat al acelor parinti, si asa a venit in Bucuresti cu trei parinti, dintre care era si parintele staretul Gheorghe.

Dar nedobandindu-si cererea dupa scopul sfintiei sale, s-a intors inapoi. Dupa aceea s-a dus la Iasi, lasand soborul tot aici in Varzaresti. Si mergand la parintele mitropolit chir Gavriil, i-a aratat cererea Prea Sfintiei Sale, si cu tot sufletul a prins bucuros. Si Prea Sfintia Sa a facut sfat cu boierii, si i-a dat manastirea Dragomirna, si trimitand a adus parintii de la Varzaresti, si au intrat in manastire la anul 1763.

Iar la anul 1769 a venit un turc mare de la Tarigrad cu porunca imparateasca ca sa hotarasca pamantul Valahiei si al Moldovei de catre pamantul tarii nemtesti. Si hotarandu-se pamantul Moldaviei, a ramas Manastirea Dragomirna in partea nemteasca. Atunci s-a sculat staretul Paisie si a venit la Iasi la Maria Sa Domnul Grigorie Voda Ghica, rugandu-se ca sa-i dea alta manastire ca nu pooate a ramanea sub stapanire de alta lege. Si asa cu sfatul divanului i-au dat manastirea Secu.

Si ridicandu-se staretul Paisie cu tot soborul a venit la Secu la anul 1775, si sezand in aceasta manastire patru ani, dar cu mare stramtorare, una despre chilii, iar alta despre loc, fiind cu greutate a aduce cele trebuincioase. Si inmultindu-se soborul silit a fost staretul Paisie de a mers la Iasi la Maria Sa Domnul Constantin Moruzi Voievod, jeluindu-se despre stramtorarea locului. Si iarasi facand sfat cu boierii, i-au dat manastirea Neamtul, fiind cu chilii mai multe si bogate, si asa ridicand soborul, lasand in Secu parinti dupa cat putea sa cuprinda, au intrat in Manastirea Neamtul la anul 1779, mai sezand si in Manastirea Neamtul parintele nostru staret Gheorghe vreo doi ani, iarasi i-a venit o ravna de neimpacare in suflet, ca sa se intoarca iarasi in Sfantul Munte.

Si luand voie si blagoslovenie de la staretul sau, cuviosul Paisie, a venit in Bucuresti la Sfanta Mitropolie avand cunoscut pe dascalul Macarie arhimandritul, ucenic tot al staretului Paisie, avand sederea in mitropolie.

Si spunand scopul l-a facut aratat Prea Sfintiei sale Parintelui Mitropolit chir Grigorie. Si chemandu-l Prea Sfintia Sa pe staretul nostru, n-a vorbit mult, fiindca ii spusese dascalul Macarie, si nici vreme avand de a lungi vorba, ci numai i-a zis sa ramana aici vreo saptamana doua de zile. Si a ramas la dascalul Macarie indeplinind porunca; una, ca sa se mai odihneasca, al doilea ca sa-si castige ceva de cheltuiala pentru drumul ce ii sta inainte.

Si trecand cateva zile, l-a chemat Prea Sfintia Sa parintele mitropolit si lungind vorba multa. Si vazandu-i Prea Sfintia Sa chipul cel cu dar impodobit, si vorbele cele dulci, si cu blandete, care tragea ca un magnet spre inimile multora, si cu gandul cunoscandu-l ca este vas ales de Dumnezeu, si ca printr-insul multe suflete va aduce la mantuire, i-a zis ca sa ramana aici intr-aceasta tara, si orice manastire ii va placea cu indemanare a face obste cu adunare de parinti cuviosi, dupa cum a facut si Cuviosul Paisie la Moldova, sa-i dea.

Iar staretul Gheorghe s-a aparat cu totul nevrednic numindu-se pe sinesi a se apuca de un lucru mare ca acesta, si mult silindu-l Prea Sfintia Sa, si vazand ca nu se pleaca, i-a hotarat ca nici la Sfantul Munte nu-l lasa sa se duca.

Iar parintele staret Gheorghe vazandu-se stramtorat intru aceasta hotarare a Mitropolitului, foarte tare s-a mahnit, si si-a cerut voie de doua trei zile ca sa se socoteasca, si iesind s-a dus la chilie unde ii era sederea la dascalul Macarie. Si vazand dascalul Macarie pe staretul foarte mahnit, si spunandu-i toate cu amanuntul despre o parte il mangaia, iar despre alta il indemna ca sa ramana aici.

Si induplecandu-se, a cerut sfat ca ce manastire sa ceara, fiindca nici o manastire de aici ii era stiuta sfintiei sale. Si spunandu-i dascalul Macarie pe toate manastirile tarii, la nici una nu s-a impacat, socotind sfintia sa ca de va cere o manastire mare, are multe impiedicari politicesti si suparari mirenesti.

Si a spus dascalului Macarie ca la cele mari manastiri nu se impaca, iar de stie undeva vreo manastire saraca si la loc linistit, sau vreun schit sarac si deosebit de mireni, poate s-ar impaca. Si socotind dascalul Macarie ca poate spre partea muntelui s-ar gasi, dar dascalul Macarie nu vrea ca sa-l departeze prin munti, ci si-a adus aminte de acest schit Cernica. Si spunand staretului Gheorghe de acest schit si invoindu-se au venit amandoi pe jos ca sa-l vada.

Si intrand in ostrov pe poteca care mergea la Biserica, si vazandu-l plin de padure si de maracini, caci din poteca in laturi nu puteai a te abate, iepuri, caprioare, porci salbatici, cu turmele era, serpi multime. Si intrand in biserica, pardoseala era stricata, numai gauri, era si zugravita, dar de abia se cunostea.

Biserica era mica, zidire veche, hramul Sfantului Ierarh Nicolae, si uitandu-se la icoana hramului, i s-a umplut ochii de lacrimi ca de o icoana facatoare de minuni, precum si este, si atat i s-a aprins sufletul cu o dragoste nespusa pentru acest ostrovas vazandu-l impodobit cu padure de jur imprejur, si loc pustnicesc si linistit, dupa cum poftea si sfintia sa, si impacandu-s cu acest schit au iesit din ostrov.

Dar ostrovul cel de dincolo unde se numeste acum la Sfantul Gheorghe, inca ii era nestiut ca nu se vedea din padure. Si aci, unde sunt grajdurile acum, era vreo douazeci de case de romani, la care au mers si s-au odihnit putintel si au ospatat ceva, si s-au intors inapoi la Bucuresti.

Si mergand la parintele mitropolit a cerut sa-i dea Schitul Cernica, ca intr-alta manastire nu se impaca. Iar Prea Sfintia Sa auzind ca nu cere vreo manastire bogata, ci Cernica, stiindu-o saraca si pustie din vremi trecut, l-a cuprins o mare mirare, insa i l-a fagaduit, vazandu-i cererea cu atata pofta.

Insa despre o parte ii parea bine ca s-a induplecat a ramane din scopul ce-l avea al Sfantul Munte. Iar despre alta era la mare indoiala ca nu va putea a sedea la Cernica, nici a strange sobor de parinti si a face obste dupa scopul Prea Sfintiei Sale, din multa pustietate si saracie a Schitului si va fugi.

Deci parintele staret Gheorghe mai intai a rugat pe Prea Sfintia Sa ca sa scoata satul de acolo si sa-l departeze la Sfantul Pantelimon, care peste putine zile a si fost departat. Apoi asa a intrat in Cernica cu doi parinti batrani, anume Athanasie si Gherasim monahii, la anul 1781, aprilie.

Ca Dumnezeu pe placutii sai nu-i lasa ca sa fie numai pentru sinesi, ci ca printr-insii si pe altii sa-i aduca la mantuire; si lumina fiind sa nu fie ascunsa sub obroc, ci la vedere (Mt 5,15), ca cei intunecati cu ceata grijilor lumii acesteia sa se lumineze la ochii sufletului spre desteptare, ca sa vie intru pocainta; nici pamantul Valahiei sa nu fie mai de jos decat al Moldovei. Caci Prea Curata Fecioara, Maica Domnului, a iconomisit, si din sfanta gradina Sa a scos pe acesti doi luminatori, si i-a rasadit ca doi pomi langa izvoarele apelor, ca la vremea sa sa-si dea roadele (Ps 1,3); pe cuviosul staret Paisie, zic, in Moldova, si pe staretul Gheorghe in Valahia, si ca niste slugi credincioase ce au fost, ca numai cate cinci talanti au luat si i-au facut zece, ci cate zece si i-au insutit (Mt 25, 15). Sa venim iarasi la cuvantarea ce ne sta inainte.

Si intrand staretul Gheorghe in Cernica, si-a facut un toporas si a inceput intai a curati maracini si a largi cararea de la vad pana la biserica. Chilii nu erau, numai langa biserica unde erau casele vornicului Cernica daramate pana in fata pamantului; numai pivnita si un beci fiind boltite stau nedaramate.

Iar dascalul Macarie arhimandritul fiindca era oranduit de parintele mitropolit a face predica in toate duminicile pe la biserici, spunea si pentru Cernica, ca sunt trei pustnici saraci si cine cu ce se va milostivi sa se duca, fiind locul cu apropiere. Si asa ducandu-se vestea prin toti Bucurestii, si prostimii de mirare le era auzirea de pustnici, pentru aceea a inceput Sfantul Ierarh Nicolae a-si arata minunile sale, mai intai din partea negutatoreasca, calfe de pe la pravalii indemnandu-se a veni pe jos cu painisoara, cu urciorus, cu untdelemn, cu lumanari.

Si vazand staretul cu chip incuviintat si dulce la cuvant, si plin de toata dragostea si catre cel mai mare si catre cel mai mic, dupa cum il impodobise Dumnezeu, toti se umilea cu inimile, si intorcandu-se inapoi umpleau toate auzurile oamenilor de cele vazut si auzite. Si au inceput in toate duminicile si sarbatorile a veni tot mai multi, si le facea staretul cuvant duhovnicesc, si ei ascultau cu multa dragoste, si se duceau toti cu mult folos sufletesc, dintre care unii aprinzandu-se cu multa ravna dumnezeiasca au inceput a ramane sub ascultarea si povata sfintiei sale, pe care cu dragoste primindu-i, urma povatuirii sfintiei sale.

Si pana la un an si jumatate s-au strans saisprezece frati, toti aveau cate un toporas, si toata ziua taiau la maracini, si noapte le dau foc, si se culcau prinprejurul focului, ca nimeni nu-si avea patul sau, asternutul sau la un loc, ci unde apuca acolo se culca si vara.

Iar iarna in beciul ce s-a zis mai sus puneau paie multe si acolo in paie dormeau noaptea fara soba si fara foc, si ziua taiau din balta anin de faceau chereastea pentru arhondarie si pentru chilii, ca vara nu se putea sa intre in balta prin apa si sa taie. Si le scoteau cu spinarea afara, ca boi nu aveau, fara numai un bou negru care venise cu un batran, si se daduse si el la obste. Aveau si o cotiga cu doua roate; ci si boul acela nu sta, ca batranul acela umbla cu cotiga prin sate de capata milostenie, faina, malai, branza, lapte, oua, cine ce se indura de da. Iar cand se ducea in Bucuresti toti il cunostea boul cel negru cu cotiga de la Cernica, si fiestecare arunca cate o paine doua in cotiga pana o umplea, si din aceasta milostenie se hraneau fratii.

Iar Dumnezeu vazand rabdarea si dragostea ce aveau fratii catre parintele sau si unul pentru altul, cat unul era toti si toti unul, si din zi in zi inmultindu-se fratii si Sfantul Ierarh Nicolae neincetand minunile, a deschis inima Dumnealui banului Nicolae Dudescu si a dumneaei cocoanii batranii Goleasca, ca dumnealui Banul ne-a facut tain de faina si de malai de la morile dumnealui la Frujinesti, si dumneaei cocoana Goleasca ne trimetea burdusi cu branza, bute cu vin si altele.

 Si asa s-au apucat a face intai arhondaria. Mesterul cel mare era staretul si fratii dupa sfintia sa. Au inceput si doua randuri de chilii impreunate si prin mijloc despartite, si cand s-au implinit trei ani de la intrarea staretului Gheorghe, s-au ispravit si arhondaria si chiliile invelite cu sovar (sindrila), si pana atunci se stransesera treizeci si trei de frati.

Iar slujba Bisericii umbla numai cu cele Sapte Laude, fara Sfanta Liturghie, numai la praznice imparatesti slujea Sfanta Liturghie Parintele Staretul. Iar cand nu putea din prea multa osteneala, aducea cate un preot de la Sfantul Pantelimon si facea Sfanta Liturghie.

La anul 1784, Sfantul Ierarh Nicolae vrand ca sa-si infrumuseteze sfantul locasul sau cu podoaba de parinti calugari, in Saptamana cea Mare a Sfantului Marelui Post, a indemnat de a venit dumneaei cocoana Goleasca, de care ne-a fost cuvantul mai sus, si cu dumneaei cocoana Dudeasca ca sa vada pe Parintele Staretul Gheorghe, ca pana atunci, din persoanele cele mari nu mai auzea, dar nici unii nu-l vazuse.

Si iesind cu toti fratii la vad, le-au intampinat, si ducandu-le in Biserica dupa obicei le-au cantat Axionul. Si sarutand icoanele dupa cum era zugraveala proasta, au iesit afara, si ducandu-le la arhondarie, isi adunase cele trebuincioase, dulceata, cafea inca si bucatari si cele de trebuinta ale mancarii. Si luand dulceata si cafea, au statut de vorba cu parintele staretul.

Iar sfintia sa cu darul ce-l avea intru sinesi, a inceput a scoate cuvinte cu smerenie si folositoare de suflet, si atat le-a umilit cu inima, incat au inceput a lacrima. Si vazandu-le intru atata umilinta staretul, a inceput a intinde cuvant pentru saracie, ca ar calugari pe acesti treizeci si trei de frati, dar nu au cele trebuincioase ale calugariei.

Iar dumneaei cocoana Goleasca a cerut in scris sa-i dea de cele ce are de trebuinta, si i-a facut foaie de toate cu amanuntul. Si puind masa au mancat si dupa masa s-au plimbat prin ostrov, ca in ziua aceea era foarte zi buna si cald, si plecand s-au dus.

Iar la Duminica Floriilor au trimis 33 camasi, izmene asemenea, dulami, curele, rase, potcapice, camilafce, ciorapi, iminei, paramanuri facute pe hartie groasa si o mantie, si in saptamana aceea pana la Pasti pe toti i-a calugarit.

Si trecand Saptamina cea Luminata a trimis pe doi parinti la Prea Sfintia Sa parintele mitropolit de a facut un preot si un diacon si de aci inainte a inceput slujba bisericii necurmata.

Si parintele staretul a oranduit pravila bisericii dupa oranduiala obstii Sfantului Munte, si dupa tipicul Rusiei, insusi fiind tipic, si invata pe fiecare cum sa isi inceapa canonul pe la chilii, ziua si noaptea, spre toti cu mare ingrijire fiind, si neincetat sfatuindu-i si intarindu-i ca pe niste copii si cruzi de curand iesiti din lume, si spunandu-le pilde de ale Sfintilor Parinti, cum trebuie a urma de a se face un calugar bun cu viata dupa Dumnezeu:

"Calugarul, zice, trebuie sa fie smerit, bland, tacut, putin la vorba, mintea avandu-si stransa, destept in privegheri, rabdator in postiri, ascultator si peste toate acestea, dragoste deopotriva catre cel mare si catre cel mic a avea, si a nu se imputina cu sufletul de catre mila lui Dumnezeu ci a fi rabdator pana la sfarsit."

Si cu duh proorocesc mai inainte au proorocit staretul Gheorghe zicand ca: "Dupa lipsa si saracia ce avem va trimite Dumnezeu milele Sale cu prea indestulare, si Sfantul Ierarh Nicolae isi va largi ograda sa intemeindu-o si cu zidiri de piatra, si cu toate impodobindu-o"... si nu va temeti, turma mica, numai dragoste sa aveti!"

Si au inceput parintii pe unde se taia padurea si maracinii de padure si a pune vie si pomi. Insusi staretul inainte, si parintii dupa sfintia sa. Ca dupa cum era ravnitor la cele sufletesti, asa era si la ostenelile trupului cele din afara. Si s-a implinit parimia ce zice ca "in locul scaiului se va inalta chiparos si in locul urzicii va creste marsina (si celelalte)" (Isaia 55, 13).

Parintele staretul nostru Gheorghe era obisnuit in saptamana cea dintai a Sfantului Post, de luni toata saptamana pana duminica nu manca nimic, nici paine, nici bea apa. Asemenea si in Saptamana cea Mare, de la Duminica Floriilor pana Joi nu gusta nimica, iar Joi manca ceva, si de Joi pana in ziua Invierii.

Care la aceasta fapta buna multi din parinti ravnitori se obisnuise, si inca se intindea si la alte nevointe mai mari, din care unii s-au si smintit la minte, si ii tinea legati si in fiare, pana isi veneau in simtiri cu rugaciunile staretului Gheorghe. Si de cate ori se aratatu naluciri diavolesti prin ostrov, care toti parintii vedeau, care si eu am vazut si sunt martor la toate acestea.

Apoi staretul nostru Gheorghe, vazand pe ispititorul vrajmas ca supara soborasul, s-a intins la mai multa osteneala, nedandu-si odihna ziua si noaptea, intarindu-i cu invataturi parintesti si priveghind, cercetandu-i pe la chilii sa vada cum se odihnesc si ce fac. Odata vrand sa arate o postire deosebita in luna lui iulie, patruzeci de zile nu a mancat paine nici alta mancare ce trece prin foc, fara numai la noua ceasuri din zi gusta cate o felie doua de pepene, si niscareva din poame, si bea putina apa.

Iarasi sa venim la cuvantare ce ne sta inainte. Apoi au inceput a se inmultii fratii si parintii straini, dar tot in lipsa era soborul pana in zilele Mariei Sale Domnului Mavrogheni; iar pana atunci se inmultise soborul de o suta si trei parinti.

Si iarasi Dumnezeu si Prea Curata Maica Sa si Sfantul Ierarh Nicolae aratand minuni, au indemnat pe Maria Sa Mavrogheni a veni la Cernica, de cu seara trimitand instiintare, ca dimineata va sa vie, si sa fie la Liturghie; intru o Duminica era.

Si facandu-se utrenia la vremea sa s-a oprit Liturghia pana a venit Maria Sa. Si intrand in biserica, dupa obicei psaltii domnesti s-au pus in strane sa cante, iar Maria Sa i-a scos sfara zicand sa cante parintii dupa obiceiul lor.

Si sezand in Biserica pana la otpustul Liturghiei, si iesind au intrat in arhondari cu toti boierii care venise cu Maria Sa si a poruncit ca toti parintii sa vie inaintea Mariei Sale, si pana a nu lua nici dulceata nici cafea, s-a sculat Maria Sa in picioare si a zis staretului sa zica: "Blagoslovit (binecuvantat) este Dumnezeul nostru totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor". Si Maria Sa a zis: "Amin".

Si singur a inceput a citi Slava Tie Dumnezeul nostru, Slava Tie, Prea Sfanta Troita (Treime), Tatal nostru. Staretul a zis: Ca a ta este imparatia. Si iar Maria Sa a zis: Miluieste-ne pe noi Doamne, miluieste-ne pe noi. Si: Doamne miluieste-ne pe noi. Si: Usa milostiviri; si Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila ta, si: Cred intr-unul Dumnezeu.

Si a zis staretului: "Iata acum sa stii ca ne-am facut frati de cruce"; si a scos Maria Sa o legatura cu galbeni 103, si a dat staretului si au sarutat mana unul altuia, si a cerut si Maria Sa la staretul sa-i dea ceva pentru fratie, si a zis staretul: "Eu sunt sarac; ce sa dau Mariei Tale?"

Iar Maria Sa a zis: "Nimic, nimic nu ai?" Staretul a zis: "Ce este pe mine, atata este bogatia mea". Maria Sa a zis: "Dar in mina ce ai?" Si i-a aratat metaniile ce le avea in mana cum era proaste. Iar Maria Sa a zis: "Acelea da-mi-le", si i le-a dat.

Si a poruncit sa aduca dulceata si cafea, si band Maria Sa si staretul si toti boierii, apoi au iesit boierii afara si toti parintii. Si a ramas Maria Sa cu staretul vorba, si tot la staretul cautand si vazandu-i fata cea cu darul dragostei impodobita, si cuvintele ce-i ieseau din gura, plina de toata smerenia si de suflet folositoare, atat i-a umilit inima, cat a inceput a si lacrima.

Si a iesit a se plimba prin ostrov si l-au dus si in ostrovul cel de dincolo, si vazandu-l mai inalt foarte, i-a placut Mariei Sale, si numai decat a cerut o coala de hartie si calimari si singur a facut un resmu (adica izvod splant) de biserica si a dat Filipescului fiind logofat mare, si i-a zis ca singur sa fie ingrijitor sa apuce ca sa faca biserica dupa acel resmu, si gatindu-se de plecare, i-a zis staretul: "Am o rugaciune sa fac Mariei Tale".

Si i-a zis: "Spune-mi." Si a zis staretul: "Nevoie mare avem de o moara, vad avem, dar nu avem cu ce o face". Si Maria Sa a zis ca sa trimita un parinte la Bucuresti la Maria Sa. Si a doua zi trimitand, i-a dat bani de a facut moara care este acum, si le-a facut si tain ca pe toata ziua sa i-a cate 103 paini de la cuptoarele din Bucuresti, si au inceput a trimite saci cu fasole, saci cu bob, saci cu linte, burdusi cu untdelemn, putini cu masline, putini cu capere, putini cu unt, saci cu orez, abale negre, blani, cojoace, carti bisericesti.

Dar nenorocirea le-a stat impotriva, ca dupa putina vreme s-a pornit razmerita cu nemtii, si au umplut toata tara de ostiri turcesti pana la hotar, si li s-a taiat mila, numai painea tot o luau de la cuptoarele ce faceau pentru tainul turcilor.

Atunci Parintele Partenie arhimandritul, igumenul Minastirii Curtii de Arges, a fugit la Sibiu. Iar Maria Sa Mavrogheni le-a dat manastirea parintilor. Si trimitind parintele staretul vreo douazeci de parinti la Curtea de Arges nu putea sa sada in manastire fiind plina de turci, ci sedea la Robaia si strangea venitul manastirii si-l trimetea la Cernica.

Si tinand razboiul doi ani si mai bine, si pornindu-se nemtii au intrat in Tara Romaneasca pana la Dunare. Si a venit si parintele arhimandritul Partenie la manastirea sa, iar parintii s-au intors la Cernica, si trecand vreme la mijloc pana in zilele Mariei Sale Domnul Alexandru Moruzi Voda.

Iar parintele proin (fost) mitropolitul Filaret avand Manastirea Caldarusani data cu hrisov mai dinainte Prea Sfintiei Sale a o stapani pana la moarte, Dumnezeu Cel ce voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca (I Tim 2,4), si placutului sau, Staretul Gheorghe, vrand ca mai multe suflete sa-i incredinteze si sa le aduca la mantuire, a deschis prin Duhul Sfant inima Prea Sfintiei Sale ca sa dea manastirea Caldarusani staretului Gheorghe, fiind manastire mare, si avand loc indestulat de a se face sobor de parinti cat de mare, sa unit cu Maria Sa si cu toti boierii la scopul Prea Sfintiei Sale, si i-au dat Caldarusanii.

Iar parintele staretul a ridicat o parte de parinti din Cernica si au intrat in Caldarusani la anul 1794, aprilie 1, lasand in Cernica pe parintele Timotei, purtator de grija parintilor, si asezand in manastire parinti, pe unii la treburile din afara, iar pe altii la slujba bisericii dupa oranduiala tot a Cernicai.

Iar staretului placandu-i locul din Cocioc, s-a mutat acolo apucandu-se iarasi a taia padure si a presadi pomi, lasand in manastire pe parintele Dorotei a fi ingrjitoriu de parinti si adesea ori mergand la Cernica si din Cernica la Caldarusani cercetand, invatand si povatuind amandoua soboarele.

Si fiind in Caldarusani s-a imbolnavit putintel, si cunoscandu-si mai inainte sfarsitul sau, a aenit din Cocioc in manastire si a poruncit sa se traga clopotul cel mare ca sa se stranga toti parintii, si cei dupa afara, si strangandu-se, a intrat in biserica, a luat mantia si epitrahilul si le-au citit molifte de iertaciune, si a inceput a le face cuvant de invatatura si de despartire, zicand: "De acum nu va mai calca piciorul meu in Caldarusani fiindca mi s-a apropiat sfarsitul".

Si a asezat pe parintele Dorotei a le fi povatuitoriu, si a umplut pe toti parintii de jale si de lacrimi. Si a plecat la Cernica ca sa-si de sfarsitul intru ostenelile sfintiei sale cele dintai, si ducandu-se s-a imbolnavit mai greu. Si la anul 1806 decembrie 3, duminica la 7 ceasuri din noapte si-a dat fericitul sfarsit, si multa intristare si plangere a lasat tuturor parintilor. Vesnica pomenire, vesnica pomenire, vesnica pomenire!

Multe am lasat nescrise pentru ingreunare, cate in viata fiind cu Duhul cunoscandu-le le poruncea; unele adica implinite, iar altele dupa raposarea sfintiei sale le vaz implinindu-se. Ca desi a iesit din viata, dar cu duhul nedepartat este de sobor, dupa cum vedem ca nu spre scadere merge soborul, ci tot mai spre adaugire, din care cunoscut este ca au castigat indraznire catre Dumnezeu.

Acestea le-am scris, ca pana cand n-am intrat in Cernica, din spunerea sfintieie sale le-am scris. Iar de cand am intrat in Cernica, si eu fiind ucenic al sfintiei sale din inceput, le-am scris cele ce eu le-am vazut, cel mai jos iscalit.

Roaga-te si pentru mine, cinstitul meu parinte si taica, ca cu rugaciunile sfintiei tale sa castig si eu putina indrazneala catre milostivul Dumnezeu. Amin!

Ieromonahul Protasie, pacatosul

                                       Cu dragoste si cu preţuire,

                                       Maria !