5 Noiembrie 2013, ora 17,50 !
Bine v-am regăsit dragii mei !
Mi-aş fi dorit din toată inima, să aduc aici pe Blog, DOVEZI DE EXISTENŢĂ A LUI DUMNEZEU, care să ne bucure inima şi sufletul !
Dar aşa cum se întâmplă deseori, oamenii ridică ochii lor spre CER, numai la necaz, şi atunci numai ca să-I ceară socoteală LUI DUMNEZEU, de ce li se întâmplă lucruri rele!
Astăzi în timp ce scriam aici pe Blog, aud într-o fracţiune de secundă, CUVINTE GRELE, care veneau de Sus, şi care CUVINTE, m-au înfricoşat şi pe mine. De ce ? Pentru că am stat mult timp în dilemă, dacă să le citez aici , sau nu.
Până la urmă, mi-am amintit de PORUNCA LUI DUMNEZEU, când mi-a spus:" SĂ SCRII TOT CE VEZI ŞI TOT CE AI S-AUZI !"
Şi cum aş putea eu să fac altfel, şi să nu-mi ţin promisiunea , jurământul dacă vreţi, făcut de mine LUI DUMNEZEU ?
Şi iată fraţilor, ce spunea GLASUL, care răsuna din CERUL SFÂNT ,citez întocmai :
"AVERTISMENT ! PREGĂTIŢI-VĂ !
ACESTA ESTE UN AVERTISMENT !
UN AVERTISMENT !
PE CINE VA GĂSI PREGĂTIT.....(şi glasul s-a pierdut ca un ecou), iar eu, am rămas uimită, uluită, de ceea ce auzisem, şi nu ştiam ce să fac, dacă să le scriu sau nu.
Şi abia după 20 minute, după ce m-am rugat şi am vorbit cu IISUS, în Rugăciunea mea, am luat hotărârea de a scrie şi despre acest AVERTISMENT.
Dragii mei, eu nu ştiu ce fel de AVERTISMENT este! Numai BUNUL DUMNEZEU şi MĂICUŢA DOMNULUI ştie, dar mie nu mi s-a spus decât ceea ce tocmai am scris mai sus. Şi nu am voie eu, să spun că...are avea vreo legătură cu vestea CUTREMURULUI MARE, anunţat şi prin mass-media, şi am scris şi eu despre el.
Dar în momentul de faţă, eu am scris exact ce mi s-a spus, şi nu voi încerca nici măcar în gândul meu, să ghicesc sau să tălmăcesc aceste cuvinte.
Dragilor, noi în fiecare zi,trebuie să fim pregătiţi de plecarea noastră de pe acest Pământ.
Adică, să mergem la SFÂNTA BISERICĂ, să ne spovedim, să ne împărtăşim, să fim mai buni şi mai milostivi, şi neapărat fraţilor, să iubim pe Aproapele nostru, indiferent de culoarea pielii ,indiferent de câtă carte are.
Dăruiţi DRAGOSTE sufletească, aveţi CREDINŢĂ TARE, NECLINTITĂ ÎN BUNUL DUMNEZEU şi-n MAICA DOMNULUI, şi în SFINŢII SĂI,FACEŢI FAPTE BUNE, POSTIŢI MIERCUREA ŞI VINEREA ŞI ÎN POSTURILE DE PESTE AN, SPOVEDIŢI-VĂ LA PREOT, ŞI SĂ VĂ ÎMPĂRTĂŞIŢI CU VOIA PREOTULUI, CU PREA SFÂNT ŞI PREA SCUMP TRUPUL ŞI SÂNGELE DOMNULUI.
Aceasta înseamnă să ne pregătim ! Să ne întoarcem la DUMNEZEU, trup şi suflet, inimă şi cuget !
Faceţi aşa cum v-am povăţuit, şi vă veţi bucura de multă pace şi linişte sufletească.
CREDINŢA, NĂDEJDEA ŞI DRAGOSTEA, SUNT CELE TREI VIRTUŢI DUMNEZEIEŞTI, pe care , fiecare dintre noi, trebuie să le sădim în sufletul nostru, în inima noastră, şi ele vor înflori, se vor înmulţi, şi vom putea dărui şi APROAPELUI nostru, şi tot ne va rămâne şi nouă, pentru că, nu va seca niciodată acest IZVOR SFÂNT, pe care de bună voie, l-am sădit în cămara sufletului nostru, unde se află LUMINA ÎNVIERII LUI HRISTOS !
Cu dragoste şi preţuire, Maria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu