11 Martie 2005, ora 23,20 !
Singură fiind în camera mea, eram copleşită de toate DARURILE, pe care mi le dă DUMNEZEU, şi la acea vreme, nu ştiam ce să fac, cu atâtea DARURI SFINTE. Şi am îngenuncheat în faţa SFINTEI ICOANE, a SFINTEI TREIMI, şi-L rugam pe SFÂNTUL DUH, ÎL imploram pur şi simplu, cu lacrimi ce-mi ardeau obrajii, să vină şi să-mi de un semn, să-mi lumineze mintea şi calea, ca să ştiu ce să fac pe mai departe.
Şi dintr-odată văd liber, cu ochii deschişi, cum se întâmplă O MINUNE, pe SFANTA ICOANĂ a SFINTEI TREIMI.
DUMNEZEU TATĂL, îşi mişcă degetele, şi chiar MÂNA SA dreaptă., care este ridicată în sus, ca semn al BINECUVÂNTĂRII. Degetele MÂINII, se închideau şi se deschideau, iar O LUMINĂ aurie, orbitor de strălucitoare, pulsa în PALMA dreaptă ,a TATĂLUI CERESC.
Această LUMINĂ AURIE, ia forma unui PĂTRAT auriu, ce se aşează între TATĂL CERESC şi IISUS HRISTOS, astfel încât , MÂNA DREAPTĂ a LUI DUMNEZEU TATĂL este prinsă în PĂTRATUL AURIU, precum şi jumătate din CARTEA MÂNTUITORULUI , pe care o ţine în MÂNA SA stângă ,pe genunchi.
De SUS, DUHUL SFÂNT, sub CHIP de PORUMBEL, sufla asupra LUI DUMNEZEU şi a FIULUI SĂU, MULT PREA IUBIT, izvor de LUMINĂ AURIE, extrem de strălucitoare,iar PĂTRATUL ce unea pe DUMNEZEU TATĂL cu DUMNEZEU FIUL, pulsa ca o inimă, şi strălucea enorm, cât o mie de SORI, la un loc.
Pătratul auriu, era transparent la mijloc, iar laturile erau auriu intens. Toată SFANTA ICOANĂ, cu SFANTA TREIME, prinsese viaţă. Priveam liber, lacrimile-mi curgeau, şi nu-mi puteam lua ochii de la MINUNEA care mă absorbise cu totul.
Din ochii LUI IISUS , cad lacrimi albe, stralucitoare sub formă de stele.
DUMNEZEU TATĂL, DUMNEZEU FIUL ŞI PREA SFÂNTUL DUH, erau uniţi ,prin acel pătrat auriu, orbitor de strălucitor.
Sub SFANTA ICOANĂ, a SFINTEI TREIMI, se afla ICOANA MAICII LUI DUMNEZEU, în care MĂICUŢA stă cu MÂINILE SALE, strânse ca la RUGĂCIUNE, şi priveşte în SUS, iar din ochii Ei, curg şiruri de lacrimi sfinte.
MĂICUŢA DOMNULUI, din SFANTA ICOANĂ, prinde viaţă, clipeşte, ochii Ei se rotesc în orbite, şi priveşte când la SFANTA TREIME, ce stralucea cât o mie de Sori, la un loc, când la mine, în jos,ce eram ca şi ţintuită pe pământ,de ceea ce vedeam.
Maica Domnului, priveşte la PREA SCUMP FIUL Ei, priveşte spre mine, închide pleoapele, iar le deschide şi priveşte la SFANTA TREIME, şi iar spre mine..., şi tot aşa de câteva ori consecutiv.
Eu nu mai clipeam, nu mă mai mişcam, ci eram ca de piatră, la ceea ce vedeam. Nu te mai poţi gândi la altceva, nu te mai poţi mişca, ci ,pur şi simplu, eşti atras ca de un magnet puternic, şi nici nu mai clipeşti.Aud un GLAS, care spune aşa :
"AI SUFLETUL CURAT !
CURAT ÎL AI !
CURAT CA LACRIMA DE MAI "!
Dragii mei, fiecare dintre noi, poate să vadă la un moment dat ,MINUNI de la BUNUL DUMNEZEU, dacă...(cum spunea un glas din cer,)citez:
"SĂ NE RUGĂM !
SĂ NE RUGĂM CU UMILINŢĂ ŞI SMERENIE !
DRAGOSTEA - I IUBIREA DE CREDINŢĂ "!
Deci, ca întotdeauna, cu dragoste şi preţuire, Maria.
Ai dreptate Dragostea adevarata este atunci cand iubesti credinta mai presus de orice,Credinta este Dumnezeu...Dumnezeu este iubirea!
RăspundețiȘtergereO zi frumoasa tuturor!
Daniela