7 Iulie 2005, ora 5,10 !
Abia îmi notasem în caietul meu de suflet, ceea ce tocmai am scris în articolul anterior, când văd cu ochii închişi, CERUL SFÂNT AL LUI DUMNEZEU, care avea culoarea aurie ,exact ca a Soarelui. Tot CERUL era UN SOARE imens.
Pe un astfel de CER, care nu era CERUL pe care îl privim noi, văd O TURLĂ foarte înaltă, de un alb orbitor de strălucitor. Turla Sfântă, era în auriul de Soare, a CERULUI din CER .
Şi între două CERURI, cel de la baza TURLEI de culoare bleu, şi CERUL de Soare unde se afla TURLA BISERICII din CER, stătea cu ARIPILE întinse PREA SFÂNTUL DUH, sub CHIP de PORUMBEL !
DUHUL SFÂNT dragilor, ocupa cu ARIPILE SALE, cu TRUPUL SĂU, toată Bolta Cerească aurie .
Acum vedeam fraţilor, CERUL auriu de SOARE, TURLA de un alb orbitor cu bleu strălucitor la bază, şi cu DUHUL CEL PREA SFÂNT ,de un alb imaculat, pufos şi orbitor de strălucitor, care acoperea cu ARIPILE SALE, toată Bolta Cerească.
ACESTA , ERA CERUL ÎN CARE LOCUIA DUMNEZEU ! Iar CERUL bleu, de la baza TURLEI din CER, era graniţa dintre CERUL nostru bleu, şi CERUL auriu de Soare în care strălucea orbitor de tare, TURLA BISERICII din CER.
Totul era uimire, totul era strălucire ,iar DUHUL CEL PREA SFÂNT, ţinea pe ARIPILE SALE, întinse cât CERUL auriu, ţinea TURLA din CER, precum şi CERUL ca de Soare.
Şi aud GLAS, din CER, care spune :
"NU TE POATE ÎNTRECE NIMENI !"
Şi văd O CIFRĂ albă, strălucitoare, ce pluteşte în faţa mea, în aer, ca într-un nor albastru violet catifelat.
Această cifră, era....7....!
ŞAPTE fraţilor, este O MARE TAINĂ ! Este TAINA TAINELOR ! Am mai scris, despre ŞAPTE, care aici nu are sensul de cifră, ci de un NUME DUMNEZEIESC !
Dragii mei, dar nu-i aşa ? Toate la timpul lor, le voi descoperi vouă, după VOIA LUI DUMNEZEU !
Să nu vă îndoiţi niciodată dragilor, de toate câte vă spun vouă, căci nu sunt de la mine, ci toate sunt de la DUHUL SFÂNT !
Cu dragoste şi cu preţuire , Maria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu