INTRAREA  ÎN  BISERICĂ 
     A  PREA  SFINTEI STĂPÂNEI  NOASTRE ,       DE  DUMNEZEU  NĂSCĂTOARE,  ŞI                       PURUREA  FECIOARA  MARIA ! 
                       21 Noiembrie 2016 ! 
                          
                            LA  UTRENIE, 
      SFÂNTA  EVANGHELIE  DE  LA  LUCA  !
 
    În zilele acelea, sculându-SE Maria, S-a dus în grabă la munte , 
într-un oraş al lui Iuda, şi a intrat în casa lui Zaharia, şi S-a 
închinat Elisabetei.
Iar
 când a auzit Elisabeta închinăciunea Mariei, a săltat pruncul în 
pântecele ei ;şi Elisabeta s-a umplut de DUHUL  SFÂNT şi a strigat cu 
glas mare şi a zis :binecuvântată eşti TU între femei şi binecuvântat 
este rodul pântecelui tău. Şi de unde cinstea aceasta pentru mine, ca să
 vină la mine MAICA  DOMNULUI meu? Căci iată, cum a juns glasul 
închinării TALE în urechile mele, a săltat pruncul de bucurie în 
pântecele meu. Şi fericită este aceea care a crezut că vor fi împlinite 
întocmai cele spuse ei de  la DOMNUL. Atunci a zis Maria : măreşte 
sufletul meu pe DOMNUL  şi se bucură duhul meu de DUMNEZEU  MÂNTUITORUL 
 meu, pentru că a căutat spre smerenia roabei SALE. Iată , de acum mă 
vor ferici toate neamurile , pentru că mi-a făcut mie mărire CEL 
puternic şi sfânt este numele LUI.
Şi a rămas Maria împreună cu Elisabeta , ca la trei luni. Apoi s-a înapoiat la casa SA. 
               SFÂNTA  EVANGHELIE,
     de la  SFÂNTA  ŞI  DUMNEZEIASCA                                   LITURGHIE !
În vremea aceea a intrat IISUS într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei.
Şi aceasta avea o soră , ce se numea Maria, care şezând jos, lângă picioarele lui  IISUS, asculta cuvintele LUI .
Marta
 însă se silea să facă ospăţ mare şi , apropiindu-se , a zis :  DOAMNE ,
 nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc ? Spune-i dar ca 
să-mi ajute . Dar IISUS , răspunzând ,i-a zis :
Marto,
 Marto, te sileşti şi te îngrijeşeşti de multe; dar un singur lucru 
trebuieşte. Maria însă şi-a ales partea cea bună , care nu se va lua de 
la ea. Iar când zicea DÂNSUL acestea , o femeie din popor , ridicându-şi
 glasul , a zis către DÂNSUL : fericit este pântecele care TE -a purtat 
şi sânii la care ai supt. Dar IISUS a răspuns : aşa este,dar fericiţi 
sânt cei ce ascultă cuvântul lui DUMNEZEU şi-l păzesc pe el.
            SLAVĂ  ŢIE  DOAMNE, SLAVĂ  ŢIE !
Dragii
 mei, bucuraţi-vă şi voi ca şi mine şi dacă puteţi mergeţi la SFÂNTA 
 BISERICĂ,  aşezaţi-vă şi voi la PICIOARELE LUI  IISUS şi ascultaţi 
CUVÂNTUL  LUI, păziţi -l şi-l împliniţi aşa precum este scris !
               Cu bucurie şi cu dragoste, Maria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu