26 Decembrie 2015 !
Predica la Soborul Maicii Domnului
Predica la Soborul Maicii Domnului
Toate praznicele dumnezeiesti care se randuiesc de 
Biserica in cursul anului sunt taine dumnezeiesti si fapte din viata 
Mantuitorului Iisus Hristos. Iar astazi, la nasterea Lui, praznuim o 
taina care este taina tainelor. O taina ascunsa din veci si ingerilor si
 oamenilor. Caci nici ingerii nu stiau cum Dumnezeu, Care este Imparatul
 slavei si al luminii celei neapropiate si a toata zidirea, va savarsi o
 taina ca aceasta. Dar cand a venit Mantuitorul in lume sa Se jertfeasca
 pentru mantuirea lumii si sa intemeieze Biserica, atunci si ei s-au 
invatat.
N-au stiut ca se va face vierme, ca asa se numeste 
omul de Duhul Sfant: Eu sunt vierme si nu om. N-au stiut ca Se va smeri,
 Se va face om, Se va pogori pana la noi!
Acum au invatat ingerii cum ca cele dimpotriva pe 
cele dimpotriva le surpa prin puterea lui Dumnezeu, ca prin blestem vine
 binecuvantare, caci spune Scriptura:
 Blestemat este tot cel spanzurat pe lemn. Se rastigneste Hristos pe 
Cruce pentru noi si aduce binecuvantare la toata lumea. Prin moarte 
aduce viata, iar prin smerenia
 Lui, inaltarea noastra. Prin jertfa Lui, innoirea noastra si prin 
patimirea Lui, nepatimirea noastra. Astfel, vedem ca prin cele 
dimpotriva pe cele dimpotriva, le vindeca.
Dar si altfel lucreaza Dumnezeu. Cu cele asemenea, pe
 cele asemenea le vindeca. Cu rana Lui vindeca rana noastra, cu moartea 
Lui vindeca moartea noastra, cu ascultarea Lui aduce ascultarea noastra,
 cu plecaciunea Lui, ridicarea noastra, cu nestricaciunea Lui 
pricinuieste nestricaciunea noastra, cu smerenia Lui, smerenia noastra 
(Sfantul Grigore de Nyssa, Cuv. 8 la Cantarea Cantarilor).
Deci, pe cele dimpotriva cu cele dimpotriva le 
vindeca si cu cele asemenea pe cele asemenea le pricinuieste, fiindca 
prin intruparea lui Dumnezeu toate cate erau potrivite firii omenesti 
s-au rasturnat, cum arata dumnezeiescul Ioan Gura de Aur, caci Hristos a
 rasturnat logica lumii celei cazute.
Omul putea sa cugete ca prin moarte, Hristos putea sa
 aduca moartea, dar El a adus viata; ca prin blestem va aduce blestem, 
dar El a adus binecuvantare. Caci se zice ca prin El se vor binecuvanta 
toate semintiile si limbile pamantului. Deci tot ce era logic si firesc 
pentru mintea omeneasca cea cazuta, s-a rasturnat prin taina iconomiei 
in trup.
Dar nici incepatoriile, nici ingerii n-au inteles in 
ce chip a lucrat Domnul nostru Iisus Hristos la mantuirea neamului 
omenesc, prin atata smerenie si pogorare.
Spun Sfintii Parinti ca ingerilor li s-a parut ca 
Mantuitorul, cand era pe Cruce, Si-a iesit din firea Sa, ca adica nu mai
 este Dumnezeu, ci patimeste ca om. Si erau gata sa creada ca se stinge 
Acela despre care stiau ca este Mantuitorul lumii, vazandu-l asa de 
smerit pe Cruce, asa de ranit, asa de batjocorit, si asa de nebagat in 
seama de toata lumea care era in jurul Lui.
Dar sa revenim la sarbatoarea de astazi, caci am vazut in ce chip taina iconomiei in trup sau a Nasterii Domnului, n-a fost inteleasa nici de ingeri si nici de oameni.
Astazi este soborul Maicii Domnului.
Care a fost pricina pentru care Biserica lui Iisus Hristos, mireasa Mielului, a pus a doua zi de Craciun sa se serbeze Soborul Maicii Domnului? Indata dupa Nasterea Domnului avem Soborul Maicii Domnului,
 pentru ca in ea se cinstesc mai ales persoanele legate de Nasterea Lui:
 Maica Domnului, fericitul Iosif logodnicul, Sfantul Iacov fratele 
Domnului, Sfantul Prooroc David si ceilalti.
Cei ce au alcatuit sinaxarul anului n-au fost oameni 
neinvatati, oameni de rand, ci sfinti mari. Ei s-au intrebat: "Prin cine
 s-a facut mantuirea neamului omenesc? Prin Domnul nostru Iisus Hristos.
 Dar prin cine a lucrat Dumnezeu si care au fost vasele alese de 
Dumnezeu la taina aceasta a mantuirii lumii? Intai Iisus Hristos, al 
doilea Maica Domnului".
Vedem deci ca mai inainte de veci s-a prevazut, in 
sfatul Preasfintei Treimi, planul mantuirii neamului omenesc prin 
intruparea lui Dumnezeu-Cuvantul dintr-o fecioara. De aceea v-am spus ca
 intruparea s-a facut dupa voia cea mai inainte povatuitoare.
Nici satana, nici heruvimii, nici ingerii, nici 
sfintii n-au cunoscut taina aceasta a sfatului Preasfintei Treimi, ca 
Dumnezeu la plinirea vremii Se va face om din fecioara.
Si zice dumnezeiescul Parinte Maxim: "Cum de n-au 
stiut ingerii Taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta, de vreme
 ce proorociile despre venirea lui Mesia s-au facut prin ingeri?" Caci 
bunavestirea Maicii Domnului s-a facut prin ingeri (Luca 1, 28).
Si tot acelasi sfant parinte arata apoi, ca 
intr-adevar stiau ingerii. Dar ce stiau? Ca Se va naste Mesia, dar nu 
stia nimeni in ce chip. Taina a fost ascunsa pana la Hristos, ba este 
ascunsa si astazi si va ramane ascunsa in veacul veacului. Ramane 
nestiut in ce chip Dumnezeu Cel neincaput si nescris imprejur de toate 
zidirile sale si de toate cerurile, a incaput in pantecele unei 
fecioare, ca sa fie desavarsit Dumnezeu si sa Se faca om; ca in acelasi 
timp sa stea impreuna cu Tatal pe scaun si in pantecele fecioarei si sa 
le umple pe toate.
Vedeti cum la taina inomenirii lui Dumnezeu-Cuvantul,
 pentru implinirea planului mantuirii neamului omenesc, slujeste Maica 
Domnului ca vas ales si fata aleasa dintre toate popoarele pamantului la
 savarsirea acestei taine?
Caci zice dumnezeiescul Maxim Marturisitorul: "Precum
 gradina se face ca sa sadim pomi si pomii se sadesc pentru gradina, asa
 Maica Domnului S-a facut de Dumnezeu mai inainte si s-a intocmit planul
 ca din ea sa Se nasca Hristos la plinirea vremii".
Dar si prin Isaia
 s-a spus cu 700 de ani mai inainte: Iata, Fecioara va lua in pantece si
 va naste fiu si vor chema numele Lui Emanuel, adica cu noi este 
Dumnezeu (Isaia 7, 14).
Deci, Maica Domnului a fost o persoana aleasa de 
Preasfanta Treime, din toate popoarele pamantului, ca cea mai curata si 
mai sfanta fecioara, din neam arhieresc si imparatesc, din neamul lui 
Aaron dupa mama si din neamul lui David dupa tata, aleasa din doua 
semintii de frunte dupa trup, iar dupa duh, cum Unul Dumnezeu stie, ca 
sa slujeasca la mantuirea neamului omenesc.
La Buna Vestire
 Arhanghelul Gavriil i se inchina ei de la inceput: Bucura-te, ceea ce 
esti plina de dar, Marie, Domnul este cu tine (Luca 1, 28).
Maica Domnului a fost cea mai aproape de Mantuitorul.
 Ea L-a purtat noua luni in pantece, L-a nascut in iesle, L-a hranit cu 
lapte un an de zile, L-a purtat in brate si de cate ori nu L-a sarutat 
pe Acela care a facut cerul si pamantul? De cate ori nu L-a mangaiat, de
 cate ori nu L-a imbratisat, de cate ori n-a plans de bucurie, pentru ca
 ea nu era numai o fecioara preasfanta si preacurata, ci era si 
proorocita. Ea stia ca Acela pe Care L-a nascut in pestera nu este numai
 om, ci este si Dumnezeu, Ziditorul ei, Care a zamislit-o si pe dansa in
 pantecele maicii sale.
Ganditi-va cata bucurie era in inima ei cand isi 
dadea seama ca ea poarta in brate pe Acela care tine in palma Lui cerul 
si pamantul!
La locul din Scriptura unde pastorii au vestit 
cuvantul cel grait lor de inger despre Prunc (Luca 2, 10-18) si unde 
Simeon batranul i-a proorocit in biserica ca prin inima ei va trece 
sabie la patima Mantuitorului (Luca 2, 35), ce se zice? Iar Maria pastra
 toate aceste cuvinte, punandu-le in inima sa (Luca 2, 19).
Maica Domnului n-a avut dureri la nastere, caci numai
 ea a nascut fara dureri. Pentru ca acolo unde n-a fost inainte dulceata
 de nunta, nici durere n-a fost mai pe urma. Ea a nascut de la Duhul 
Sfant, fara durere, dar a avut dureri la rastignirea Mantuitorului. 
Atunci a trecut sabie prin inima ei si de trei ori a lesinat, vazand pe 
Fiul ei insangerat, batjocorit si batut, stiind mai ales cine este El, 
Care a venit sa mantuiasca lumea si cu rana Lui sa vindece rana neamului
 omenesc.
Este o parere a unor teologi mari ai Bisericii 
Rasaritului ca atata valoare are Maica Domnului in cer si pe pamant, 
incat daca, Doamne fereste, Dumnezeu ar fi pierdut toate cele noua cete 
de ingeri, toata lumea cea vazuta si nevazuta si toate popoarele lumii, 
nu ar fi avut atata scarba ca daca ar fi pierdut-o pe Maica Domnului.
Asa teologhisesc multi sfinti, intre care si Sfantul Nicodim Aghioritul,
 pentru ca planul mantuirii neamului omenesc era prevazut sa se 
implineasca numai la venirea Mantuitorului prin Maica Domnului. Atata 
valoare are Maica Domnului, incat covarseste toate puterile cele de sus 
si cele de jos.
Maica Domnului este al doilea cer sau a doua lume, 
cum zice Sfantul Ioan Damaschin. Printr-insa s-a innoit neamul omenesc 
si ea este Imparateasa tuturor ingerilor si a tuturor sfintilor si Maica
 noastra a tuturor popoarelor pamantului si a tot sufletul necajit si 
intristat care o cheama in ajutor.
Stiti oare, in ziua Judecatii, cine are sa fie de-a dreapta Mantuitorului? Maica Domnului! Iar de-a stanga Lui, Sfantul Ioan Botezatorul, ingerul intaistatator al tuturor sfintilor.
Deci aceste doua persoane sfinte sunt cele mai mari din ceruri dupa Preasfanta Treime.
Cata durere, cata nebunie, cata orbire, cata 
ratacire, cata nepasare, cata negrija si cata rusine va fi pentru 
popoarele pamantului care n-au cunoscut-o si n-au cinstit-o! Ca ea, 
fiind de-a dreapta Mantuitorului, cata slava nu va avea atunci, ca una 
care L-a purtat pe Mantuitorul in pantece si L-a nascut si L-a alaptat 
si L-a purtat in brate si toata viata a fost langa El si pururea L-a 
pazit de primejdii si pururea L-a ascultat si a suferit la patima Lui 
mai mult decat oricine, ca inima ei a fost insangerata.
Mare rusine o sa aiba aceia in ziua Judecatii.
Cata slava si cinste nu are ea acolo sus, iar noi 
pacatosii pe pamant ne lenevim s-o chemam in ajutor, pentru ca nu stim 
cata durere o sa aiba sufletul nostru in ceasul mortii. Atunci o sa 
vedem cat poate Maica Domnului sa ne usureze si sa ne scoata din 
ghiarele dracilor, care vor veni sa ne arate toate cate am gresit cu 
cuvantul, cu lucrul si cu gandul.
De aceea fericiti si de trei ori fericiti sunt 
crestinii aceia din casa carora nu lipseste icoana Maicii Domnului si au
 candela la icoana ei, si citesc in fiecare zi macar un acatist sau un paraclis al Maicii Domnului. Amin.
Parintele Ilie Cleopa
Soborul Maicii Domnului; Sfantul Nicodim de la Tismana
                                                           Soborul Maicii Domnului
In ziua de astazi, 26 decembrie, praznuim sarbatoarea cu numele de "Soborul Maicii Domnului."
 Cuvant bisericesc, "sobor" insemneaza "adunare de oameni" si in 
imprejurarea de acum el vrea sa spuna doua lucruri: intai, cuvantul 
acesta este o chemare catre cei credinciosi, sa ne adunam astazi, in 
cinstea Maicii Domnului, aici pe pamant; dar, pe de alta parte, cuvantul
 "sobor" ne aduce aminte ca Maica Domnului se afla preaslavita, fara de 
asemanare, in mijlocul tuturor Sfintilor fericiti din ceruri si ca, asa 
fiind, adunarea noastra de astazi, de pe pamant este, de fapt, o 
impreuna-praznuire a noastra cu cetele tuturor Sfintilor si Ingerilor 
din ceruri. Adunarea cea cereasca, adica, se uneste, astazi, cu adunarea
 noastra pamanteasca, la cinstirea Maicii Domnului.
Si, este drept sa fie asa, dupa ce am 
praznuit ieri Taina in care Maica Domnului este aceea care uneste pe 
veci toata omenirea cu Dumnezeu, nascand ca mama pe Domnul Hristos, 
adica pe Dumnezeu cel intrupat si ascuns intr-un prunc de om. E ca si 
cand Maica Domnului, privind la Domnul Iisus, in primul rand, si apoi la
 noi toti, cei credinciosi, "frati mai mici" ai Domnului, care-i aducem 
aceasta cinstire, ar spune astazi, catre Tatal ceresc, cuvantul acesta 
de fericita si adanca multumire, de la Apostolul din ajunul Craciunului;
 "Iata, Doamne, eu si toti pruncii pe care mi I-ai dat, fii binecuvantat
 in veci! Amin."

"Aparatoare Doamna, pentru biruinta, 
multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, 
noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe 
noi din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-Te, Mireasa, pururea 
Fecioara."
Sfantul Cuvios Nicodim de la Tismana (+1406)
Cuviosul Nicodim s-a nascut in satul 
Prilep si se tragea dintr-o familie de aromani. Istet de minte de mic 
copil, Nicodim a invatat citirea Sfintelor Scripturi si s-a umplut de 
ravna pentru slujirea lui Hristos. Iar cand parintii sau au inceput a 
cugeta sa-l aseze in dregatorii, dupa avutia si rangul ce aveau, Nicodim
 s-a lepadat de toata averea parinteasca si de toata slava lumii 
acesteia. Imbracat in haine saracacioase, a fugit intr-ascuns din casa 
parinteasca si s-a dus la Sfantul Munte, unde, dupa trei ani de 
ucenicie, s-a invrednicit a fi tuns calugar intr-o manastire de acolo. 
Dovedindu-se adanc cunoscator al dumnezeiestilor invataturi, smerit si 
evlavios, in putina vreme a ajuns diacon, apoi egumen si staret al 
acelei manastiri. Plin de dragoste pentru poporul sau, Nicodim a 
mijlocit impacarea intre scaunul patriarhal din Constantinopol si 
Biserica sarbeasca si, ascultand rugamintea cneazului Lazar, a parasit 
Sfantul Munte si a venit in tara sa. Repede ducandu-se vestea despre 
evlavia si smerenia sa, preotii si credinciosii voiau sa-l inalte 
patriarh al Bisericii sarbesti, dar Sfantul s-a socotit pe sine 
nevrednic de asemenea cinste.

In timpul domniei voievodului roman 
Vlaicu, Sfantul a trecut Dunarea si, venind in Tara Romaneasca, a zidit 
manastirea Vodita, cea dintai asezare manastireasca temeinica si cu buna
 randuiala din tara noastra, despre care s-au pastrat dovezi si 
hrisoave. Dupa oarecare trecere de vreme, Sfantul a parasit ctitoria lui
 de la Vodita, unde a lasat staret pe un ucenic al sau, anume Agaton, a 
mers prin munti in sus si, ajungand la locul unde apa Tismanei cade cu 
zgomot de la inaltime, a ridicat acolo o manastire mai mare si mai 
trainica. Aici s-a asezat Cuviosul Nicodim, cu cativa din ucenicii sai, 
dar numarul acelor ce veneau sa slujeasca lui Hristos, sub povatuirea si
 indrumarea vrednicului staret, sporea fara incetare. Pe toti ii invata 
cu blandete si-i calauzea spre implinirea voii lui Dumnezeu. Sfantul 
Nicodim a fost un mare intemeietor si indrumator al vietii monahale la 
noi, dupa randuielile de la Athos, iar ucenicii lui sunt cei ce au 
ctitorit cu ajutor de la binecredinciosii domni si voievozi romani, cele
 dintai manastiri mari in Tara Romaneasca. Vremea insa, cand a venit la 
noi Sfantul Nicodim, era o vreme de mari framantari in lumea 
manastirilor ortodoxe. Miezul framantarilor era Muntele Athos, tocmai 
locul de unde venise Sfantul Nicodim. Este vorba de marea framantare 
pentru "rugaciunea mintii." Sfantul venea la noi, intre altele, tocmai 
pentru ca a gasit aici un loc de liniste si singuratate, prielnic 
lucrarii duhovnicesti a rugaciunii.
Dar Sfantul Nicodim si manastirile zidite
 de el, dupa tipicul din Sfantul Munte, au luat parte si la nevoile 
duhovnicesti ale crestinilor din aceasta tara. Schimbul de scrisori, de 
curand descoperit, dintre Sfantul Nicodim si marele Patriarh bulgar 
Eftimie de la Tarnova si intrebarile pe care staretul Tismanei le pune 
marelui Patriarh, ni-l arata pe Sfantul Nicodim dornic sa se inarmeze cu
 acele cunostinte trebuitoare in lupta impotriva ratacirii bogomililor, 
secta din Bulgaria, care tocmai trecuse in Tara Romaneasca si bantuia 
tara. El si manastirea lui erau ca o obste de apostoli ai dreptei 
credinte. Prin de dragoste pentru popor, Sfantul s-a nevoit intru 
invatarea tuturor si pentru lucrarea treburilor bisericesti in preajma 
manastirii sale.
A trait si a lucrat pe pamantul romanesc 
sub patru domnitori: Vlaicu, Radu, Dan si Mircea, fiind cinstit si 
pretuit, dupa cuviinta, de toti patru. Scriitorul, din vremea lui, a 
cartii Viata lui Isaia de la Hilandar, vede in Sfantul Nicodim, pe 
"barbatul cinstit si sfant, tare in carti si mai tare la judecata, in 
cuvinte si raspunsuri, intemeietor de manastiri, puternic la rugaciune 
si luptator pentru dreapta credinta". Pe langa frumoasa manastire 
Tismana, care e ctitoria lui, de la Sfantul Nicodim ne-a ramas si o 
Evanghelie, numita Tetravanghelul lui Nicodim de la Tismana, scrisa in 
limba slavona, chiar de mana Sfantului.
A adormit cu pace in Domnul la anul 1406,
 la 26 de zile ale lunii decembrie, petrecut cu jale de calugari si de 
multime de credinciosi. Si a fost ingropat in mormantul pe care singur 
si-l pregatise in manastirea sa Tismana. Dupa oarecare vreme, 
dovedindu-se ca trupul sau a ramas nestricacios, a fost scos din mormant
 si asezat cu cinste intr-o racla din biserica manastirii. Din pricina 
tulburarilor si vitregiei trecutelor vremi, sfintele lui moaste au fost 
ascunse apoi in locuri tainice, pe care nu le stia decat staretul 
manastirii; cu timpul insa li s-a pierdut urma si au ramas intr-un loc, 
pe care numai unul Dumnezeu il mai stie.
Pentru dragostea lui catre Domnul si 
pentru toata slujirea si osteneala lui intru slava Bisericii Ortodoxe, 
dreptcredinciosii din tara noastra cinstesc pe Sfantul Nicodim cu multa 
evlavie, ca pe unul din marii indrumatori ai nostri pe calea mantuirii. 
Cu ale carui rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. 
Amin.
Maine facem pomenirea Sfantului Arhidiacon Stef
           
 
           
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu