PREDICA PĂRINTELUI CLEOPA LA SFÂNTUL DIMITRIE BASARABOV (27 octombrie)
PREDICA PĂRINTELUI CLEOPA LA
SFÂNTUL DIMITRIE BASARABOV
(27 octombrie)
Citiţi şi:
- CUVÂNTUL PF TEODOR II, PAPĂ ŞI PATRIARH AL ALEXANDRIEI ŞI A TOATĂ AFRICA, LA PRĂZNUIREA CUVIOSULUI DIMITRIE DIN BASARABI (27 OCT. 2011)
- PREDICA PĂRINTELUI DORIN PICIORUŞ LA SF. CUV. DIMITRIE BASARABOV (2012)
* * *
Sufletele dreptilor sint in mina lui Dumnezeu si nu se va atinge de dinsele munca (Intelepciunea lui Solomon 3, 1)
Iubiti credinciosi,
Cuviosul parintele nostru
Dimitrie cel Nou de la Bucuresti, a carui praznuire o avem astazi, era
de la sudul Dunarii, nascut intr-un sat neinsemnat cu numele de
Basarabov. Fiind sarac la parintii sai si neavind cu ce se hrani, multa
vreme in tineretile sale a pascut vitele acelui sat, ducind o viata
singuratica de rugaciune si infrinare.
Mai tirziu, vazind ca toate cele
omenesti sint desertaciuni, a parasit grija cea lumeasca si s-a retras
intr-o pestera, nu prea departe, unde era o mica minastire. Acolo,
Cuviosul a primit schima monahala, acolo a inceput a trai in cele mai
aspre nevointe pustnicesti, acolo a ajuns in scurta vreme la o viata
desavirsita, prin privegheri de toata noaptea, prin post aspru si
metanii, prin rugaciuni neincetate si lacrimi, prin multa saracie si
adinc de smerenie. Dar cine va putea sti si povesti toate nevointele
cele de taina ale Cuviosului Dimitrie?
Simtindu-si dinainte sfirsitul,
Cuviosul s-a ascuns, nestiut de nimeni, intre doua pietre mari, pe
marginea unui riu ce se chema Lomul si acolo si-a dat sufletul in
miinile lui Dumnezeu. Multa vreme trupul sau nu a putut fi aflat. Dar
odata, venind apa riului mare, a rupt malurile sale si s-au risipit si
cele doua pietre cu moastele Cuviosului in apa, unde au stat nestiute,
ascunse in prundis, pina au fost aflate printr-o minune ca aceasta: era
in partea locului un om care avea o copila bolnava de duh necurat. Deci,
intr-o noapte s-a aratat Cuviosul Dimitrie in vis copilei si i-a zis:
„De ma vor scoate parintii tai din apa – aratindu-i si locul – eu te voi
tamadui pe tine!” Si indata copila a spus tatalui ei, care, adunind mai
multi preoti, a plecat la locul aratat si a aflat comoara cea ascunsa
si nepretuita, adica sfintele moaste intregi si neputrezite ale
Sfintului Dimitrie. Deci, luindu-le, le-a dus in satul Basarabov si
multe minuni de vindecare se faceau prin ele, celor ce veneau acolo cu
credinta.
Auzind despre aceasta domnul
Valahiei, a dorit sa le aduca cu mare cinste in Tara Romaneasca, ca sa
le aiba spre ajutor si mingiiere. Deci, trimitind citiva boieri si
preoti la Basarabov, acestia au incercat sa aduca moastele Cuviosului
peste Dunare, dar nu au putut, caci sfintul nu a voit sa paraseasca
satul sau. Auzind de aceasta, domnul a poruncit sa se faca, cu a sa
cheltuiala, o frumoasa biserica in Basarabov deasupra moastelor
Sfintului Dimitrie.
Intre anii 1769-1774, fiind
razboi intre rusi si turci, un general, anume Petru Salticov, din partea
armatelor rusesti, a trecut Dunarea si a ocupat o mare parte din
partile Bulgariei, printre care si Basarabovul. Apoi auzind de moastele
Cuviosului, a poruncit sa le trimita in tara sa. Dar un oarecare
locuitor roman cu numele Hagi Dimitrie, fiind foarte credincios, s-a
rugat de acel general sa le dea Tarii Romanesti, ca despagubire pentru
multimea pagubelor de razboi. Si asa, sfintele moaste ale Cuviosului
parintelui nostru Dimitrie, au ajuns in pamintul tarii noastre si au
fost asezate in biserica Mitropoliei din Bucuresti, in anul 1773, fiind
primite cu mare evlavie de mitropolitul Grigorie si de multimea
credinciosilor. Apoi, indata a incetat razboiul si boala ciumei care era
in tara.
Iubiti credinciosi,
Pentru multimea darurilor sale,
Biserica Ortodoxa Romana la Catedrala Patriarhala din Bucuresti a avut
grija intotdeauna sa cinsteasca pe Cuviosul parintele nostru Dimitrie cu
alese slujbe, privegheri, acatiste si cintari de lauda. Si aceasta mai
ales in ziua de astazi, 27 octombrie, cind se face praznuirea cea de
peste an a Sfintului Dimitrie la Catedrala Patriarhala din Bucuresti si
cind vin mii de credinciosi din toate colturile tarii, la cinstitele lui
moaste, ca sa se inchine si sa le sarute.
Bucura-te astazi, Tara
Romaneasca, ca nu te-a trecut cu vederea Bunul nostru Dumnezeu, in
primejdii si ispite, si te-a ingradit cu ajutorul cel nepretuit al
rugaciunilor multor sfinti, cuviosi si mucenici.
Bucura-te astazi, Tara
Romaneasca, ca te-a binecuvintat Dumnezeu cu cimpii roditoare, cu munti
impodobiti, cu paduri si izvoare, cu fii binecredinciosi si milostivi,
cu biserici asa de frumoase si cu sfinte moaste de mare pret.
Bucura-te astazi, Tara
Romaneasca, si te imbraca in haina de aleasa sarbatoare, caci astazi a
sosit praznuirea cea de peste an a preacuviosului parintelui nostru
Dimitrie, ocrotitorul poporului nostru binecredincios.
Sfintele moaste ale Cuviosului
parintelui nostru Dimitrie stralucesc ca un luceafar si ca un margaritar
de mare pret in sinul Bisericii noastre. Privind spre ele, ne simtim
mai intariti in credinta, ne simtim desteptati la o viata mai curata, ne
simtim indemnati la rugaciune, la smerenie, la post si singuratate. Dar
intr-un chip de taina, parca ne simtim indemnati spre o viata de
smerenie in Iisus Hristos, de umilinta si infrinare pe pamint. Ca cine a
fost mai sarac decit Cuviosul Dimitrie? Cine a purtat haine mai rupte
decit el? Cine a dus o viata mai lipsita decit el? Cu truda se ostenea
sa pasca vitele satului, lovindu-si picioarele de pietre, rabdind
frigul, ploaia si zaduful soarelui, pentru a-si dobindi piinea vietii.
Apoi adaugind la aceasta si celelalte osteneli duhovnicesti, ca
rugaciunea, viata curata si smerenia, asa a pasit pe calea desavirsirii
crestine. Si acest fel de nevointa l-a continuat Cuviosul Dimitrie cu
prisosinta si in viata pustniceasca, ajungind sa petreaca ca un inger
pamintesc.
Dupa Sfintii Parinti sint doua
feluri de saracii: prima este saracia cea materiala, lipsa celor de
prisos, negrija vietii, neagoniseala etc., iar a doua este saracia cea
duhovniceasca, adica smerenia inimii, prin care crestinul se socoteste
ca nu are nici o fapta buna si este mai pacatos decit toti.
Amindoua saracii sint de nevoie
si obligatorii pentru mintuirea noastra. Prima, adica lipsa celor
pamintesti, face inceputul desavirsirii, iar a doua, adica smerenia,
face sfirsitul ei. Pe aceasta o fericeste insusi Domnul, zicind:
Fericiti sint cei saraci cu duhul, ca a acelora este imparatia cerurilor
(Matei 5, 3). Dar, intrucit nimeni nu poate ajunge la saracia cea
desavirsita a duhului, fara saracia cea din afara a materiei, Domnul ne
porunceste si pentru aceasta, zicind: Nu va grijiti, zicind: ce vom
minca sau ce vom bea sau cu ce ne vom imbraca? Ca acestea toate
neamurile le cauta… Ajunge zilei rautatea ei (Matei 6, 31-34). Iar David
zice: Bogatia de ar curge, nu va lipiti inima de ea (Psalm 61, 10).
Mare dar este neagoniseala si de
multe primejdii si pacate scapa pe crestin in viata! Dar cine din noi o
mai iubeste? O, fericita saracie si negrija, cine te mai pretuieste
astazi? Care din crestini mai intreaba de tine acum? Cine mai cunoaste
astazi pretul tau? Cine mai rivneste la folosul tau? Cu adevarat, cel ce
iubeste saracia lui Hristos, asa cum au iubit-o sfintii si cauta sa
si-o agoniseasca in viata sa, acela este un adevarat crestin, acela este
un filosof al veacului de acum.
Saracia, viata cit mai modesta
naste in sufletul crestinului duhul smereniei lui Hristos, duhul
rugaciunii, al dragostei, al cugetarii la moarte, al pocaintei. Lipsa de
agoniseala si faradegrija imbogatesc sufletul cu multe virtuti,
izbavesc pe om de multe caderi si il invata adevarata rugaciune. Insa
aceasta virtute nu mai poate incapea intre crestinii de astazi. Acum
toti alearga dupa bani cit mai multi, dupa haine cit mai scumpe, dupa un
trai cit mai indestulat. Agoniseala celor de prisos este idolul
veacului de acum, este pricina atitor certuri intre oameni si popoare.
Grija vietii este prapastia cea adinca in care se cufunda si mor
istoviti multi fii ai pamintului.
Fratilor, sa luam aminte cum
traim. Adevarata bogatie pentru noi este Iisus Hristos, Mintuitorul
lumii. Iar adevarata fericire este a merge pe urmele Lui si ale
sfintilor Lui. Sa iubim deci, saracia Domnului ca sa dobindim viata cea
vesnica. Sa ne indestulam cu cit ne da El. Sa nu ne facem idoli din
materie. Sa nu ne ostenim numai pentru trup. Sa nu ne facem robi ai
placerilor, ai hainelor, si banilor, caci toate trec sub soare. Sa nu
cautam mai mult decit ne trebuie, caci altfel nu mai putem fi numiti
copiii Lui. Iar daca sintem fii ai Tatalui ceresc, apoi stie El de ce
avem nevoie.
Desigur, avem datoria sfinta sa
ingrijim de casa si copiii nostri, sa cistigam cele de nevoie, sa muncim
cinstit si sa nu aducem in casele noastre ban si piine straina, ca ne
adunam osinda la Dumnezeu. Apoi sa dam din osteneala noastra si la
saraci si la cei bolnavi ca sa avem plata in cer. Sa ne aducem aminte de
nevointa Sfintului Dimitrie, care a trait ingereste pe pamint, in
desavirsita saracie, in post, in rugaciune si cugetare la cele vesnice.
Sa ne inchinam la moastele Sfintului Dimitrie ori de cite ori avem
prilejul si sa citim acatistul lui ca este grabnic ajutator.
Asadar, sa privim mereu la
sfirsitul vietii lui Iisus Hristos, si la pilda sfintilor Lui, care s-au
nevoit in multe lipsuri. Sa ne silim „a le urma credinta” si sa avem
mereu in minte cuvintele Domnului care zice: Cautati mai intii imparatia
lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua
(Matei 6, 33). Amin.
Parintele Ilie Cleopa !
Cu dragoste, Maria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu