PREDICA PĂRINTELUI CLEOPA , DIN DUMINICA A CINCEA DUPĂ SFINTELE PAŞTI !

  

       Predica la Duminica a V-a dupa PASTI!

                          

                 Predica la Duminica a V-a dupa Pasti ( Despre iad si chinurile pacatosilor )

Ce este noua si Tie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai inainte de vreme ca sa ne chinuiesti? (Matei 8, 29)

Iubiti credinciosi,

Una din invataturile Sfintei Evanghelii de azi este aceea despre iad si chinurile lui, de care si diavolii se tem si se cutremura. Cind Mintuitorul nostru Iisus Hristos a ajuns cu predicarea cuvintului in partile Gadarenilor, zis si Gherghesenilor, L-au intimpinat doi oameni indraciti care ieseau din morminte si erau foarte munciti. Diavolii care chinuiau pe acesti oameni, vazind pe Mintuitorul, au strigat: Ce este noua si Tie Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai inainte de vreme ca sa ne chinuiesti?

Sa ne punem intrebarea de ce au zis diavolii "mai inainte de vreme?" Cum sa intelegem acest cuvint? Iata cum. Dracii stiau prea bine ca la Judecata de apoi ii asteapta osinda cea vesnica.

Despre aceasta ne arata dumnezeiasca Scriptura, zicind: Caci daca Dumnezeu, pe ingerii care au pacatuit nu i-a crutat, ci legindu-i cu legaturile intunericului in iad, i-a dat sa fie paziti pina la judecata... (II Petru 2, 4). Inca si apostolul Iuda, in a sa soborniceasca epistola, acelasi lucru arata, zicind: Pe ingerii care nu si-au pazit vrednicia, ci au parasit locasul lor, i-a pus la pastrare sub intuneric, in lanturile vesnice, spre judecata zilei celei mari (Iuda 1, 6).

Asadar, fratii mei, acest lucru stiindu-l preabine diavolii, ca mare osinda si grele munci ii asteapta in ziua cea mare a Judecatii de apoi, si, totodata, cunoscind puterea cea fara de margini a Mintuitorului nostru Iisus Hristos, Il rugau sa nu-i munceasca inainte de vreme. Adica sa nu-i trimita mai inainte de judecata cea de apoi in gheena focului nestins, daca ii scoate din cei doi oameni, ci sa le dea voie sa se duca in turma cea de porci, care nu era departe de ei (Matei 8, 29-31).

Iubiti credinciosi,

Avind in vedere ca si diavolii se tem de muncile iadului, voi vorbi pe scurt despre iad si muncile din el. De la inceput va rog sa tineti minte ca nici un patriarh, nici un prooroc, nici un apostol, nici un sfint sau dascal al Bisericii, nu ne-a vorbit mai luminat despre muncile iadului, ca Insusi Domnul si Mintuitorul nostru Iisus Hristos in Evanghelia Sa. De aceea ni se cuvine mai mult a crede si a asculta despre acest mare adevar, ca nu unul din robii lui Dumnezeu ne-a vorbit despre muncile iadului, ci Insusi Ziditorul si Dumnezeul nostru. Vrednice de crezare sint si invataturile sfintilor prooroci din Legea Veche, despre chinurile cele vesnice ale iadului. Dar cu mult mai mult ni se cuvine a crede in cuvintele Sfintei Evanghelii pentru ca sint rostite de Insusi Fiul lui Dumnezeu si dupa acestea vom fi judecati.

Iata marturiile principale ale Sfintei Scripturi despre iad si chinurile vesnice ale lui. Mai intii trebuie sa stim ca iadul este un loc de chin (Matei 18, 8; 23, 33). In iad se munceste si trupul si sufletul (Daniel 12, 2; Matei 5, 29). Iadul are pedeapsa vesnica (Matei 25, 46; Marcu 3, 29: I Tesaloniceni 1, 10). Iadul are iezer de foc (Apocalipsa 19, 20; 20, 15). Iadul are riu de foc (Matei 18, 8; 25, 41) Iadul are flacara vesnica (Isaia 33, 14). Iadul are foc mistuitor (Evrei 10, 27). Iadul are cuptor vesnic (Matei 13, 50). Iadul are gheena focului celui nestins (Matei 5, 22). Iadul are tartar, adica frig cumplit. Iadul are intuneric vesnic (Matei 22, 13). Iadul are plingerea si scrisnirea dintilor (Matei 22, 13). Iadul are deznadejde si este vesnic cu toate muncile lui. Iadul are vierme neadormit, adica mustrarea constiintei, si foc nestins (Marcu 9, 44).

Sa auzim acum ce zic Sfintii si dumnezeiestii Parinti despre iad si chinurile pacatosilor. Sfintul Ioan Gura de Aur zice despre muncile iadului: "Nu crede, omule, ca acel foc se aseamana celui din aceasta lume; focul din aceasta lume consuma si schimba deplin tot ceea ce aprinde, iar focul de dincolo de mormint va arde totdeauna ceea ce a aprins si nu va inceta niciodata sa arda. De aceea se numeste nestins, ca si pacatosii care vor arde in el vor deveni nemuritori pentru chinuri" (Viata repausatilor nostri, Bucuresti, 1890, p. 327).

Sfintul Ioan Damaschin zice: "Pacatosii vor fi dati focului vesnic; nu unui foc material ca al nostru, ci unui foc ce nu este cunoscut decit lui Dumnezeu. Acel foc va arde fara a consuma sau a distruge. El va lucra nu numai asupra trupului pacatosilor ci si asupra duhurilor celor netrupesti, ale demonilor, el va fi intunecat si tainic. Pe linga acest foc, cei pacatosi vor fi mincati de viermele constiintei lor. Viermele si focul ce munceste pe pacatosi in gheena este constiinta lor" (Teologia dogmatica, de Macarie, tom 2, p. 656-657).

Sfintul Vasile cel Mare recunoaste viermele din iad ca o realitate, iar nu o fictiune, o alegorie, o idee abstracta. Sfintul Ioan Gura de Aur pune, de asemenea, viermele si amarul muncilor iadului, ca simtual, zicind: "De la sicriu si de la vierme arunca-ti cugetarea ta la viermele ce nu moare si la focul ce nu se stinge; la scrisnirea dintilor si la intunericul cel mai dinafara, la suferinta unei strimtori vesnice". Sfintul Dimitrie al Rostovului, zice: "In gheena va fi un foc nestins, o iarna friguroasa, un vierme ce nu moare, o putoare nesuferita, o intristare netilcuita, o foame grozava, o sete nepotolita si o strimtoare extrema" (Omilia a doua, despre intrarea Domnului in Ierusalim).

Sa auzim acum si pe dumnezeiescul parinte Chiril al Alexandriei, care zice despre muncile vesnice ale iadului: "Ma infricosez de gheena, ca fara de sfirsit este. Ma inspaimintez de tartarul cel mai dinafara, ca nu are impartasire cu lumina. Ma infricosez de viermele cel neadormit, ca fara de sfirsit chinuieste. Ma infricosez de riul cel de foc care curge inaintea scaunului infricosatului si prea Vesnicului Judecator, care va face sunet mare si cu vapaie prea iute va arde. Ma infricosez de negura cea fara de lumina. Ma infricosez de intunericul cel mai din afara si de legaturile cele nedezlegate, de scrisnirea dintilor si de plingerea cea nemingiiata...". Apoi zice: "Acolo totdeauna se aude: "Vai!" Acolo toti striga: "Vai mie", "Vai mie" si nu este cine sa le ajute. Suspina neincetat si necurmat din adincul inimii lor si nimeni nu este cine sa-i auda. Pling si se jelesc, dar nimeni nu este cine sa se milostiveasca spre ei. Unde este desfatarea, unde este nalucirea averilor, unde este acolo frumusetea femeilor mincinoase si nefolositoare? Unde este acolo spoirea si sulemenirea femeilor celor rele pe care o uneltesc spre a insela tinerii? Unde este podoaba hainelor? Unde este dulceata pacatului cea necurmata si intinata? Unde este mindria cea fara de omenie? Unde sint boierii, unde imparatii, unde egumenii si cei ce se falesc cu dregatoriile si bogatiile lor? Ei defaima pe Dumnezeu care i-a facut pe dinsii" (Usa pocaintei, 1812, p. 371-380).

Sfintul Clement al Romei zice despre muncile iadului: "Toate sufletele sint nemuritoare, chiar si cele ale pacatosilor. Mai bine ar fi fost acestora sa nu mai fi existat, caci in prada muncilor celor fara de sfirsit, in focul care nu se stinge, nemurind niciodata, ei nu vor vedea sfirsitul chinurilor lor". Sfintul Policarp, episcopul Smirnei, zice: "Tu ma ameninti pe mine cu un foc care se consuma pentru un timp si se stinge curind, caci nu cunosti nimic de focul judecatii viitoare si de munca cea vesnica pregatita pentru necredinciosi". Sfintul Iustin Martirul, vorbind de muncile iadului, zice: "Satana cu toata armata lui si cu toti cei ce au urmat exemplul sau, vor fi trimisi in focul cel nestins si acolo vesnic vor suferi".

Sfintul Chiril al Ierusalimului zice: "Daca cineva este pacatos, el primeste un trup vesnic destinat a suferi chinurile pacatului si va arde vesnic in foc, fara a se distruge sau a se mistui vreodata". Sfintul Vasile cel Mare, aratind ca muncile iadului sint vesnice, zice: "Domnul afirma ca acestia vor merge in munca cea vesnica" (Matei 25, 46). In alt loc trimite pe cei pacatosi in focul cel vesnic care este gatit diavolului si ingerilor lui (Matei 25, 41).

Dupa cum ne spune Mintuitorul in Sfinta Evanghelie (Matei 25, 41), iadul a fost creat de Dumnezeu, nu la inceputul zidirii, ci in clipa caderii din cer a ingerilor sai. El a fost destinat nu oamenilor, ci "diavolului si ingerilor lui", pentru ca s-au razvratit impotriva lui Dumnezeu, dorind "sa fie asemenea Celui Preainalt". Iadul este o temnita de chin vesnic pentru ei, intrucit ingerii cazuti nu mai au iertare si pocainta, caci au pacatuit in stiinta si vointa libera, nu ca oamenii care cad din slabiciune si nestiinta. De aceea numai oamenii au pocainta si iertare, iar diavolii niciodata.

Atunci de ce se pedepsesc sufletele oamenilor pacatosi in muncile iadului, in temnita diavolilor si la un loc cu ei, daca iadul este numai pentru ei? Pentru ca oamenii asculta mai mult de indemnurile diavolilor spre pacat, decit de poruncile lui Dumnezeu spre mintuire. Si daca nu se pocaiesc din viata de buna voie, prin spovedanie si lacrimi de cainta si daca nu parasesc pacatele pina la moarte datorate necredintei, nepasarii, mindriei si altor patimi care ii tin legati, atunci sufletele pacatosilor sint aruncate in chinurile iadului, la un loc cu diavolii pe care i-au ascultat.

Dar oare si sufletele oamenilor nepocaiti ramin vesnic in iad cu diavolii? Oare pacatosii din chinurile iadului nu mai au nici o salvare? Ce ne invata despre aceasta Sfinta Biserica? Cei care au murit in pacate grele impotriva Sfintului Duh, cum sint necredinciosii, care pina la moarte declara ca nu cred in Dumnezeu, cei care refuza la sfirsitul vietii spovedania si Sfinta Impartasanie, cei care se leapada de dreapta credinta si mor in secte, vrajitorii, cei care se sinucid si nu au nadejde in mila lui Dumnezeu, toti acestia nu mai au nici o iertare dupa moarte si Biserica nu se roaga pentru ei niciodata, iar sufletele lor se chinuiesc vesnic in iad cu diavolii.

La fel zac in chinuri si sufletele celor ce au facut pacate de moarte si strigatoare la cer, pina in ceasul mortii, precum: injuraturi de cele sfinte, tot felul de desfrinari, ucideri de copii (avorturi), cei stapiniti de mindrie, de ura care mor neiertati unii cu altii, zgircitii, betivii si toti cei robiti de patimi care mor nespovediti pina in ceasul mortii. Pentru acestia Biserica se roaga, daca nu s-au lepadat de credinta, insa sufletele lor numai se usureaza de chinuri, dar nu se scot cu totul la lumina, fiind nepocaiti si nedezlegati de pacate pe pamint.

A treia categorie de suflete ce se chinuiesc in iad este a celor ce au crezut in Dumnezeu, dar s-au spovedit si cait de pacat numai la moarte si n-au mai avut timp a-si face canonul pentru ele pe pamint. Acestia sufera chinuri mai usoare in iad si toti sint izbaviti de osinda prin slujbele Bisericii si milosteniile facute in numele lor. Trebuie sa mai stim ca sint multe locuri si feluri de chinuri in iad, dupa masura pacatelor fiecaruia si dupa urmarile si sminteala pe care le-au pricinuit altora. Altfel si in alt loc se chinuiesc apostatii, adica lepadatii de credinta si necredinciosii si altfel se chinuiesc ucigasii, desfrinatii si uritorii de oameni. Iar altfel se chinuiesc vrajitorii si mincinosii si in alt fel si loc se chinuiesc cei zgirciti si nemilostivi, caci precum in Imparatia lui Dumnezeu "multe locasuri sint", dupa masura faptelor fiecaruia, tot asa si in iad multe locuri si feluri de chinuri sint dupa masura pacatelor omenesti.

Nu este om in trup care sa poata vedea chinurile iadului si sa nu moara de frica si durere. Ca daca si diavolii fug de iad si stau pe pamint sau in vazduh pina la ziua cea mare a judecatii de apoi, cuprinsi de groaza chinurilor din iad, cum ati auzit in Evanghelia de azi, apoi cum sa nu ne temem si sa nu fugim noi pacatosii de muncile iadului? Cum sa nu ne pocaim aici, in trup, si sa nu ne plingem pacatele prin spovedanie si fapte bune, acum cind mai avem putina vreme, stiind ca fara pocainta nu este mintuire si ca dincolo nimeni nu mai poate face nimic? Cum sa nu purtam grija de mortii nostri care au murit nepregatiti, stiind ca in iad nu mai este pocainta si ca ei asteapta in foc rugaciunile, slujbele si milostenia noastra?

Deci sa ne pocaim cit mai curind, ca nu stim ceasul plecarii noastre din trup. Sa ne marturisim pacatele cu mare cainta si cu lacrimi la duhovnici iscusiti, ca sa luam dezlegare si sa facem pe pamint canon pentru pacatele noastre, stiind ca in curind ne cheama Hristos din trup si nu stim daca ne va mai pomeni cineva dupa moarte. Caci acum cit este Sfinta Liturghie pe pamint, cit mai sint duhovnici iscusiti si mai avem putine zile cu usurinta ne putem pocai. Iar daca vom muri in pacatele noastre, in nepasare, in necredinta, in rautate, in mindrie, in desfriu, cine ne va scoate din focul iadului, din miinile diavolului care sta gata sa ne ucida?

Sa ne temem de Dumnezeu, fratii mei, sa ne temem de judecata si de orice pacat. Sa alungam pe diavoli dintre noi si pacatele din inimile noastre, prin pocainta adevarata si viata curata, prin spovedanie, rugaciune, ascultare si iubire in Hristos. Sa ne indreptam acum cit mai sintem in trup, ca dupa moarte si mai ales dupa Judecata de apoi, nimeni nu mai poate schimba nimic.

Cu aceste indrumari crestinesti, sa-L rugam pe Mintuitorul Hristos sa alunge dusmania dintre oameni, necredinta si dezbinarea din lume si tot pacatul din inimile noastre, ca sa avem cu toti parte de rai si de Cereasca Imparatie impreuna cu ingerii si cu toti sfintii. Amin.

                                                                                                                                      Parintele Cleopa