tag:blogger.com,1999:blog-1891736289785188727.post234966047493223057..comments2024-03-29T16:56:40.624+02:00Comments on Dumnezeu există - Mărturii.: INUNDATIILE DEVASTATOARE, S - AU ADEVERIT DIN NEFERICIRE !Maria Ghiorghiuhttp://www.blogger.com/profile/14476405713219195687noreply@blogger.comBlogger7125tag:blogger.com,1999:blog-1891736289785188727.post-74399545104782604972016-05-25T20:12:34.575+03:002016-05-25T20:12:34.575+03:00Multumesc S pentru povestioare!
Mi-am amintit de ...Multumesc S pentru povestioare! <br />Mi-am amintit de una, cea cu lingurile cu cozile lungi. In iad sufletele erau flamande pentru ca nu reuseau sa manance cu lingurile mari, pe cand in rai era voie buna pentru ca se hraneau unii pe altii.<br />MiraAnonymousnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1891736289785188727.post-7699989042519451632016-05-25T17:43:18.329+03:002016-05-25T17:43:18.329+03:00De ce nu suntem fericiţi?
Într-un mic orăşel trăi...De ce nu suntem fericiţi?<br /><br />Într-un mic orăşel trăia o femeie cu cei doi feciori ai ei. Unul dintre feciori era negustor de umbrele iar celălalt îşi câştiga existenţa vânzând sandale.<br /><br />Această femeie era mai mereu tristă. Văzând‑o mereu în această stare de tristeţe, un om a întrebat‑o:<br /><br />– Ce te supără femeie? Ce necaz îţi chinuie sufletul?<br /><br />Femeia îi răspunse:<br /><br />– Vezi dumneata, acum plouă. Unul din feciorii mei trăieşte din vânzarea de sandale. Din cauza vremii afacerea lui are de suferit. Cum să nu fiu necăjită?<br /><br />Peste câteva zile soarele îşi făcu simţită prezenţa în micul orăşel dar mai puţin în inima femeii căci ea tot tristă şi abătută era. Nedumerit acum, omul o întrebă din nou:<br /><br />– Acum e soare, nu asta aşteptai? Feciorul tău are acum o afacere prosperă vânzând sandale, de ce eşti în continuare supărată?<br /><br />Femeia îi răspunse:<br /><br />– Ooo, vezi dumneata, celălalt fecior al meu vinde umbrele. Cine cumpără umbrele pe vremea asta însorită? Înţelegi acum de ce sunt tristă?<br /><br />– Sunt şi mai nedumerit acum, răspunse omul. Din câte mi‑ai vorbit despre feciorii tăi, eu înţeleg că tu ar trebui să fii mereu o mamă fericită. <br />Când plouă, feciorul tău care vinde umbrele prosperă iar când e soare celălalt fecior al tău vinde sandale.”<br /><br />„În timp ce înţeleptul este fericit şi în iad, prostul suferă şi în rai.”<br /><br /><br /><br />S.Anonymousnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1891736289785188727.post-67529640561417265952016-05-25T17:42:17.385+03:002016-05-25T17:42:17.385+03:00Povestea aceasta este pentru voi toţi:
Un tâmplar...Povestea aceasta este pentru voi toţi:<br /><br />Un tâmplar a fost angajat să renoveze o casă veche de la ţară. Avusese o primă zi foarte grea la muncă.O pană l-a facut să întârzie pentru o oră, fierăstraul său electric a cedat, iar acum maşina lui veche nu mai dorea să pornească.<br /><br />Pe măsură ce proprietarul casei pe care o renova îl conducea acasă, tâmplarul stătea tăcut. Când au ajuns la destinaţie, muncitorul l-a invitat pe proprietar să-i cunoască familia.<br /><br />În timp ce se îndreptau spre uşă proprietarul a fost surprins să-l vadă pe tâmplar oprindu-se în faţa unui mic copac. <br /><br />Muncitorul nostru a ridicat ambele mâini şi a atins crengile copacului, după care a intrat pe uşă şi s-a transformat total: şi-a îmbrăţişat cei doi copii şi şi-a sărutat soţia ca şi când ar fi avut o zi perfectă.<br /><br />La scurt timp, tâmplarul a ieşit să-l conducă pe invitatul său la maşină.<br /><br /> În timp ce treceau pe lângă copac, curiozitatea l-a făcut pe proprietar să-l întrebe ce a însemnat gestul său de mai devreme.”Ooo, acesta este copacul greutăţilor”, a răspuns tâmplarul. “Ştiu că nu pot să controlez greutăţile ce apar peste zi la locul de muncă, dar un lucru este sigur: ele nu-şi au locul în casa mea, lângă soţia şi copiii mei. <br /><br />Aşă că seara când mă întorc acasă le atârn în copac, iar dimineaţa le iau înapoi”.”Totuşi este amuzant” a zâmbit în continuare. “Atunci când ies dimineaţa şi le preiau din copac, nici măcar nu mai sunt la fel de multe precum îmi aminteam să fi fost când le-am atârnat cu o seară înainte”.<br /><br />De câte ori te-ai surprins descărcându-te pe o persoană apropiată doar pentru că ai avut o zi grea?<br /><br />Zilele cu greutăţi sunt inevitabile, apar când ne aşteptăm mai puţin, după care dispar aşa cum au apărut. Important este să păstrăm o perspectivă mai largă. Multe dintre lucrurile care ne îngrijorează sau ne supară înseamnă foarte puţin pe termen lung.<br /><br /> Întreabă-te: “Merită să mă enervez pentru acest lucru?” Dacă te surprinzi adeseori că laşi greutăţile să-ţi afecteze relaţiile sau că ai o stare de dispoziţie negativă, poate că este timpul să plantezi propriul tău copac al greutăţilor…<br /><br /><br /><br />S.Anonymousnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1891736289785188727.post-8898172372744067512016-05-25T17:40:14.879+03:002016-05-25T17:40:14.879+03:00Poveste din Rai
Un om şi câinele său au murit în ...Poveste din Rai<br /><br />Un om şi câinele său au murit în acelaşi timp. Ajungând în cer, au mers pe un drum pietruit cu aur, pe lângă un gard de marmură fină, până au dat de o poartă superbă, construită din perle, ce străluceau sub razele soarelui.<br /><br />Ajungând lângă poartă, au văzut un om şezând în pragul ei.<br />– Scuzaţi-mă, unde ne aflăm?<br /><br />– În Rai, a răspuns portarul.<br /><br />– Putem primi un pahar cu apă?<br /><br />– Desigur, a răspuns portarul, intră şi vei primi.<br /><br />– Singur? Prietenul meu nu poate intra?<br /><br />– Regret, nu permitem intrarea animalelor…<br /><br />Omul a decis sa renunţe la apă, şi-a chemat câinele şi-au plecat mai departe. Tot mergând au ajuns la o poartă simplă de lemn, fara gard imprejur. Un portar statea rezemat de poarta si citea dintr-o carte.<br /><br />– Putem primi puţină apă?<br /><br />– Desigur, cu plăcere, intraţi, a răspuns portarul.<br /><br />Cei doi au trecut poarta şi au băut apa rece din fântâna apropiată, cât au poftit.<br /><br />– Mulţumim, dar unde ne aflăm?<br /><br />– În Rai, le-a răspuns portarul.<br /><br />– Am mai întâlnit un portar şi el mi-a spus că la poarta lui e intrarea în Rai…<br /><br />– Ah, te referi la strada aurită şi poarta cu perle? Nuuu, acolo e Iadul!<br /><br />– Şi nu vă pasă că acolo se folosesc de numele vostru?<br /><br />– Nu, i-a răspuns portarul. Noi suntem bucuroşi că ei îi păstrează pe toţi cei care sunt de acord să-şi părăsească prietenii şi să-i lase afară!<br /><br /><br /><br />S.Anonymousnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1891736289785188727.post-70378633525076158232016-05-25T17:36:00.517+03:002016-05-25T17:36:00.517+03:00Pe o stradă din Paris stătea un orb cu o pălărie l...Pe o stradă din Paris stătea un orb cu o pălărie la picioare şi o plăcuţă de lemn pe care scria cu cretă albă: “Vă rog, ajutaţi-mă, sunt orb!”.<br /><br />Un ziarist trecu prin zonă şi văzu foarte puţini bani în pălăria orbului. Fără să ceară încuviinţarea, luă plăcuţa de lemn, o întoarse, pe dos, scrisese altceva, o puse din nou la picioarele orbului şi plecă.<br />Spre seară, jurnalistul respectiv se întoarse pe acelaşi drum, trecând din nou pe lângă orbul care cerşea. Acum, pălăria lui era plină de bani. <br />Şi monede, şi bacnote. <br />Cu simţurile dezvoltate din pricina lipsei de vedere, orbul recunoscu paşii ziaristului.<br /> Îl întrebă dacă el cel care i-a rescris mesajul de pe plăcuţă şi, dacă da, ce anume scrisese. Ziaristul răspunse:<br />– Nu am scris nimic din ce ar putea fi în neconcordanţă cu anunţul dumitale, doar că am exprimat totul în alte cuvinte. Şi plecă liniştit mai departe.<br />Orbul a aflat foarte târziu ce scrisese ziaristul pe plăcuţa de lemn. Mesajul era următorul: “Şi astăzi e primăvară în Paris, şi eu tot nu o pot vedea…”<br /><br />MORALA<br />De multe ori, când lucrurile nu ne mai reuşesc aşa cum am dori, e o idee bună să schimbăm strategia.<br /><br /><br />S.Anonymousnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1891736289785188727.post-4841286441715857382016-05-25T17:23:02.802+03:002016-05-25T17:23:02.802+03:00De ce e iubirea oarbă?
Calităţile şi viciile exis...De ce e iubirea oarbă?<br /><br />Calităţile şi viciile existau înainte ca lumea să fie creată şi primii oameni să apară.<br /><br />Cu toate acestea, ele se plictiseau teribil pentru că nu aveau oameni cărora să li se ataşeze.<br /> Aşa că într-o zi s-au întâlnit mai plictisite ca niciodată. Deodată, Isteţimea a venit cu o idee: “Haideţi să jucăm <>!”.Tuturor le-a plăcut ideea şi Nebunia a strigat imediat: “Eu vreau să număr, eu vrea să număr!”. <br />Cum nimeni nu era suficient de nebun să încerce să caute Nebunia, toţi ceilalţi au fost de acord. Nebunia s-a sprijinit de un copac şi a început să numere: “Unu, doi, trei…”.<br /><br />In timp ce Nebunia număra, viciile şi calităţile se ascundeau.<br /><br />Tandreţea s-a agăţat de un colţ al Lunii.<br /><br />Trădarea s-a ascuns într-un garaj.<br /><br />Afecţiunea s-a pitit între nori.<br /><br />Pasiunea a mers în centrul Pământului.<br /><br />Minciuna a spus că se va ascunde sub o piatră, dar s-a ascuns pe fundul unui lac.<br /><br />Avariţia a intrat într-un sac pe care a ajuns să-l rupă.<br /><br />Nebunia continua să numere: “Şaptezeci şi nouă, optzeci, optzeci şi unu…”<br /><br />Deja, toate viciile şi calităţile se ascunseseră, cu excepţia Iubirii. Fiind foarte indecisă, Iubirea nu ştia unde să se ascundă. Asta n-ar trebui să ne surprindă, pentru că ştii căt de greu este să ascundem Iubirea…<br /><br />Nebunia continua: “Nouăzeci şi cinci, nouăzeci şi şase, nouăzeci şi şapte…”<br /><br />Când a ajuns la o sută, Iubirea a sărit într-un tufiş cu trandafiri. Când Nebunia a început să caute a gasit în primul rând Lenea, care nici măcar n-a avut energie să se ascundă.<br /> Apoi a descoperit Tandreţea în colţul lunii, Minciuna pe fundul lacului şi Pasiunea în centrul Pământului. <br />Una câte una, le-a descoperit pe toate, cu excepţia Iubirii. Nebunia devenise disperată pentru că n-o putea găsi. Invidioasă pe Iubire, Invidia a şoptit: “Iubirea se ascunde în tufişul cu trandafiri…” În rătăcirea ei, Nebunia a apucat o furcă de lemn şi a început să lovească tufişul. <br />A continuat până când un plânset sfâşietor a oprit-o. Iubirea a ieşit din tufiş, acoperindu-şi faţa cu mâinile.<br /><br />“Ce am făcut?! Ce am făcut?!”, a început să strige Nebunia. “Te-am orbit! Cum pot să repar asta?”<br /><br />Iubirea a răspuns: “Nu poţi să-mi redai vederea, dar dacă vrei să faci ceva pentru mine, poţi să mă însoţeşti prin viaţă”.<br /><br />Aşa că din acea zi, Iubirea este oarbă şi este însoţită de Nebunie.<br /><br />A iubi înseamnă într-o anumită măsură a fi nebun pentru că uneori persoanele pe care le iubim ne vor face să suferim. <br />Însă asta nu trebuie să distrugă capacitatea noastră de a iubi şi de a ne iubi.<br /><br /><br />S.Anonymousnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1891736289785188727.post-43520360920715907702016-05-25T17:16:49.360+03:002016-05-25T17:16:49.360+03:00
Frizerul si Dumnezeu
Odata un barbat a mers la ...<br />Frizerul si Dumnezeu<br /><br /><br />Odata un barbat a mers la frizerie pentru a se tunde si a se barbieri. De indata ce frizerul a inceput sa lucreze, a inceput si discutia dintre cei doi. Au discutat despre foarte multe lucruri, dupa care au atins si subiectul religiei si al lui Dumnezeu. Frizerul indata a spus:<br /><br />- Nu cred ca exista Dumnezeu.<br /><br />- De ce?, l-a intrebat clientul.<br /><br />- E foarte simplu. Iesi afara in strada si vei intelege de ce nu exista Dumnezeu. Spune-mi, daca Dumnezeu exista, de ce sunt atatia perversi? De ce atatia copii parasiti? Daca Dumnezeu ar exista, nu ar exista nici nefericire, nici durere.<br />Nu pot sa-mi inchipui un Dumnezeu care iubeste si compatimeste, dar sa ingaduie si toate acestea care se intampla.<br /><br />Clientul s-a gandit putin, insa nu a raspuns nimic pentru ca nu a vrut sa strice discutia. In cele din urma frizerul si-a terminat treaba, iar clientul a plecat. <br />Dar, de indata ce a iesit din frizerie, a vazut un barbat cu parul lung si ondulat si o barba mare, insa murdare si slinoase. Era foarte murdar si neingrijit. In acea clipa clientul s-a intors din drum si a intrat din nou in frizerie, spunandu-i frizerului:<br /><br />- Stii ceva? Nu exista frizeri.<br /><br />- Cum poti spune asa ceva?, a intrebat uimit frizerul. Nu vezi ca eu sunt frizer? Abia te-am tuns si barbierit. Ce sunt aceste cuvinte ale tale?<br /><br />- Nu!, a raspuns clientul si a continuat. Daca ar fi existat frizeri, nu ar fi existat oameni nepieptanati si cu par lung si murdar, ca tipul cel de afara.<br /><br />- Ba da, exista frizeri, dar aceasta se intampla pentru ca oamenii nu vin la mine.<br /><br />- Exact!, a raspuns clientul. Aceasta este problema. Si Dumnezeu exista, dar cele spuse de tine se intampla pentru ca oamenii nu merg la El si nu cer ajutor de la El. <br />De aceea exista atata durere si nefericire in lume.<br /><br /><br />S. <br />Anonymousnoreply@blogger.com