HRISTOS S-A INALTAT !
Dragii mei,
Mantuitorul nostru bland si Prea iubit sa ne ocroteasca si sa ne imbrace in Lumina Invierii Sale !
Va imbratisez cu multa dragoste sufleteasca !
Dragii mei,
Astăzi în zori de zi o Lumină albă orbitor de stralucitoare, asa ca un fulger, iar ceea ce vedeam dragilor, m-a uimit si am plâns de bucurie.Deci , vedeam cu ochii închişi dragii mei,vedeam un vârf de munte , iar aici în vârful muntelui, ÎL văd pe IISUS HRISTOS îmbracat in vesmant alb ca Lumina.
Era un varf de munte plin cu, copaci de maslin.
Aici dragii mei, în mijlocul multimii de credinciosi , IISUS HRISTOS Îşi întinde Mâinile Sale lateral şi aşa de pe Pământ se înălţa la Cer ,sub privirile uimite ale multimii de oameni.
Cu Mâna SA dreaptă si cu cele trei degete în timp ce se urca la CER, Iisus binecuvânta pe cei care-L priveau de jos.
Aşa în carne şi oase, IISUS HRISTOS Se înălţa la Dumnezeu Tatăl Cel Ceresc, la TATĂL Său si DUMNEZUL nostru se înalta tot mai mult .
Si tot înalţându-se precum frunza în vânt, la un moment dat ,văd un Nor alb orbitor de stralucitor din care ,se auzea un Cor de Îngeri , NOR care -L cuprinde pe Mântuitorul şi-L ridică până la Bolta Cerească , după care, dispare în Cerul Sfânt.
Dragii mei, în mod cu totul uimitor au apărut în faţa multimii de oameni, doi bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe stralucitoare si care, vorbeau asa multimii de credinciosi:
"Bărbaţi Galileeni !
De ce staţi privind la Cer ?
Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la Cer, tot astfel va şi veni precum L-aţi văzut mergând la Cer."
Da !
Tot la fel Îl veti vedea venind din nou pe Pământ."
Şi văd dragii mei, cum Norul alb orbitor de stralucitor cu IISUS HRISTOS în mijlocul lui, se contopeste pur si simplu cu Cerul senin.
În clipa urmatoare, Cerul se inchide la loc si totul dispare.
Iar eu dragii mei,cu lacrimi de bucurie îmi notez in caietul meu de suflet toate cele văzute si auzite, după care, cu multa dragoste sufleteasca le-am scris aici si pentru voi.
Acum ,veţi fi ferm convinsi că DOMNUL nostru IISUS HRISTOS S-a înălţat cu adevărat, şi de faptul că, asa precum S-a înălţat, tot aşa va si veni în România, în Noul Său IERUSALIM.
Să ne plecăm genunchii fratilor, să ne închinăm Domnului si Mântuitorului Iisus Hristos si Maicii Sale Pururea Prea Curatei Fecioarei Maria, si sa aducem Rugaciune curată, cinste si slavă, acum şi pururea şi-n vecii vecilor, Amin !
Cu dragoste, Maria.
Şi văd dragii mei, cum Norul alb orbitor de stralucitor cu IISUS HRISTOS în mijlocul lui, se contopeste pur si simplu cu Cerul senin.
În clipa urmatoare, Cerul se inchide la loc si totul dispare.
Iar eu dragii mei,cu lacrimi de bucurie îmi notez in caietul meu de suflet toate cele văzute si auzite, după care, cu multa dragoste sufleteasca le-am scris aici si pentru voi.
Acum ,veţi fi ferm convinsi că DOMNUL nostru IISUS HRISTOS S-a înălţat cu adevărat, şi de faptul că, asa precum S-a înălţat, tot aşa va si veni în România, în Noul Său IERUSALIM.
Să ne plecăm genunchii fratilor, să ne închinăm Domnului si Mântuitorului Iisus Hristos si Maicii Sale Pururea Prea Curatei Fecioarei Maria, si sa aducem Rugaciune curată, cinste si slavă, acum şi pururea şi-n vecii vecilor, Amin !
Cu dragoste, Maria.
Bolovan se vrea premier asta dupa ce a cheltuit nesăbuit bani cu nemiluita pe oale si tigai in ultimele zile de dormit la cotroceni. Să il pui pe acest nesăbuit premier inseamna sa continui falimentul tarii. In scurt timp postasii vor veni cu degetul mijlociu ridicat in loc de bani de pensie lucru care va duce la o mare revolutie. Va fi singurul declanșator care va face ca românii să facă o revolutie prin care de foame sa-i arunce pe Nicusoristi pe geam asta daca nu ii va pune in prealabil in proțap. Eu v-am spus ca chiolhanul de la cotroceni este ultima petrecere a calatorilor de pe Titanic in timp ce acesta se scufunda. Tampenii de genul marim impozitele si mai punem niste taxe ca sa facem rost de bani sa o mai ducem până la toamnă Lelita Ioană sunt biciuirea unei gloabe piele si os sa mai traga la jug. Dar tinand cont ca comandantul vasului este un individ care nu stie pe ce lume traieste ne asteptam sa intre cu camionul România in copac iar populatia infometata sa ii haleasca cu fulgi cu tot. Tic-tac , tic-tac Nicusor-faliment ati votat !
RăspundețiȘtergere7 din cele 10 mine de sare de la Praid-Harghita inundate cu apa care creste amenintind si celelalte amenajate pentru circuitul turistic cu autobuze
RăspundețiȘtergereCodul galben de risc inundati mutat de pe Moldova pe toata Transilvania-craciun.
Disperati si infometati de Genocidul facut de Israel
RăspundețiȘtergerePalestinienii din Gaza au jefuit un depozit Onu de alimente
Dupa ce China a fost obligata sa parasuteze alimente interzisa de Israel dar care nu a avut curajul sa intervina-craciun.
Plingerea impotriva lui Marian Enache ca la
RăspundețiȘtergere- investitea la Parlament a presedintelui ilegitim al Mafiei Globaliste Nicusor Dan a facut un gest obscen a ridicat mina cu degetul mijlociu in sus si a scos limba , gest de injosire si desconsiderare fata de cei nemultumiti care urmareau ceremonia-craciun.
Dat fiind cenzura dictatoriala ce se practica in România conform celor spuse de departamentul American lui Mucusor Ceausescu o sa i se lungeasca gatul la viza de America. Dictatorii si pastorii cenzurii nu primesc viza de America. Asa ca Mucusor Ceausescu va ramane singurul presedinte care a fost invitat in America dar nu a putut merge ca din cauza de dictator ce este a primit viza de Coreea de Nord.
RăspundețiȘtergereAdrian Oianu fost consilier
RăspundețiȘtergere-, cei pusi nu sint in stare sa faca reforma,
Ne indreptam spre nu stim ce, posibil spre un razboi.-craciun.
Nicusor Dan la ziua eroilor , s-a sucit nu respinge cresterea Tvaului
RăspundețiȘtergere-craciun.
Tot la Ceremonia de investire Nicusor a dat initial mina cu cei din jurul Patriarhului Daniel dar evitindu-l si lasindu-l pe acesta de mai multe ori cu mina intinsa si apoi l-a ocolit-craciun.
RăspundețiȘtergereJaponia a inventat singe artificial pentru transfuzii de singe universal indiferent de grupa de singe care in plus are durabilitate mai mare ca cel natural si se poate pastra la temperatura camerei.
RăspundețiȘtergereRusia in schimb a inventat carnea de tun si sint printre cei mai buni la rachete-craciun.
Hristos s_a înălțat!Da,nea Petre,însă hucrainienii le_au luat_o înainte și salta cu voie bună cu pumni și picioare bărbațiii rămași în țară,in timp ce alții mai isteți huzuresc pe banii românilor în stațiuni pe litoral.Rusii sunt de vina că merg pentru țara lor 50000 pe luna voluntari.Si mai au și sânge în instalații și dotați de la natura.Multumesc frumos, surioara Mărioara.
ȘtergerePutin conditioneaza o pace in Ukraina de un acord cu Occidentul care sa garanteze oprirea extinderii Nato in est cu aderarea Nu numai a Ukrainei ci si a R Moldova si Georgiei
RăspundețiȘtergereCeia ce Occidentul si Sua evhivaleaza cu o reimpartire a sferelor de influenta si cam de neacceptat-craciun.