sâmbătă, 31 mai 2025

1 IUNIE - ZIUA COPILULUI ! SA BUCURAM CATIVA COPILASI NECAJITI !

 

.

Şi El le-a zis: Oricine va lăsa pe femeia sa şi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul ei şi se va mărita cu altul, săvârşeşte adulter. Şi aduceau la El copii, ca să-Şi pună mâinile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau. Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit şi le-a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea. Şi, luându-i în braţe, i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei. Marcu 10, 11-16

                                   

  .

                        „Lăsați copiii să vină la Mine” (Luca 18,16).
.

Hristos a Inviat,dragii mei !


.
De-a lungul anilor, am vazut si vad si in prezent tare multi copilasi necajiti.
Si cand spun necajiti, ma refer si la faptul ca, nu au bani nici macar de un creion sau un caiet,de o Eugenia sau de un fruct, de un măr macar.

.
De cel putin 2-3 ori pe zi imi bat la poarta copilasi necajiti incepand de la 3 -4 anisori, pana pe la 10-11 anisori.
Cand ies la poarta de fiecare data, ii intreb de ce suna sau de ce ma striga, iar ei ma intreaba:aveti ceva dulce, dar un măr aveti sau un caiet si un creion sau o jucarie mica?
.

Cand am, incerc sa le dau la fiecare cate ceva,dar cand nu pot sau nu am ,le spun ca nu am. Iar ei ma intreaba: dar maine o sa aveti?
Ce pot sa le raspund? Le spun ca da.Si am grija sa cumpar macar cateva bomboane sau cateva eugenii.
Mi se intampla adeseori,cand ma intorc din oras spre casa,sa vad cate un grup de circa 6 -7 copilasi care alearga spre mine si-mi spun: putem sa va imbratisam?
Dar eu le spun ca nu am nimic in sacosa ca sa le dau,iar ei imi spun ca au dorit doar ca sa ma imbratiseze si ca sunt cea mai buna doamna de pe langa ei.Cuvintele si imbratisarile lor sincere,curate, imi mangaie sufletul si totodata ma intristeaza pentru lipsurile in care traiesc. 
Intotdeauna dragilor, atat la SFINTELE PASTI cat si la CRACIUN am trimis si prin Curierat Daruri la copiii necajiti, indiferent de judetul in care ei traiesc. 
Am avut grija ca sa le cumpar numai lucruri de folos si totodata sa-i bucure.
Daca as avea o putere,as strange toti copilasii din lume la un loc si i-as ajuta sa nu mai sufere nici de foame,nici de frig, nici de sete.
Dar, din nefericire, nu am cum sa fac acest lucru.
Dar cu ajutorul bunatatii inimii voastre, a sufletului vostru plin de iubire fata de Aproapele si de Credinta in Bunul Dumnezeu si-n Maicuta Domnului, vom incerca impreuna ca sa bucuram macar cativa copilasi de Ziua Internationala a Copiilor din intreaga lume.
Voi merge personal la ei acasa ,dar voi trimte si prin curierat cateva pachetele la cativa copilasi pe care ii cunosc si i-am mai ajutat impreuna.
Cine poate si doreste ca sa bucure cativa copilasi foarte necajiti,copilasi care umbla descult si dezbracati si care nu se pot bucura de o mancare buna, o poate face ca intotdeauna,astfel:

RAIFFEISEN BANK :
      Maria Ghiorghiu 

 Cod IBAN:

 RO71 RZBR 0000 0600 1504 7307

Sau telefonic ,la numarul 0747226236 si prin mesaj pe Whatsapp,acelasi numar.

Doar eu personal raspund la acest numar de telefon si la mesaje.

Dumnezeu si Maicuta Domnului sa va ocroteasca dragilor si sa va intoarca Darul vostru divin prin sanatate,bucurie si fericire,prin ocrotire divina si mantuirea sufletului.

                              Cu dragoste,Maria.

P.S.

Sfânta Evanghelie după Marcu

Capitolul 10
1.Şi sculându-Se de acolo, a venit în hotarele Iudeii, de cealaltă parte a Iordanului, şi mulţimile s-au adunat iarăşi la El şi iarăşi le învăţa, după cum obişnuia.
2.Şi apropiindu-se fariseii, Îl întrebau, ispitindu-L, dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase femeia.
3.Iar El, răspunzând, le-a zis: Ce v-a poruncit vouă Moise?
4.Iar ei au zis: Moise a dat voie să-i scrie carte de despărţire şi să o lase.
5.Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a scris porunca aceasta;
6.Dar de la începutul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu.
7.De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa.
8.Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup.
9.Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă.
10.Dar în casă ucenicii L-au întrebat iarăşi despre aceasta.
11.Şi El le-a zis: Oricine va lăsa pe femeia sa şi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea.
12.Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul ei şi se va mărita cu altul, săvârşeşte adulter.
13.Şi aduceau la El copii, ca să-Şi pună mâinile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau.
14.Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit şi le-a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.
15.Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea.
16.Şi, luându-i în braţe, i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.
17.Şi când ieşea El în drum, alergând la El unul şi îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?
18.Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu.
19.Ştii poruncile: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu înşeli pe nimeni, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.
20.Iar el I-a zis: Învăţătorule, acestea toate le-am păzit din tinereţile mele.
21.Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie.
22.Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogăţii.
23.Şi Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu!
24.Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu!
25.Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu.
26.Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: Şi cine poate să se mântuiască?
27.Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.
28.Şi a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat.
29.Iisus i-a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie,
30.Şi să nu ia însutit - acum, în vremea aceasta, de prigoniri - case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică.
31.Şi mulţi dintre cei dintâi vor fi pe urmă, şi din cei de pe urmă întâi.
32.Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce aveau să I se întâmple:
33.Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor.
34.Şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia.
35.Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine.
36.Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac?
37.Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta.
38.Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu?
39.Iar ei I-au zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu mă botez vă veţi boteza.
40.Dar a şedea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit.
41.Şi auzind cei zece, au început a se mânia pe Iacov şi pe Ioan.
42.Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc.
43.Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru.
44.Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă.
45.Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.
46.Şi au venit în Ierihon. Şi ieşind din Ierihon El, ucenicii Lui şi mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea jos, pe marginea drumului.
47.Şi, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!
48.Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluieşte-mă!
49.Şi Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemaţi-l! Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăzneşte, scoală-te! Te cheamă.
50.Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare şi a venit la Iisus.
51.Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul I-a răspuns: Învăţătorule, să văd iarăşi.
52.Iar Iisus i-a zis: Mergi, credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi urma lui Iisus pe cale

TE MĂRTURISEŞTE ÎNTR-UN SINGUR GÂND ! NIMENI NU TRĂIESTE VESNIC PE PĂMÂNT !



                                                 Dragii mei, 

Tot în această după amiază,  in timp ce scriam aici pe Blog, aud dragilor un glas care spune ceva tare frumos :

           "Te mărturiseşte  într-un singur gând .
          Ca într-un singur gând , să te mărturiseşti  Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh !" 


Fratilor, atunci când ne rugăm, atunci când ne mărturisim, să nu avem altceva în mintea noastra, decât un singur gând :
 Rugaciunea  şi Mărturisirea !
Când mergem la Sfânta Biserică si stam la Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie, gândul nostru trebuie să fie numai la Sfânta Slujbă săvârsită de PREOT, si nu la nevoile zilnice sau acasa.
Sa alungam celelalte ganduri şi să facem loc numai Lui  DUMNEZEU si MAICII  PURUREA  PREA  CURATEI  FECIOAREI  MARIA, si astfel, ne vom ruga si ne vom marturisi numai într-un singur gând ,Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, AMIN !
Să ne gândim în fiecare zi la Moarte, ca la ceva natural de care nu vom scăpa.
Trebuie sa fim constienti de faptul ca, fiecare zi, fiecare aniversare, ne apropie tot mai mult de Moartea trupului.
 Dar, pe tot parcursul vietii noastre, sa -nvatam sa murim frumos, atunci cand Bunul DUMNEZEU ne va chema la EL. 
Faptele noastre bune, Credinţa si Dragostea ,să ne fie oglinda sufletului nostru, atunci când Îngerul Păzitor ne va duce în Faţa Mântuitorului Iisus  Hristos.
Dar,nu trebuie sa intram în panică ! 
Moartea este un somn vesnic al trupului ,care se transforma in Pământul din care a fost luat. 
Sufletul însă, se va veseli pentru vesnicie în Împărăţia Lui Dumnezeu,dacă va fi făcut fapte bune cât a trait în trup, si dacă a avut CREDINŢĂ si DRAGOSTE întru DUMNEZEU si MAICA  DOMNULUI cu Sfintii Sai si faţă de Aproapele. 
Să ne întoarcem dragilor , sa ne intoarcem trup si suflet la Bunul DUMNEZEU si la MAICUTA  DOMNULUI , sa cerem iertare din toata inima noastra ,pentru faptul că, am intârziat atât de mult timp si nu am cazut in genunchi ca sa ne cerem iertare pentru pacatele noastre, sa dăruim intreaga inima si tot sufletul nostru, DOMNULUI nostru IISUS  HRISTOS si Prea Sfintei Nasacatoarei de Dumnezeu, Cărora Li se cuvine toată cinstea ,slava si închinarea, AMIN  ! 
                                      Cu dragoste, Maria. 

IARTĂ - MĂ ! IARTĂ - MĂ ACUM ! VENIŢI SĂ NE ÎMPĂCĂM CU DUMNEZEU !

 


                                HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT !


                                                            Dragii mei, 

Asta dimineata, în timp ce mă rugam ,aud brusc un glas care spune aşa:
                     "Iartă-mă !  Iartă-mă  acum !
                  Cei care erau morţi şi.....
                 Veniţi să ne împăcăm cu Dumnezeu!"


Dragii mei, şi eu vă chem cu multă dragoste sufletească, ca să veniţi cu toţii şi să ne împăcăm cu Dumnezeu.
Să ne unim cu Dumnezeu în Duh şi-n Adevăr !
Să fim buni si milostivi, să avem Credinţă şi Nădejde în Bunul Dumnezeu şi-n Maica Domnului, să facem Fapte bune, Fapte de milostenie ,ca să putem dobândi dragilor, Împărăţia Cerească.
Şi la doar câteva minute dragilor, aud din nou un alt glas, care spune ceva, ce eu nu prea am înţeles, mă refer la sensul cuvintelor si nici nu incerc a le tâlcui, pentru a nu gresi.
                                                Citez :

                    "Şi lupoaica a fost singură  cu El .
               Şi a numit pe El , Fiul  lui Dumnezeu! 

Iar  glasuri multe ,strigau în cor :
                 Pururea Prea  Curată Fecioara Maria !
              Te vieţuim cu prăznicie .
              Să ne vedem la umbra Maicii !"


Şi văd fraţilor, vad Sfânta Icoană a Mântuitorului din camera mea,Sfanta Icoana la care mă şi rugam în acele momente, o văd cu ochii închişi fiind, şi -n care Sfânta Icoană, se petrece O Mare MINUNE .
De jos, de la baza Icoanei Sfinte , vad cum se formează în mod tainic, O Lumină albă si orbitor de strălucitoare, O Lumina sub formă de triunghi.
Lumina acoperă Icoana cu Mântuitorul Iisus Hristos, având formă de Triunghi ascuţit( cu vârful în sus), până la partea de sus a Sfintei Icoane a Lui  IIsus  Hristos.
După care, a acoperit suprafaţa Icoanei Sfinte, iar în TRIUNGHIUL  ALB  orbitor de strălucitor , a apărut un dreptunghi de lumină aurie ,în care era Maica Domnului cu Pruncul Iisus  pe braţul stâng. 
Din Sfânta Icoană , Prea Sfânta şi Prea Curata Fecioara Maria, spune cu Dragoste de Mamă asa :

                      "Acesta  este  Fiul  Meu !
                Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru !
              Închinaţi-vă, aşternutului picioarelor Lui 
                        Căci  Sfânt  este !"

                    
Apoi fraţilor, Maica Domnului cu Pruncul Iisus în braţele Sale, este absorbită  de Triunghiul alb orbitor de strălucitor, Triunghi care dispare şi el ca prin topire.

Sfânta Icoană a Lui Iisus Hristos ,o văd acum, asa precum era mai înainte,dar tot cu ochii închişi fiind eu, (asa vad eu aproape toate Minunile)numai că, vad cum pleoapa ochiului stâng a Mântuitorului Iisusd Hristos incepe a clipi,se inchide si se deschide incontinu,moment în care, din ochiul Lui Iisus, cade pe obrazul Său  Prea Sfânt si Prea Curat,cade O  Lacrimă ca de argint . 
Iar un alt glas, spune asa :
                        "Acolo unde este şi Credinţă  
                  Acolo stă Mântuitorul  nostru  IISUS HRISTOS,FIUL Lui Dumnezeu si-al Prea Curatei Fecioare Maria!"

Dragii mei, să ne închinăm şi noi la aşternutul picioarelor Lui Iisus  Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, cu tărie şi cu neclintită Credinţă şi Dragoste sufletească, şi să-I aducem Cinstire şi Slavă , Laudă Lui şi Maicii Domnului , pentru toate câte ne-a dăruit şi ne dăruieşte în fiecare clipă a vieţii  noastre.
                                Cu dragoste,
                                                         Maria.

O SFÂNTĂ CRUCE ÎNVĂLUITĂ ÎN TREI LUMINI DIFERITE !


                                       Hristos S-a Înalțat!

                                                            .

                                                                       Dragii mei,

Astazi dimineata, mai puţin în pat ,dar cu ochii închişi .
Şi chiar dacă afară este ziuă, eu când închid ochii, Cerul se transformă într-un albastru violet catifelat şi strălucitor. 
Şi pe un astfel de Cer dragilor, văd O Sfântă Cruce mare !
Aşa cum stă Soarele pe Bolta Cerească şi mai mare, stătea O Sfântă Cruce neagră , sub Bolta Cerească!
Sfânta Cruce pentru început ,era de culoare neagră, precum abanosul .
Apoi ,pe Sfanta Cruce neagră, asa precum stătea IISUS HRISTOS  RĂSTIGNIT, a apărut exact în aceeasi pozitie, O  LUMINĂ verde deschis, un verde ca de smarald ,extrem de stralucitoare .
Ca un Soare atât era de stralucitoare această Lumină verde ca de smarald, Lumina era răstignită pe Sfanta Cruce neagră.
În mod nevăzut, apare  O LUMINĂ albă, orbitor de strălucitoare,Lumina albă care cuprinde Crucea neagra, care era deja  cu Lumina verde rastignita pe ea, tot sub forma de Cruce. Lumina albă si orbitor de strălucitoare, îmbracă totul într-o Sfanta Cruce alba, si astfel, vedeam TREI  SFINTE CRUCI, (neagra, verde si albă ),si care Sfinte Cruci  erau lipite una de suprafaţa celeilalte ,erau suprapuse,  si astfel, urcau în inima Cerului Sfânt !
Pe Cerul nopţii dragilor, nu existau nici stele şi nici Lună .
Doar 3  Sfinte Cruci, suprapuse una peste cealalta, de culori diferite si care urcau in Cerul Sfânt . 
Dragii mei, Lumina Lui Dumnezeu a venit şi a luat Crucea neagră cu LUMINA VIEŢII ,adica,cu verdele ca de smarald care era rastignit pe Cruce, şi- a dus-O  în Cerul Său ,în Împărăţia Sa ! 
Prieteni dragi, trebuie s- avem grijă de suflet şi să nu ne lipsească nicicând Sfanta Cruce din casă sau de la gâtul nostru,şi care,trebuie să fie sfinţită în Sfanta Biserică, daca nu sunt sfintite in Sfanta Biserica, le stropim noi cu Agheazma mare si spunem Rugaciunea Tatal Nostru,dupa care, o putem saruta si o punem la gatul nostru si in casa noastra.
Dragii mei,să ne rugăm Bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului ca să ne binecuvinteze şi să ne sălăşluiască şi pe noi ,în Curţile Sale, atunci când ne va fi scris .
Iar acum, în viaţa aceasta grabnic trecătoare, să ne ajute să fim mai buni, mai înţelepţi, mai milostivi şi cu sufletul plin de Credinţă, Nadejde şi Dragoste !
                                      Şi tot cu dragoste, Maria.

IN 7 IUNIE ,VA ASTEPTAM CU MARE DRAG IN TECUCI,JUDETUL GALATI,LA ZIUA HRAMULUI SFINTEI TROITE A MAICII DOMNULUI-POTIRUL NESECAT!

 

7 Iunie 2025, ora 11,30,in Tecuci,Maicuta Domnului si Sfintii Voievozi si Arh.Mihail si Gavriil, ne asteapta la POTIRUL NESECAT!

Toate reacţiil

 

                

TECUCI,Sfanta Troita a Maicii Domnului -Potirul Nesecat si a Sfintilor Voievozi si Arhangheli Mihail si Gavriil.
7 IUNIE 2025 ,ora 11,30 -HRAMUL SFINTEI TROITE !
Va asteptam cu multa dragoste sufleteasca!
Telefon 0747226236 !
                      .
                      .


.

Dragii mei, 

In aceasta noapte, in timp ce scriam aici pe Blog, vad de parca as mai fi avut inca un ochi la ceafa, vad SFANTA ICOANA cu MAICA DOMNULUI din Sfanta Troita.
.
Vad dragilor, cum Pruncul Iisus Hristos din bratele Maicii Sale, Își desprinde Mânuța sfantă si se intoarce cu Fața catre Maicuta Sfanta, Îi zâmbeste divin si o mângâie cu Mânuța stângă.
Întinde Mânuța Sa către Maicuta sfântă si voia sa ajunga la Fața Maicii Sale.
Măicuța Pruncului Iisus, ÎL priveste cu dragoste divina, si-i prinde in Mâna Sa, pălmuța Pruncului dumnezeiesc,a Lui Iisus Hristos.
Totul era o Mare si uimitoare Minune.
Atât Pruncutul Iisus cât si Măicuta Domnului, Înviase pur si simplu, intr-o clipă totul era altfel, nu mai exista pictura, ci era MAICA DOMNULUI cu PRUNCUL  IISUS HRISTOS in bratele Sale, in carne si oase.
Am tresărit si eu la vederea Minunii din Sfanta Troita cu hramul Maicii Lui Dumnezeu-Potirul Nesecat si a Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil.
Cu uimire stateam in scaunul de la birou si nu-ndrazneam sa ma misc,pentru ca nu cumva sa dispară Minunea  dumnezeiasca.

.

TECUCI,Sfanta Troita a Maicii Domnului -Potirul Nesecat si a Sfintilor Voievozi si Arhangheli Mihail si Gavriil.
7 IUNIE 2025 -HRAMUL SFINTEI TROITE !
Desi eram cu ochii pe monitor dragilor, vedeam de parca as fi avut ochi si la ceafa si peste tot in jurul meu.
Cu adevarat dragilor, Mari si dumnezeiesti Minuni se petrec la aceasta Sfanta Troita din Tecuci, ridicata la dorinta si porunca Maicii Lui Dumnezeu cu ajutorul vostru ,Prieteni dragi.
Cine vine aici si se roaga,se inchina in Sfanta Troita a Maicii Lui Dumnezeu -Potirul Nesecat si-a Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, Rugaciunile îi sunt ascultate ,îi sunt implinite de Măicuta Domnului.
Hramul Sfintei Troite este al MAICII DOMNULUI -POTIRUL NESECAT si-al SFINTILOR VOIEVOZI SI ARHANGHELI MIHAIL si GAVRIIL, si o sarbatorim in fiecare an, in Sâmbăta Mosilor de vara.
Anul acesta, pe 7 iunie 2025 in jurul orei 11,30  cand ,un Sobor de Preoti va oficia Sfanta Slujba a Aghesmei mici,dupa care, vom intra cu totii in curtea casei mele, si vom sta la masa, vom gusta din bucatele sfintite in mod nevazut de Maica Lui Dumnezeu, si-n mod vazut de Preotii care vor fi prezenti.
Toti credinciosii care vor fi prezenti la Hramul Sfintei Troite a Maicii Lui Dumnezeu, vor fi invitati la masa frateasca alaturi de Preotii care au savarsit Slujba sfanta.
Se vor citi de catre Preoti, si pomelnicele tuturor credinciosilor.
Dragii mei, sa credem in Minunile din Sfanta Troita a Maici Lui Dumnezeu si sa fim ferm convinsi de faptul că, Rugaciunile noastre se implinesc aici la Sfanta Troita.
Sa multumim Prea Sfintei Treimi si Maicii Domnului cu Sfintii Săi si sa fim fericiti pentru DARUL si HARUL pe care L-a revarsat si-L revarsa asupra noastra.
Cu dragoste,Maria.
P.S.
Iata dragilor, cele 3 filmulete de la Sfintirea Troitei Maicii Lui Dumnezeu-Potirul nesecat:

FILMUL CU SFINTIREA TROITEI MAICII DOMNULUI ,DIN 4 IUNIE 2021 !

..
Dumnezeu si Maicuta Domnului sa va rasplateasca si sa va binecuvinteze impreuna cu toti cei dragi inimii voastre.
Ne rugam pentru fiecare dintre voi si pentru toti cei dragi inimii voastre.
Iata filmuletul integral pe care l-am adaugat ulterior:

IUNIE 2023
\
.
IUNIE 2024.

                            

                                                 Dragii mei, 

M-am gandit dragilor,ca de acum inainte, in fiecare an, in Sambata Mosilor de vara,sa ne adunam cu totii la Sfanta Troita a Maicii Lui Dumnezeu si a Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil,pentru a trai cu inima si cu sufletul Sfanta Slujba a Aghezmei Mici savarsita de un Sobor de Preoti,care vor citi atat Pomelnicele pentru vii si pentru cei Adormiti,iar la final, sa stam la masa cu totii si sa gustam din bucatele binecuvantate si sfintite.

Maica Domnului impreuna cu Sfintii Arhangheli Mihai si Gavriil si cu toti Sfintii Săi,se vor bucura sa participam cu totii la Marea si Sfanta Sa Sarbatoare din fiecare an,adica,din Sambata Mosilor de vara,la Potirul Nesecat.

SFANTA TROITA A MAICII DOMNULUI-POTIRUL NESECAT SI A SFINTILOR ARHANGHELI MIHAIL si GAVRIIL,Tecuci,judetul Galati.
          .

Sambata Mosilor de vara (Pomenirea Mortilor)din fiecare an, sa fie pentru noi toti si Ziua Sfintei Troite a Maicii Domnului -Potirul Nesecat si a Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil.

Dragii mei, va multumesc din tot sufletul, tuturor care v-ati ostenit si ati ajuns in 22 iunie 2024,la Tecuci, la sfintirea Troitei Maicii Domnului din Tecuci.

Dumnezeu si Maicuta Domnului sa va ajute si sa va ocroteasca cu mila si cu dragostea Sa,si sa va daruiasca voua si la cei dragi inimii voastre,sanatate, bucurii si impliniri, Credinta tare si multa ocrotire divina.

Va asteptam, cu multa dragoste sufleteasca si anul acesta 2025, in ziua de 7 Iunie,ca sa traim cu inima si cu sufletul,Marea si Sfanta Sarbatoare a MAICII DOMNULUI -POTIRUL NESECAT si a SFINTILOR VOIEVOZI si ARHANGHELI MIHAIL si GAVRIIL!

Cine doreste dragilor, ca sa aduca o mica jertfa pentru aceasta Mare si Sfanta Zi, o poate face astfel:

GHIORGHIU MARIA
Tecuci.
RAIFFEISEN BANK :
Cod IBAN:

RO71 RZBR 0000 0600 1504 7307 !

Sa fiti convinsi dragilor, de faptul ca, ale voastre Rugaciuni vor fi auzite aici la SFANTA TROITA si vor fi implinite de catre MAICUTA DOMNULUI care ne este grabnic ajutatoare.

Aici,in Tecuci la Sfanta Troita,Maica Domnului chiar infaptuieste mari Minuni!

Cu dragoste, Maria.



Tecuci-Sfanta Troita Facatoare de Minuni ,a Maicii Domnului -Potirul Nesecat!
youtube.com
Tecuci-Sfanta Troita Facatoare de Minuni ,a Maicii Domnului -Potirul Nesecat!