Raspunsul il cunoastem cu totii, totusi il repetam pentru reinprospatarea si intiparirea lui in mintea si in sufletul nostru: "Dar vine ceasul, spune Mantuitorul, si acum este, cand adevaratii inchinatori se vor inchina Tatalui in duh si in adevar" si apoi continua: "Duh este Dumnezeu si cei ce I se inchina, trebuie sa i se inchine in duh si in adevar" (Ioan IV, 23-24).
Iubiti credinciosi,
Din raspunsul Mantuitorului, pe care l-am auzit acum,
invatam doua lucruri: intai ca Dumnezeu este duh, adica fiinta pur
spirituala, nemateriala si in al doilea ca si inchinarea, sau adorarea
pe care I-o aducem, trebuie sa fie potrivita cu fiinta Sa, adica sa aiba
tot un caracter spiritual - duhovnicesc. Pe aceste doua adevaruri de
temelie se reazima si cultul nostru crestin, adica toate slujbele si
randuielile sfinte, prin care Biserica si credinciosii cinstesc pe
Dumnezeu.
Dar oare ce inseamna a ne inchina lui Dumnezeu "in duh si in adevar?"
Se stie ca prin cult divin, intelegem formule si mijloace prin care
omul cauta sa intre in legatura cu Dumnezeu, sa-I simta prezenta,
atotputernicia si bunatatea, sa-L cinsteasca, sa-L slaveasca, sa-I
multumeasca si sa dobandeasca de ia El ajutorul si bunatatile pe care
numai El le poate da. Cultul acesta sau inchinarea aceasta trebuie sa
fie mai intii spirituala, caci Dumnezeu nu are trup material; El este
duh sau spirit, Dumnezeu nu este aici sau acolo; El nu salasluieste
numai in Templul din Ierusalim - cum credeau iudeii, sau pe muntele
Garizim, cum pretindeau samarinenii, nici in idolii cu chipuri de oameni
sau de animale, pe care ii adorau paganii. El este vesnic si
pretutindeni prezent si poate fi gasit oriunde si oricand ne gandim la
El sau II invocam, sau il chemam in ajutorul nostru.
Pentru a-L descoperi pe Dumnezeu, pentru a-I simti
prezenta, nu trebuie sa plecam din sfera eului nostru, ci dinlauntrul
nostru, din sufletul sau din duhul nostru, in care se afla chipul si
asemanarea Sa. Acestea sunt cele doua mari adevaruri pe care Mantuitorul
le formuleaza in raspunsul dat samarinencii: spiritualitatea fiintei
lui Dumnezeu si interiorizarea legaturii noastre cu El. Daca nu-L vom
gasi pe Dumnezeu mai intai aci, in noi insine, in sufletul nostru, nu-L
vom gasi nicaieri.
Pentru aceasta, unii nu L-au gasit pe Dumnezeu in
natura, nu L-au vazut prin telescop, nici in navetele spatiale, pentru
ca nu L-au avut mai intai in sufletul lor. Cel dintai altar si cel
dintai tron al dumnezeirii sunt inima si sufletul omului. Numai ceea ce
izvoraste din inima sau din suflet ajunge la Dumnezeu si il cinsteste cu
adevarat. Numai rugaciunea pornita din inima curata si smerita -asa cum
spune psalrnistul - e primita de Dumnezeu.
Pentru aceasta, rugaciunile lungi si facute mai mult
de forma ale paganilor si iudeilor, sunt inlocuite de Mantuitorul cu
rugaciunea domneasca "Tatal nostru",
rugaciune scurta, dar atotcuprinzatoare si atat de minunata, care va
ramane pentru vecie modelul neintrecut si dumnezeiesc al rugaciunii
crestine.
De acum inainte, adica de la venirea in lume a
Mantuitorului, nu sacrificiile de tapi si de vitei vor spala
constiintele incarcate de pacate ale oamenilor, ci smerenia si pocainta
sincera, izvorate din inima, ajutata de harul sfintilor, a Sfantului
Duh, apa cea vie ce s-a pogorat peste Sfintii Apostoli in ziua
Cincizecimii si care lucreaza si va lucra pana la sfarsitul acestei
lumi, prin apa sfintita a botezului, prin puterea sfantului mir, prin
taina marturisirii si a sfintei impartasanii si prin celelalte taine si
ierurgii crestine.
Pe temelia aceasta, pusa de Domnul insusi, Biserica a
intocmit randuielile de rugaciune, de cantari, de citiri si de acte
sfinte din slujbele celor sapte laude si celelalte slujbe, prin care
Biserica binecuvanteaza si sfinteste viata omului in momentele si
imprejurarile ei mai de seama. in intregimea lui, cultul acesta
alcatuieste una din comorile cele mai de pret ale credintei noastre
crestine ortodoxe.
Frumusetea acestui cult, care a adus la picioarele
lui Hristos cele mai mari popoare ale lumii, influenta binefacatoare a
lui asupra sufletului omenesc, sunt prea bine cunoscute ca sa mai fie
nevoie sa insistam. Vom reda totusi in rezumat, cit se poate de scurt,
cuvintele unuia dintre cei mai insemnati filosofi romani, renumitul
profesor de psihologie la Universitatea din Bucuresti, fost membru si
presedinte al Academiei Romane, decedat in anul 1957; este vorba de
Constantin Radulescu-Motru, care povesteste, intr-una din lucrarile
sale, ca intr-o situatie nefericita pentru un parinte, care si-a pierdut
unicul copil, singura lui mangaiere, care i-a adus linistea sufletului,
a fost slujba sfintei inmormantari, care i-a redat nadejdea si credinta
intr-o viata viitoare si fericita in care a trecut copilul sau.
Redam textual ultimele insemnari ale acestui filosof: "Doamne,
care alt mijloc ar fi putut sa dea sarmanului tata, mangaierea de care
el avea atata nevoie? Care alt mijloc l-ar fi putut reda lumii cu
nadejdea in suflet si cu dragoste pentru oamenii sai? Din acea zi,
continua filosoful, am inteles misterul sau taina cultului ortodox. Din
acea zi am alungat din mintea mea toate gandurile sceptice, adica
indoielnice, pe care le adunasem din cele vazute in tari straine si de
aici inainte am ascultat cu adanc respect slujba, insotita de atatea
simboluri ale acestei Biserici, din care se revarsa o influenta atat de
binefacatoare asupra neamului meu intreg".
Este adevarat insa ca unora li se pare cultul nostru
prea incarcat de forme si de lucruri materiale si ca fiind in
contradictie cu inchinarea in duh si in adevar, de care vorbeste
Mantuitorul. Acestia uita insa ca daca Dumnezeu este duh, adica spirit
pur, noi, in schimb, suntem alcatuiti din trup si din suflet, suntem
deci datori sa cinstim pe Dumnezeu, sa ne inchinam Lui in intregimea
fiintei noastre, adica si cu sufletul, dar si cu trupul, precum ne
indeamna Sfantul Apostol Pavel: "Preamariti pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, ca unele care sunt ale lui Dumnezeu" (I. Corinteni VI, 20).
Inchinarea pe care o aducem lui Dumnezeu cel nevazut,
izvorata din inima noastra, trebuie insotita de inchinarea din afara,
care se exprima, sau se face vazuta, prin miscari ale trupului
-ingenuncheri, insemnare cu semnul Sfintei Cruci, metanii - sau prin
folosirea unor lucruri materiale precum apa la botez, untdelemnul,
painea, vinul, sfintele vase, sfintele odajdii si altele.
Cand ne adunam in Biserica pentru rugaciune, il avem prezent pe insusi Domnul, caci El a spus: "Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo voi fi si Eu in mijlocul lor" (Matei 18, 20).
Insusi Mantuitorul vorbeste de aceasta unitate
stransa dintre spirit si materie, in cult, prin cuvintele spuse
fariseului Nicodim: "De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu"
(Ioan 3, 5). Puterea spirituala, nevazuta a Duhului lucreaza deci, prin
apa vazuta a botezului. Si asa este cu toate Sfintele Taine si cu toate
lucrarile sfinte savarsite de Sfantul Duh in Biserica, prin sfintii ei
slujitori. Totul in cultul nostru ne duce cu mintea la cele ceresti si
tinde sa ne apropie de cele spirituale-duhovnicesti.
Tot ce se savarseste in sfintele locasuri de cult, in
Biserica, toate formele externe ale cultului divin, nu sunt altceva,
decat semne vazute ale inchinarii in duh si adevar, sunt expresii ale
unor stari sufletesti, ale unor simtaminte religioase, ale credintei
noastre in Dumnezeu, ale iubirii noastre fata de El. Asa de exemplu,
cand ne insemnam cu semnul Sfintei Cruci, noi ne aducem aminte de
patimile si rastignirea Domnului.
Prin toate semnele exterioare, semne vazute, trupul
nostru se asociaza cu sufletul nostru, luand parte astfel, la
preamarirea lui Dumnezeu, implinind sfatul Sfantului Apostol Pavel, care
zice: "Va indemn deci, fratilor,
pentru indurarile lui Dumnezeu, sa infatisati trupurile voastre ca pe o
jertfa vie, sfanta, bineplacuta lui Dumnezeu, ca inchinarea voastra cea
duhovniceasca" (Rom. XII, 1-2).
Totul in cultul nostru ortodox are o inalta
semnificatie spirituala. Calea vazuta ne inalta cu gandul la cele
nevazute; lucrurile materiale ne descopera pe cele spirituale, cele
naturale ne conduc spre cele supranaturale. Asadar, inchinarea pe care
noi, crestinii ortodocsi o aducem lui Dumnezeu, prin cultul sfintei
noastre Biserici, este o adevarata cinstire a lui Dumnezeu; este o
inchinare in duh si adevar, pentru ca toate formele vazute din care este
alcatuit cultul divin au un inteles si un caracter pur spiritual,
izvorand din acea radacina nevazuta, care este in duhul sau in sufletul
nostru, despre care vorbea si Mantuitorul in conversatia cu femeia
samarineanca.
Principalul este ca totul in inchinaciunea noastra,
in adorarea lui Dumnezeu, sa izvorasca din inima si sufletul nostru, sa
se intemeieze pe iubirea adevarata pentru Dumnezeu si fata de oameni. Sa
nu facem precum poporul iudeu, despre care Mantuitorul Hristos spune,
prin glasul Evanghelistului Matei: "Poporul acestaa Ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine" (Matei, 15,8).
In acelasi timp, se impune mai multa liniste in
sfintele noastre locasuri de inchinaciune, mai multa concentrare si
inaltare a mintii noastre spre adevarurile sfinte si spre indeplinirea
poruncilor lui Dumnezeu, o participare mai activa la sfintele slujbe,
prin cantarea omofona sau obsteasca, caci, asa cum spune psalmistul, "toata suflarea sa laude pe Domnul". Toate acestea nu inseamna altceva, decat inchinarea in duh si in adevar.
Iubiti credinciosi,
Popasul Mantuitorului Hristos la fantana patriarhului
lacob din Sihar - fantana ale carei ruine se vad si astazi, dupa cum ne
relateaza cei ce au vizitat Locurile Sfinte, ne-a dat noua prilejul de a
gusta cateva picaturi din izvorul de apa vie, apa ce izvoraste continuu
din invatatura divina a Mantuitorului Hristos, din harul Sau
dumnezeiesc, din frumusetea si splendoarea cultului nostru ortodox.
Acolo, la fantana batranului Patriarh Iacob,
Mantuitorul Hristos a descoperit tuturor neamurilor, prin femeia
samarineanca, adevarul, datator de viata, ca Dumnezeu este pretutindeni
si ca rugaciunea catre El se poate face oriunde, dar mai ales in
locasurile noastre sfinte, in casa de rugaciune a lui Dumnezeu, unde se
aduce de fiecare data, cand se slujeste, jertfa cea fara de sange a
Fiului lui Dumnezeu.
Stiind ca Mantuitorul Hristos este izvorul cel
nesecat al vietii, al apei celei vii, sa cautam in tot timpul vietii
noastre sa sorbim din plin sfintele Sale invataturi, sa indeplinim
poruncile Lui si sa-I aducem in tot timpul cuvenita inchinare in duh si
in adevar, sa fim propovaduitori ai binelui, ai adevarului, ai
dreptatii, ai dragostei si ai tuturor principiilor crestine, asa cum a
facut si femeia samarineanca din Evanghelia de astazi. in felul acesta,
noi vom cunoaste darul lui Dumnezeu, ce ni s-a dat prin Domnul si
Mantuitorul nostru Iisus Hristos, pe care sa-L slavim si Lui sa ne
inchinam in duh si in adevar, acum si in veci, Amin !
Parintele Sergiu Rosca !
.
.
.
.
.
.