SFÂNTUL VASILE CEL MARE ! VIAŢA ŞI MINUNILE SALE !

                     LA  MULŢI  ANI,

 PENTRU  TOŢI  CARE  PURTAŢI  NUMELE  SFÂNTULUI  VASILE  CEL   MARE !

Mai multe fotografii

SFÂNTUL  VASILE  CEL  

MARE !

Sfântul Vasile s-a născut în anul 329 (330) dintr-o familie evlavioasă în Cezareea Capadociei. Mama sa se numea Emilia, iar tatăl său era retorul Vasile. Bunica sa după tată era Macrina cea Bătrână, fostă ucenică a Sfântului Grigorie Taumaturgul, avusese de suferit în timpul persecuţiilor lui Diocleţian (284-305). Vasile era unul din cei zece fraţi, dintre care trei vor fi episcopi: Vasile, Grigorie de Nyssa, Petru de Sevasta,- cinci vor fi monahi, cei trei dinainte, la care se adaugă Naucratios şi Ma­crina cea Tânără; vor fi şase sfinţi în familia mare: Sfânta Macrina cea Bătrână, Sfânta Emi­lia, Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie (de Nyssa), Sfântul Petru, Sfânta Macrina cea Tânără. Bu­nica Macrina, împreună cu mama lor, Emilia, şi sora lor, Macrina cea Tânără, i-a crescut pe copii în duh creştin. Sfântul Vasile va spune despre sine mai târziu, într-o scrisoare: „Am păstrat în mine aceeaşi învăţătură pe care am primit-o de la răposata mea mamă şi de la bu­nica mea Macrina. Această credinţă n-am mo­dificat-o nici mai târziu, când m-am mai matu­rizat, ci doar am adâncit-o, dar tot pe linia pe care mi-au transmis-o părinţii încă de la în­ceput. Ca şi sămânţa, care din mică se face mare prin creştere, dar în fiinţa ei rămâne aceeaşi şi soiul ei nu se schimbă, dar prin dezvoltare ea se desăvârşeşte, tot aşa înţeleg că şi învăţă­tura mea despre Dumnezeu s-a adâncit şi s-a desăvârşit pe măsură ce am crescut, încât cea de azi a luat locul celei de atunci, dar în fond e aceeaşi"1.
Conţinutul creştin al educaţiei pe care tâ­nărul Vasile o primeşte în sânul familiei sale i-a fost transmis prin evlavie, căci, după mărturia Sfântului Grigorie de Nazianz, trăsătura caracte­ristică pe care Sfântul Vasile a primit-o de la strămoşii săi a fost pietatea2.
Sfântul Vasile şi-a continuat educaţia în şcolile din Cezareea Capadociei, unde l-a cu­noscut pe Sfântul Grigorie Teologul apoi în şcolile din Constantinopol şi, în fine, la Atena. A avut profesori vestiţi: Libaniu, Proheresiu şi Himeriu. A închegat o prietenie strânsă cu Sfântul Grigorie de Nazianz. Viaţa lor studen­ţească e model pentru teologii de totdeauna. Cunoşteau doar două drumuri: al şcolii şi al Bisericii.
Sfântul Vasile s-a întors în patrie pe la anul 355. Un biograf al Sfântului Vasile spune că suferinţele fizice de care a avut parte toată viaţa şi nevoia de a lua mereu medicamente l-au împins către studiul medicinii.
Primul pas concret pe calea desăvârşirii sale în lumina Evangheliei a fost făcut de Sfân­tul Vasile prin primirea Tainei Sfântului Botez la anul 357, după care întreprinde o călătorie în Egipt Palestina, Celesiria şi Mesopotamia, pentru a-i întâlni pe cei mai renumiţi asceţi, înainte de această călătorie, a făcut o primă împărţire a averii sale la săraci. S-a întors hotărât să organizeze viaţa monahală după criteriul obştei. Pentru acest scop l-a chemat pe Sfântul Grigorie Teologul la mănăstirea în­fiinţată de el în Pont pe malul râului Iris, nu departe de satul Annesi. El îmbina munca ma­nuală cu rugăciunea şi cu râvna intelectuală. Aici a scris Regulile vieţii monahale (Regu­lile mari şi mici) şi a pus bazele Filocaliei, împreună cu Sfântul Grigorie.

Vasile a fost hirotonit preot de Episcopul Eusebiu, devenindu-i acestuia un bun sfătuitor, în 368, cu prilejul unei mari foamete, Sfântul Vasile a organizat admirabil asistenţa socială şi a făcut a doua împărţire a averii sale săracilor.

În 370, murind episcopul Eusebiu, Sfân­tul Vasile a fost ales în locul acestuia. Deşi era în floarea vârstei, consumat de asceza severă, ca episcop al Cezareii, devenit mitro­polit al Capadociei şi ierarh peste dioceza din Pont Sfântul Vasile a început să reorgani­zeze Biserica de sub jurisdicţia sa, înlăturând abuzurile clerului din vremea aceea. Sfântul Vasile s-a impus printr-o uriaşă activitate dog­matică, pastorală şi socială. In urma atitu­dinii sale faţă de arianism şi a manevrelor împăratului Valens, dioceza i-a fost împăr­ţită în două, cu două capitale episcopale: Cezareea şi Tyana.

Sfântul Vasile a susţinut lupta Sfântului Atanasie cel Mare contra arienilor şi a apărat învăţătura creştină niceeană. Este remarca­bilă în acest sens poziţia pe care a avut-o Sfân­tul Vasile când l-a întâlnit pe guvernatorul Modest trimisul împăratului Valens cu mi­siunea de a-l face să îmbrăţişeze arianismul, sau cel puţin să se împace cu arienii. Refe­ritor la poziţia sa demnă şi neînfricată contra împăratului Valens, susţinător al ereziei ariene, şi la felul cum au biruit ortodocşii în frunte cu Sfântul Vasile într-una din disputele cu ari­enii, literatura patristică ne transmite această întâmplare:

„Odinioară, de nelegiuitul împărat Valens (364-378), în cetatea Niceea, s-au apro­piat căpeteniile ereziei ariene cerând ca, din soborniceasca biserică cea din cetatea aceea, să gonească poporul dreptcredincios, iar Sfân­tul Locaş să-l dea adunării lor celei ariene. Şi a făcut aşa împăratul cel rău, el însuşi fiind ere­tic: a luat, adică, biserica de la cei dreptcre­dincioşi, cu sila, şi a dat-o arienilor, apoi s-a dus în Constantinopol. Drept aceea, în mare mâhnire fiind toată mulţimea dreptcredincioşilor, a sosit acolo marele Vasile, apărătorul cel de obşte al Bisericilor, la care toată mulţi­mea celor dreptcredincioşi venind, cu strigare şi cu tânguire, i-a spus strâmbătatea ce li s-a făcut lor de împărat. Iar Sfântul, mângâindu-i pe ei cu cuvintele sale, îndată s-a dus la îm­părat, la Constantinopol şi, stând înaintea lui, i-a zis: «Cinstea împăratului stă în judecata sa. Iar înţelepciunea zice: Dreptatea împăra­tului la judecată se vede. Deci pentru ce, îm­părate, ai făcut judecată nedreaptă, izgonind pe dreptcredincioşi din Sfânta Biserică şi dând-o rău credincioşilor?» Zis-a lui împăratul: «Tot la învinuiri te întorci, Vasile? Nu ţi se cuvine ţie să fii aşa». Răspuns-a Vasile: «Se cuvine mie pentru dreptate a muri». Şi înfruntându-se ei şi împotrivindu-se, sta acolo de faţă mai marele bucătarilor împărăteşti, numit Demostene, acela, vrând să ajute arienilor, a spus ceva cu glas încet ocărând pe Sfântul. Iar Sfântul a zis: «Vedem aici şi pe necărturarul Demos­tene». Iar stolnicul, ruşinându-se, iarăşi a grăit ceva împotrivă. Sfântul i-a zis: «Lucrul tău este să ai grijă de mâncări, nu să fierbi dogmele Bisericii». Şi a tăcut Demostene ruşinat.

Iar împăratul, pe de o parte, mâniindu-se şi, pe de alta, ruşinându-se, a zis lui Vasile: «Să mergi tu între dânşii să faci dreptate, dar aşa să judeci, ca să nu judeci cu părtinire po­porului de-o credinţă cu tine». Iar Sfântul a răspuns: «De voi judeca cu nedreptate, apoi şi pe mine la surghiun să mă trimiţi şi pe cei de o credinţă cu mine să-i izgoneşti şi Bise­rica să o dai arienilor». Şi, luând Sfântul scri­soarea de la împărat, s-a întors la Niceea. Şi, chemând pe arieni, le-a zis lor: «lată, împă­ratul mi-a dat mie putere ca să fac judecată între voi şi între dreptcredincioşi pentru bise­rica pe care aţi luat-o cu sila». Iar ei au răs­puns lui: «Deci judecă, dar după judecata îm­păratului». Iar Sfântul le-a zis: «Să mergeţi, şi voi arienii şi voi dreptcredincioşilor, şi să în­chideţi biserica şi, încuind-o, să o pecetluiţi cu peceţile, voi cu ale voastre şi aceştia cu ale lor, şi să puneţi de amândouă părţile păzitori. Şi mergând mai întâi voi, arienii, să vă rugaţi trei zile şi trei nopţi şi, după aceasta, să vă apro­piaţi de biserică. Şi de se vor deschide sin­gure, cu rugăciunile voastre, uşile bisericii, apoi să fie a voastră biserica în veci. Iar de nu, ne vom ruga noi o noapte şi vom merge cu litie, cântând, la biserică şi de se vor des­chide nouă, să o avem pe ea în veci. Iar de nu se vor deschide nici nouă, nici vouă, apoi, ia­răşi, a voastră să fie biserica». Şi plăcut a fost cuvântul acesta înaintea arienilor. Iar drept-credincioşii se mâhneau asupra Sfântului, zicând că nu după dreptate, ci după frica îm­păratului a făcut judecata. Şi, luându-se multe măsuri de pază de către amândouă părţile, Sfânta Biserică străjuită a fost cu tot dina­dinsul, pecetluită şi întărită. Şi, rugându-se arienii trei zile şi trei nopţi şi de biserică apropiindu-se, nu s-a făcut nici un semn. Şi se rugau de dimineaţă până la al şaselea ceas, stri­gând: «Doamne, miluieşte!», şi nu s-au deschis uşile bisericii şi s-au dus fără dar şi ruşinaţi. Atunci, marele Vasile, adunând pe toţi dreptcredincioşii, cu femeile şi copiii, au ieşit din cetate la biserica Sfântului Mucenic Diomid, făcând acolo priveghere de toată noap­tea, apoi au mers dimineaţa cu toţii la cea so­bornicească biserică pecetluită, cântând: «Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi». Apoi, stând înaintea uşii bisericii, a zis către popor: Ridicaţi mâinile voastre şi strigaţi cu dinadinsul: «Doamne, miluieşte!». Şi aceasta făcându-se, a poruncit Sfân­tul ca să se facă tăcere şi, apropiindu-se de uşă, a însemnat-o cu semnul crucii de trei ori şi a zis: «Bine este cuvântat Dumnezeul creştini­lor, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii ve­cilor». Şi, glăsuind tot poporul: «Amin!», în­dată s-a făcut cutremur şi au început a se sfă­râma zăvoarele, au căzut întăriturile, s-au dezlegat peceţile şi s-a deschis uşa, ca de un vânt şi furtună mare, şi s-a lovit uşa de zid. Iar dumnezeiescul Vasile a început a cânta: «Ridicaţi porţile voastre, ridicaţi-vă porţile cele veşnice şi va intra împăratul slavei». Şi, in­trând Vasile în biserică, cu toată mulţimea dreptcredincioşilor, şi săvârşind dumnezeiasca slujbă, a slobozit pe popor cu veselie. Iar mul­ţimea fără de număr de arieni, văzând acea mi­nune, s-a lepădat de credinţa ei cea rea şi la cei dreptcredincioşi s-a adăugat. Şi, aflând şi îm­păratul de o judecată dreaptă ca aceasta a Sfân­tului Vasile şi de minunea aceea preaslăvită, s-a mirat foarte şi a defăimat urâciunea relei credinţe ariene, însă, orbindu-se de răutate, nu s-a întors la credinţa cea dreaptă şi a pierit rău după aceea. Că, biruit şi rănit fiind el în răz­boi, în părţile Traciei, a fugit şi s-a ascuns în­tr-o şură de paie. Iar urmăritorii lui, înconju­rând şura cu foc, au aprins-o şi, acolo, împă­ratul arzând, şi-a dat sfârşitul. Şi a fost moartea aceasta a împăratului, după moartea Sfântului Vasile, dar în acelaşi an, întru care Sfântul s-a mutat către Domnul."3

Sfântul Vasile a încercat să împace Bise­ricile orientale făcând apel la Sfântul Atanasie şi la Papa Damasus. A avut o iniţiativă asemănătoare şi în cazul relaţiilor dintre Occi­dent şi Orient, confruntate atunci cu schisma meletiană.

Sfântul Vasile a fost un suflet mare, cu o minte pe cât de laborioasă, pe atât de exactă. A luptat pentru alinarea suferinţelor celor mulţi, nefăcând discriminare între oameni şi credinţele lor. A înfiinţat instituţii de asis­tenţă socială: azil ospătărie, casă pentru reedu­carea fetelor alunecate, spital (şi de leproşi), şcoli tehnice. Toate aceste aşezăminte erau cu­noscute sub numele de Vasiliada.

Sfântul Vasile a împodobit serviciul di­vin cu Sfânta sa Liturghie, ce se săvârşeşte de zece ori în cursul anului bisericesc.

A fost pretutindeni prezent. A menţinut legătura cu profesorul său Libaniu, i-a spriji­nit moral şi financiar pe tinerii cei mai dotaţi din şcoli, convins fiind că Biserica are nevoie de întăriri permanente pentru atingerea sco­purilor ei divino-umane.
Personalitate polivalentă, Sfântul Vasile a excelat ca nimeni altul în toate activităţile pe care le-a întreprins. A fost un preot de ex­cepţie, mare liturghisitor şi prieten de nădejde, pedagog de clasă şi organizator înnăscut (poate de aceea a fost numit de contemporani „un roman printre greci"), teolog profund şi un adevărat om de ştiinţă. Toate acestea la un loc parcă nu întregesc portretul acestui ilustru bărbat al Bisericii. O muncă uriaşă, desfăşu­rată pe parcursul unei vieţi relativ scurte, pentru că Sfântul Vasile a trecut la cele veş­nice pe 1 ianuarie 379, la doar 49 de ani, fiind numit încă de pe atunci cel Mare. Era cel Mare ca exponent al doctrinei creştine şi ca autor de omilii folositoare de suflet, mai mare încă în viaţa practică, în rolul său de prelat al Bise­ricii şi de om al faptelor.

Este cunoscută corespondenţa arhiepis­copului de Cezareea Capadociei cu Junius Soranus, comandantul armatei romane din Sciţia Mică, şi cu Biserica din Sciţia pentru a fi tri­mise în Asia Mică moaştele Sfântului Sava, care a fost înecat la 12 aprilie 373 de către goţi în râul Museos, identificat cu râul Buzău.
Ideile Sfântului Vasile cel Mare au influ­enţat monahismul românesc mai întâi prin Sfântul Nicodim de la Tismana († 1406), iar mai târziu prin Paisie Velicikovski († 1794) ca şi pe alte căi, astfel că viaţa monahală din Biserica Ortodoxă Română are un pronunţat caracter vasilian.
Şi faptul că Patriarhia Ecumenică a ri­dicat, la 10 octombrie 1776, pe mitropoliţii Ungrovlahiei la treapta de locţiitori ai Cezareei Capadociei ar putea fi interpretat în lu­mina conştiinţei că Biserica Ortodoxă Română a păstrat neştirbită moştenirea ideilor creştine ale Sfântului Vasile cel Mare.
In Biserica Ortodoxă Română Sfântul Va­sile cel Mare este unul dintre cei mai popu­lari sfinţi, opera sa constituind şi astăzi un iz­vor bogat de învăţăminte folositoare, iar exem­plul vieţii sale este unul dintre cele mai pil­duitoare modele ale celor ce se nevoiesc pe calea desăvârşirii creştine.

Opera Sfântului Vasile cel Mare

Sfântul Vasile a scris foarte mult în tim­pul scurtei sale vieţi. Lucrările sale, care au o importanţă covârşitoare pentru credinţă, sunt în cea mai mare parte normative pentru învă­ţătura ortodoxă. Ele se împart în: dogmatice, ascetice, omilii şi cuvântări, pedagogice, litur­gice, canonice, epistolare.
Dogmatice: Contra lui Eunomiu, conducă­torul anomeilor, lucrare scrisă pe la anul 364, în cinci cărţi. Eunomiu prezenta arianismul ca pe un pur raţionalism. Sfântul Vasile arată în prima carte eroarea gnoseologică a lui Eunomiu. In cartea a doua se stabileşte dumnezeirea Fiului şi deofiinţimea Lui cu Tatăl; în cartea a treia se tratează despre dumnezeirea Sfân­tului Duh; Despre Sfântul Duh, lucrare de o importanţă considerabilă, dedicată lui Amfilohie de Iconium. Autorul susţine puterea şi rolul Sfântului Duh Care, ca şi Tatăl şi Fiul, are dreptul la aceeaşi cinstire, fiindcă e de ace­eaşi fire cu El. El a evitat însă formula homoousios şi pentru Sfântul Duh.

Ascetice: Învăţaturi morale, Regulile mari, Regulile mici, Despre judecata lui Dumnezeu,Despre credinţa. Unii susţin că nu sunt au­tentice cele trei cuvântări care deschid scrierile ascetice. De asemenea, Penitenţialul monas­tic şi Constituţiile monahale. învăţăturile morale cuprind 80 de arătări formate din texte biblice, precedate de un mic rezumat care le ser­veşte de introducere şi comentariu. Sfaturile din ele nu-i privesc special pe monahi, ci pe creştini în general şi pe preoţi. Regulile maricuprind 55 de numere tratând despre marile principii ale vieţii monahale, pe baza Sfintei Scripturi. Au fost compuse între 358 şi 362. Regulile mici cuprind 313 numere şi se pre­zintă ca răspunsuri scurte la anumite între­bări. Sunt aplicaţii. Regulile sunt, în parte, proprietatea spirituală a lui Eustaţiu de Se-vasta, care le transmite numai oral. Ambele colecţii de Reguli au suferit mai multe rema­nieri până la forma lor definitivă. Ele au in­fluenţat Asezămintele Sfântului loan Casian şi Regula lui Benedict de Nursia.

Omilii si cuvântări. 9 omilii la Hexaemeron explică crearea lumii şi toate fenome­nele legate de actul creaţiei pe zile. Interpre­tarea e literală. Autorul pune la contribuţie toată ştiinţa antichităţii şi a timpului său, în domeniul naturii şi al filosofiei. El foloseşte cu pricepere această ştiinţă şi scoate totdeauna concluzii solide şi frumoase pentru spiritualis­mul creştin. Aceste Omilii au câştigat cu­rând o mare autoritate şi au fost imitate în Apus de Sfântul Ambrozie. Sfântul Vasile a tratat creaţia lumii până în ziua a cincea, fra­tele său Grigorie de Nyssa l-a completat scriind o lucrare Despre facerea omului, în ziua a şa­sea. Omiliile vasiliene au fost rostite în tim­pul unui Post al Paştelui; 13 Omilii asupra Psalmilor, tratând Psalmii 1, 7,1 4, 28, 32, 33, 44, 45, 48, 59, 61,114, verset cu verset şi cu aplicaţii pentru edificarea credincioşilor. Prima omilie e un studiu asupra psalmilor în gene­ral. Sfântul Ambrozie a imitat aceste omilii;

Comentariul la Isaia e de autenticitate discu­tabilă; 24 Cuvântări din diferite domenii; dogmatic: Despre credinţă, la textul „La în­ceput era Cuvântul", Contra sabelienilor, a lui Arie şi a eunomienilor, Dumnezeu nu este autor al răului etc.; morale: Contra bo­gaţilor, la textul din Luca 16, 18, Cu ocazia secetei, Contra beţiei, Despre invidie,- peda­gogice: Către tineri; se poate trage folos din studiul clasicilor profani care trebuie citiţi aşa cum albina culege nectarul din flori; pane­girice: La martirii SE lulita, SE Qordius, Cei 40 de martiri din Sevasta, SE Mamant,

Liturgice, canonice, corespondenţă: Li­turghia; Scrisorile 188, 199, 207, numite şi Scrisori canonice, au trecut în dreptul bise­ricesc. Colecţia de scrisori a Sfântului Vasile cuprinde 365 de numere datând din toate perioadele vieţii lui. E socotită de unii ca apo­crifă corespondenţa sa cu Libaniu (Scris. 333-359); la fel7 scrisorile către Iulian Apostatul (numerele 39, 40, 41, 360) şi poate şi cele către Apolinarie.Scrisoarea a 8-a aparţine lui Eva-grie Ponticul. Scrisorile vasiliene au un cuprins variat şi interesant. Unele sunt de natură dog­matică, de exemplu, cele de la numerele 233, 234, 235, adresate lui Amfilohie de Iconium şi care sunt o completare a cărţilor contra lui Eunomium. Alte scrisori sunt de natură misio­nară, monahală sau ocazională. Merită să relevăm scrisorile adresate Bisericilor din Apus în legătură cu schisma din Antiohia.

                   Cu dragoste, pentru  voi toţi, 

                                      Maria.

---

               0733 922 273

Email: seminarteologiciasi@yahoo.com

LA MULŢI ANI, ŞI UN AN NOU FERICIT !

 De  la  Maria  Ghiorghiu !   PENTRU  VOI  TOŢI !

LA  MULŢI  ANI, MULTĂ  SĂNĂTATE, MULTE  BUCURII  ŞI  ÎMPLINIRI  DUHOVNICEŞTI !

Dragii mei ! Vă mulţumesc din suflet,

că îmi sunteţi  aproape, oriunde vă aflaţi pe acest Pământ ! 

Sunt aici, voi fi aici, azi şi mâine şi întotdeauna ! Cu noi, întru  noi, este DUMNEZEU  ŞI  MAICA  DOMNULUI !

Vă îmbrăţişez  cu toată  dragostea !

                     Cu preţuire şi cu dragoste sufletească, pentru  voi toţi  cititorii BLOGULUI, 

                                  Maria Ghiorghiu

                 TECUCI - ROMÂNIA !

LA  MULŢI  ANI !!!

VĂ  IUBESC  CU  SUFLETUL, AŞA  CUM  ŞI  IISUS  ŞI  MAICA  DOMNULUI  NE  IUBESC  PE  NOI  TOŢI !

CUTREMUR ! UN ÎNTREG CUTREMUR SE ANUNŢĂ !

        30  Decembrie  2013, ora 3,26  zori de zi !

          Dormeam la această oră, dar UN GLAS, prea puternic mă trezeşte făcând  UN  ANUNŢ :

              "CUTREMUR !
                UN  ÎNTREG  CUTREMUR  SE  ANUNŢĂ !
               UN  PUTERNIC  CUTREMUR  SE  ANUNŢĂ " !

               Clipă în care am în faţa  ochilor închişi, 
UN  ECRAN, ca de monitor, negru intens, şi în  mijlocul ecranului, pe acest negru intens, apare bust, şi în uniformă  O  POLIŢISTĂ.
Tânăra Poliţistă,avea pe lângă  uniforma  albastră de poliţist si caschetă pe frunte.
Pe acest ecran îndoliat , stătea cu faţa spre Apus, în timp ce GLASUL, spune încontinuu ca mai sus.
Dragii mei, nu ştiu ce fel de CUTREMUR  va fi; în rândul poliţiştilor, sau chiar UN CUTREMUR de Pământ adevărat şi de mare intensitate. Şi nici ziua ,nici locul nu mi-au fost descoperite.
Dar vă asigur că, vom auzi împreună după tonul foarte grav, al acestui GLAS. 
Noi nu putem schimba nimic, ci trebuie sa avem CREDINŢĂ , NĂDEJDE şi DRAGOSTE în DUMNEZEU  şi MAICA  DOMNULUI şi faţă de Aproapele, iar sufletul nostru, va fi mântuit .
Atunci când se va întâmpla, căci se va întâmpla, voi reveni asupra acestui articol, ca să vă anunţ
                        Cu dragoste, Maria.

    

SFÂNTA EVANGHELIE DIN 30 DECEMBRIE 2013 !

   SFÂNTA  EVANGHELIE  DE  LA  LUCA !
                     ( XIII, 10- 17 ).

În vremea aceea IISUS învăţa, într-o zi de sâmbătă , în sinagogă. Şi iată era acolo o femeie care avea , de optsprezece  ani , un duh de slăbiciune , şi care era gârbovă de nu putea să se ridice în sus nicidecum. Iar IISUS , văzând-o , a chemat-o şi i-a zis : femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi şi-a pus mâinile peste dânsa şi îndată s-a îndreptat şi a început să slăvească pe DUMNEZEU.  Atunci mai marele sinagogii , mâniindu-se , pentru că IISUS  o vindecase  sâmbăta , a luat cuvântul şi a grăit poporului : şase sânt în care trebuie să lucreze omul ; deci veniţi în aceste zile şi vă vindecaţi , şi nu în ziua sâmbetei. Iar DOMNUL i-a răspuns şi a zis :
făţarnicilor , fiecare dintre voi nu-şi dezleagă , oare, în ziua sâmbetei , boul sau asinul de la iesle şi nu-l duce să-l adape ? Dar această femeie , care este fiica lui Avraam şi pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece  ani , nu se cădea , oare , să fie dezlegată  de legătura ei în ziua sâmbetei ? Şi zicând EL acestea , s-au ruşinat toţi cei care erau împotriva LUI , iar poporul întreg se bucura de toate faptele măreţe  săvârşite de DÂNSUL !
Dragilor, atunci cand doriţi să faceţi O  FAPTĂ  BUNĂ, nu vă uitaţi în Calendar , ci pur şi simplu, faceţi FAPTA  BUNĂ , şi veţi cunoaşte grabnic ajutor şi mulţumire din partea LUI  DUMNEZEU  şi a MAICII  DOMNULUI.
                     Ca întotdeauna, cu dragoste, Maria.                                                                                                                       

SFANTA CUVIOASĂ TEODORA , DIN CEZAREEA , SFANTA MUCENIŢĂ ANISIA , ŞI SFÂNTUL CUVIOS LEON !

              SĂRBĂTORIŢI , LA  30  DECEMBRIE  2013 ! SFÂNTA  MUCENIŢĂ  ANISIA  ŞI  SFÂNTA  CUVIOASĂ  TEODORA  ŞI  SFÂNTUL  CUVIOS  LEON  ,ARHIMANDRITUL!

Mareste imaginea.

Sfanta Mucenita Anisia

In vremea prigonitorului Maximian era o fecioara cu numele Anisia, nascuta in vestita cetate a Tesalonicului. Era nascuta din parinti bogati si credinciosi, invatandu-se frica Domnului, dar mai mult sporind in fapte bune, decat cu anii, pentru ca parintii ei o hraneau mai mult cu dogmele bunei credinte decat cu laptele. Trecand anii sai cei pruncesti, se vedea buna ei cuviinta mai presus de nadejde si o invata cu citirea de carti mai deosebite; iar ea, fiind inteleapta, cu inlesnire toate le intelegea, aratand roduri vrednice de invatatura.

Fiind plina de duhul lui Dumnezeu si de obiceiurile cele ingeresti, cu adevarat stralucea fata ei de o frumusete aleasa, neiesind din casa sa si ascunzandu-si frumusetea tineretilor sale in camara sa. De multe ori graia catre sine cu mahnire: "O! inselatoare viata a tineretii, care, sau vatami pe altii, sau singura te vatami de altii; bune sunt batranetele, dar vai mie! ca lungimea vremii ma umple de mahnire, caci multa vreme ma desparte de cele ceresti". Niciodata nu inceta aceasta fecioara a chema pe Hristos intru ajutor, plecandu-si genunchii si udand pamantul cu lacrimi.

Trecand parintii ei la Domnul, s-a facut mostenitoarea averii parintesti si cugeta ce va face cu acea bogatie pe care o mostenise. Caci avea adunata o visterie mare de aur si de argint si case prea marete, multe turme de dobitoace, robi si roabe, multime nenumarata de haine de mare pret, de matase tesute cu fir, podoabe de aur si tot felul de margaritare si de pietre scumpe si stalucea cu marimea bogatiei.

Acestea vazandu-le, Sfanta Anisia zicea: "Cum ne vom mantui intru atatea bogatii pamantesti? Cum vom calca capul balaurului si cum ne vom dezbraca de inselaciunea lui ca de haina? Insa stiu ce voi face. Impotriva balaurului voi face mestesug de balaur; ca el, in toti anii, dezbracandu-se de pielea lui cea veche, se innoieste; deci sa ne dezbracam si noi de felurile bogatiei, pentru ca acestea mai vartos vatama pe cei ce le cheltuiesc, iar pe cei ce le strang ii omoara cu otrava nevindecata, apoi pe cei lacomi si nedarnici ii leaga cu funiile si cu cursele lor. Cistigarea mosiilor indeamna spre manie si aduce vicleana strangere si mincinoase masuri. Hainele cele de mult pret invata umblarea cu marire desarta si ne vaneaza spre pacat. Salbele cele de aur si ghirlandele deprind grumajii cu mandrie si poftesc sa fie vazuti si slaviti.

Deci, asa sa facem cu dansele: sa fim stapani ale lor dupa fire, mai inainte pana a nu ne stapani ele pe noi mai presus de fire. Voi fi dar cu adevarat doamna, bine cheltuindu-le pe ele si abatandu-ma de la ispitele cele ce se nasc printr-insele. Le voi da spre indestularea vaduvelor si saracilor si ca intr-o comoara le voi pune pe ele. Caci credincios este Domnul, Cel ce pe toate le primeste in mana Sa si nu numai indoit, ci insutit va rasplati, cu adaugirea vietii celei vesnice.

Sa impartim toate, ca pe toate sa le primim intregi cu inmultire insutita. Apoi, vanzandu-le, sa cautam Crucea, caci impartindu-le cu inlesnire vom merge spre Hristos. Cele pamantesti cu pamantul sa le lasam, ca sa vietuim cu ingerii in ceruri. Sa fugim de viata aceasta pierzatoare si plina de necuratenie si sa poftim nevointele cele duhovnicesti si viata cea nepieritoare. Sa schimbam cele vremelnice pe cele vesnice, sa cinstim nunta cea nestricata, sa petrecem intregi si sa pazim zidirea curata a Ziditorului, iar pecetea fecioriei sa o inchinam neatinsa lui Hristos, ca atunci cand va veni sa afle gradina incuiata, izvorul pecetluit si nicidecum tulburat. Acum cand este targul, sa facem negustorie. Goana si necazurile sa-mi mijloceasca slava, tiranii si muncile sa-mi deschida mangiierea raiului; iar ranile si temnitele sa ma duca in camara lui Hristos, pentru ca nu numai ale barbatilor sunt rasplatirile, ci si ale femeilor".

Acestea graind intru sine, se ruga cu lacrimi, zicand: "Doamne Iisuse Hristoase, lumina mea si izvorul nemuririi, radacina curateniei, Cel zamislit negrait in pantecele Fecioarei si Care dupa nastere pe Maica Ta cea Preacurata ai pazit-o fara prihana, bunule Doamne, da-mi ca sa nu raman afara de ceata fecioreasca, sa nu fiu lipsita de camara Ta. Randuieste-ma in numarul fecioarelor cele intelepte si ma invredniceste cu faclie nestinsa sa te intampin pe Tine, ca fara prihana, savarsindu-mi nevointa, sa fiu partasa slavei Tale".

Asa rugandu-se Sfanta Anisia, indata a vandut toate, nu la pretul care se cuvenea si nici a face targ, ci numai asa zicea catre negustori: "Vezi ca lucrurile care se vand sunt ale saracilor si ale scapatatilor; deci da pretul cat este cu drept, ca impreuna si tie sa-ti cumperi oarecare rasplatire, caci drept este Domnul si dreptatea iubeste si rasplateste dupa dreptate".

Vanzandu-si toata bogatia, pretul cel luat il impartea saracilor si celor ce patimeau prin legaturi, umbland prin toate temnitele si nu numai dandu-le cele de trebuinta, ci mai vartos slujindu-le cu mainile sale acelora care, dupa primirea muncilor si a ranilor, nu puteau ca sa-si slujeasca lor. Ba inca vindeca pe unii ca acestia, ungandu-i cu balsamuri, legandu-le ranile si mangiind pe cei mahniti, apoi si pe bolnavii cei ce zaceau pe paturi ii cerceta si din averea sa le ajuta lor. Umbla pe ulite si pe drumuri si pe citi afla prin gunoaie tavalindu-se, saraci sau bolnavi, acelora cu mana indurata le da mult ajutor si usurare. Si graia intru sine: "Sa nu-mi fie mie a cauta dulceti si mangiieri intru bogatii, care nici ca o picatura de apa nu se vor afla la ziua judecatii".

Impartindu-le toate pana la banul cel de pe urma si nelasandu-si nimic, s-a inchis intr-o casa si lucra cu mainile sale, cistigand hrana cea de nevoie trupului, prin osteneala sa si intru sudoarea fetii sale mancand paine, ascultand astfel pe apostolul care gaieste: Cel ce nu lucreaza sa nu manance, pentru ca cuviincios lucru este a se hrani din osteneala mainilor sale. Si se indeletnicea in rugaciuni si in posturi, vietuind ca o fiinta fara de trup, caci se deprinsese in asprime si in nevointa, toate zilele petrecandu-le in osteneli si in citirea dumnezeiestilor carti, iar noptile in citirea psalmilor si in alte rugaciuni. In loc de pat avea pamantul si in loc de asternuturi moi, o rogojina, iar in loc de invelitori calde, o zdreanta proasta; si dormea foarte putin, caci graia intru sine: "Nu fara primejdie este mie a dormi cand vrajmasul meu este cu trezire".

Mai multe lacrimi varsa decat bea apa, suspinarile ei erau mai multe decat cuvintele cele graite de dansa, apoi atat era de cuprinsa de dragostea cea dumnezeiasca, incat cand isi pleca genunchii la rugaciune i se parea a cadea la picioarele Mantuitorului, sarutandu-le si stergand cu parul capului ei praful de pe picioarele Domnului. Niste cugete ca acestea nasteau intr-insa izvoare de lacrimi, asemenea aceleia care a spalat cu lacrimi picioarele Stapanului si le-a sters cu parul capului. Ea avea neincetata dorinta a se dezlega si a vietui cu Hristos. Se batea in piept si se ruga, zicand:

"Atotputernice Doamne, Dumnezeule, Parintele Unuia Nascut Fiului Tau, Iisus Hristos, al Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru, Cela ce sezi pe scaunul slavei Tale, Caruia Iti slujesc mii de mii de arhangheli si mii de mii de ingeri iti stau inainte, supunandu-se poruncii Tale: scaunele, domniile, incepatoriile, stapaniile, pe care Te lauda heruvimii si Te maresc serafimii neincetat cantand intreita cantare. Tu pe duhurile care nu se plecau Tie le-ai cufundat in tartarul cel prea adanc si pe balaur, care s-a lipit de darul Tau, l-ai legat cu legaturi nedezlegate si scaunul lui l-ai surpat la pamant si de la slujba cea cereasca l-ai izgonit, lipsindu-l de viata cea fericita, iar cu moartea cea cu defaimare a Crucii, ai surpat mandria aceluia.

Tu din sanurile Tale cele fara prihana ai trimis la noi pe Dumnezeu Cuvantul, Care era mai inainte de veci, pe Mantuitorul sufletelor noastre, Cel nascut prin umbrirea Duhului Sfant si din Maria Fecioara, Care printr-Insul ai cautat oaia cea ratacita, ai intarit pe cea neputincioasa si ai vindecat pe cea zdrobita. Pe Tine Te chem, eu smerita si pacatoasa roaba Ta, cu toata inima mea. Tu, Cel ce stii gandurile fiecaruia, focul cel aruncat in lume de Unul Nascut Fiul Tau l-ai aprins in inima mea si scanteia credintei, care este in mine, ai schimbat-o in faclia dragostei. Vino sa ma mantuiesti, pe mine, nevrednica roaba Ta, pentru ca pe Tine Te doresc, pe Tine Te caut si de Tine ma lipesc din toata inima mea.

Doamne Dumnezeule, Fiule, primeste rugaciunea mea cea adusa Tie, cu inima zdrobita si cu duh de smerenie. Nu ma trece cu vederea pe mine, pentru care, o! Iisuse Hristoase, ai fost pironit pe cruce si lovit peste obraz; pentru care ai baut otet cu fiere si ai gustat moartea amara si a treia zi ai inviat din morti, Te-ai inaltat la cer si sezi de-a dreapta Tatalui.

Nu ma rusina, nici nu ma lepada din numarul roabelor Tale, ci invredniceste-ma ca o crestina a ma mantui prin semnul Sfintei Tale Cruci. Fa-ma partasa patimilor Tale, savarsind in mine voia Ta, ca sa fiu credincioasa a ma arata fetei Tale. Tu ma pazeste, patrunde cu frica Ta trupul meu, caci de judecatile Tale m-am temut. Inchide ochii mei ca sa nu vada desertaciunea, ci mai bine ma rog Tie, deschide-i ca sa cunosc minunile din legea Ta, caci spre Tine sunt aruncata din pantecele maicii mele. Tu esti Domnul meu; tatal meu si maica mea m-au parasit, iar Tu, Doamne m-ai primit.

Indrepteaza pasii mei ca sa nu ma umplu de rusine, eu roaba Ta; fa cu mine semn spre bine si implineste cererea mea, pentru ca inaintea Ta este toata dorirea mea si suspinul meu de la Tine nu s-a tainuit. Iarasi catre Tine ma rog, Dumnezeule parinte, ajuta-mi ca sa nu se afle prihana in mine, roaba Ta, caci Tie ma aduc punandu-ma pe altarul marturisirii si al smereniei mele, sa fiu primita ca o ardere de tot; astfel sa fie jertfa mea inaintea Ta. Invredniceste-ma a urma Mielului Tau, Celui fara prihana, lui Iisus Hristos, Caruia, impreuna cu Tine si cu Duhul Sfant, se cuvine slava, cinstea si puterea in veci. Amin".

Astfel rugandu-se, s-a sculat si a insemnat tot trupul sau cu semnul crucii. Acestea vazand necuratul balaur, nu rabda viata ei cea ingereasca si cereasca, caci acum o vedea petrecand cu duhul in cer si cu toata inima dorind a patimi pentru Hristos si scrisnea asupra ei cu dintii sai, se ispitea a clati si rasturna casa ei. Dar vazand-o de pretutindeni ingradita cu semnul crucii, fugea fiind izgonit cu batai nevazute. Insa vrajmasul aducea sfintei uneori lenevire, iar ea cu neincetata rugaciune, ca cu un zid ingradindu-se, indata risipea viclesugul lui. De aceea se mahnea dusmanul adevarului si zicea:

"Vai, mie, ticalosul! Eu pe ingeri din cer i-am atras cu mine impreuna si uriasi am supus, iar acum de tineri si de fecioare ma fac de rusine, pentru ca pe moarte ca pe viata o iubesc si printr-insa incununandu-se, alearga la cer si apoi imi lasa lumea nelocuita. Pe mine ma mangiie sangele mucenicilor celor omorati, dar credinta si nevointele lor, marturisirea care o fac au schimbat cetati intregi si neamuri. Locasurile mele se risipesc, se rastoarna jertfele, popii mei s-au trandavit, care mai inainte se inveseleau si se infinge Crucea pretutindeni, spre pierderea mea. De acum cade imparatia mea, pentru ca acei care sunt in munci veseli si in morminte infricosati, ma ard, ma bat, ma izgonesc de pretutindeni; iar ceea ce era de mine aflat asupra lor, aceea s-a aflat spre mai marea mea nevoie. Dar stiu ce voi face, caci am aflat o maiestrie asupra lor".

Vrajmasul indata afla un mestesug intr-acest chip: Vrand zavistnicul sa ingroape in tarana uitarii slava sfintilor mucenici, ca sa nu-si mai aduca de dansii aminte neamul cel mai de pe urma, a facut sa ramana pomenirea lor fara stire si fara scrisoare. Deci a randuit ca fara judecata si fara ispitire sa fie omorati crestinii nu de imparat si de ighemoni, ci de poporul cel mai prost si mai defaimat, nepricepand inrautatitul, ca lui Dumnezeu ii place mai mult bunavoirea decat cuvintele.

Maximian, prin invatatura diavoleasca, singur omorand multime de crestini, s-a aratat ca si cum ar fi slabit, saturandu-se de sangele varsat, ca o fiara care mananca mult si se satura si ii e greu sa mai bea sange nevinovat, atunci ca si cum ar fi blanda nu baga de seama fiintele care trec pe langa ea. Asa si tiranul acela necurat, urandu-i-se a mai omori singur, a inceput a arata blandete prefacuta, si zicea: "Nu sunt vrednici crestinii ca sa fie omorati inaintea ochilor imparatesti, caci ce trebuinta este a-i ispiti pe dansii, iar cuvintele si faptele lor a le scrie? Ca acestea din neam in neam se vor citi si se vor povesti de acei care vor fi vatamati cu aceeasi credinta crestina si se va face pomenirea lor in veac. Pentru ce sa nu poruncesc ca sa fie injunghiati ca niste dobitoace, fara ispitire si fara scrisoare, ca moartea lor sa fie nestiuta, iar pomenirea lor sa piara in tacere".

Astfel, necuratul imparat sfatuindu-se, indata a dat porunca pretutindeni, ca oricine poate sa omoare pe crestini, fara frica, netemandu-se pentru acea ucidere de vreo judecata sau pedeapsa. Deci, se omorau crestinii pretutindeni, fara numar, in toate zilele si in tot ceasul, peste tot locul, in toate cetatile, pe uliti si drumuri, prin case si prin targuri. Fiecare cum intalnea pe cineva si cunostea ca este crestin, indata fara sa zica ceva il lovea cu orice s-ar fi intamplat, sau il injunghia, sau cu sabia il taia, sau cu piatra, cu lemn si ii omorau ca pe niste fiare sau dobitoace, incat se implinea Scriptura: Ca pentru Tine ne omoara toata ziua, socotitu-ne-am ca niste oi de junghiere.

In acea vreme a obisnuitei ucideri, Sfanta fecioara Anisia, arzand cu inima ca sa moara pentru Hristos, fiind miscata de duh, a iesit din casa sa, voind sa mearga la biserica Domnului. Intrand pe poarta ce se numea a Casantrionei, se auzea gilceava in popor, caci se praznuia de pagani in acea zi praznicul Soarelui, cu aducere de jertfe necurate. Si iata unul din ostasii imparatesti venea asupra ei si a oprit-o zicand: "Stai, fecioara, spune-mi unde mergi?". Ea, vazandu-l fara randuiala si fara rusine si socotindu-l a fi ispita a vrajmasului, s-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci inaintea ochilor lui. Acela ca o fiara - caci cu adevarat era mai cumplit decat fiara - nerusinandu-se de tacerea cu multa intelepciune a fecioarei si socotindu-se pe sine a fi ocarat si trecut cu vederea, a prins-o ca un lup pe oaie si cu glas cumplit o intreba: "Cine esti si de unde vii?"

Mieluseaua lui Hristos, voind sa scape din mainile lui si din cautarea cea fara de randuiala, cu raspunsuri blande se silea a se izbavi de dansul, zicand: "Sunt roaba lui Hristos si merg la biserica". Acela fara de rusine, indemnandu-l diavolul care era intr-insul, a zis: "Nu te voi lasa sa te duci acolo, ci te voi duce la jertfele zeilor nostri, caci pe Soare il cinstim astazi". Aceasta zicand, i-a luat cu sila acoperamantul de pe capul ei, vrand sa-i descopere bine fata. Ea, intorcandu-se cu barbatie si nelasandu-se ocarata, a scuipat in fata lui, zicand: "Sa te certe pe tine Iisus Hristos al meu, diavole". Iar el, umplandu-se de iutime si numele lui Hristos nerabdand a-l auzi, a scos sabia cu care a lovit-o in coasta si a strabatut printr-insa. Sfanta fecioara, indata cazand la pamant, cu varsarea sangelui ei si-a dat si sfantul sau suflet in mainile lui Hristos, Dumnezeul sau, pe Care Il iubea si dorea cu osardie, sa moara pentru El, in toate zilele vietii sale.

Poporul care o vedea moarta, trecea pe alaturea si plangea, pe de-o parte pentru jertfa tineretilor ei si pentru cumplita moarte, iar pe de alta cartea asupra poruncii imparatesti fara de Dumnezeu, ca a facut judecata nedreapta, ca sa piarda pe poporul cel nevinovat. Iar cinstitele ei moaste luandu-le crestinii si ingrijindu-le cu cinste, le-a ingropat ca la doua stadii de poarta ce se numea Casandrionei, din partea stanga a drumului de obste, unde mai pe urma au zidit o casa de rugaciune peste dansa. Acestea s-au facut stapanind Maximian, iar peste noi imparatind intru nesfarsitii veci Iisus Hristos, Domnul nostru, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, I se cuvine cinstea si slava in veci. Amin.

                 Cu dragoste, Maria !

SFINŢII ZILEI DE 29 DECEMBRIE 2013 !

SINAXAR  LA  29  DECEMBRIE  2013  ! În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea sfinţilor paisprezece mii de prunci, ucişi de Irod. Irod, împăratul iudeilor, a poruncit magilor să se întoarcă pe la el ca să-i spună şi lui unde este Împăratul, Care S-a născut şi pe Care li-L vestise steaua ce-o urmau, pentru ca să se închine şi el Lui. Îngerul Domnului însă le-a spus magilor să nu mai treacă pe la Irod, ci să se ducă pe alta cale în ţara lor. Şi aşa au făcut. Irod, văzând că a fost înşelat de magi, s-a supărat tare. A cercetat cu de-amănuntul vremea când s-a arătat steaua şi a trimis ostaşi ca să omoare pe toţi pruncii, din Betleem şi din împrejurimi, de la doi ani în jos. Că se gândea că de va ucide pe toţi pruncii, atunci va ucide negreşit şi pe Împăratul ce va să fie, şi nu va mai unelti împotriva tronului lui. Dar în zadar s-a ostenit, nebunul! Nu-şi dădea seama, că omul nu poate împiedica voia lui Dumnezeu. Şi aşa Irod a pricinuit pruncilor împărăţia cerurilor, iar lui şi-a pricinuit osânda veşnică. Tot în această zi, pomenirea tuturor creştinilor şi fraţilor noştri ce s-au săvârşit de foame, de sete, de sabie şi de frig. Slujba lor se săvârşeşte în Halcopratia, în biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, unde este şi sfânta raclă. Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Marcel, stareţul Mănăstirii Achimiţilor, adică a neadormiţilor. Cuviosul Părintele nostru Marcel era din Apamia, oraş în cea de a doua Sirie, dintr-un neam cinstit şi vestit. A învăţat toată ştiinţa acelei vremi, dar dispreţuind-o, a părăsit toate averile sale şi s-a dus la Efes, unde a găzduit la nişte binecredincioşi creştini. A intrat apoi în una din mănăstirile de acolo şi a dus viaţă îmbunătăţită de schimnic. Aflând de petrecerea dumnezeiască a Sf. Alexandru, care vieţuia în Mănăstirea neadormiţilor, s-a dus la el. A rămas şi el în mănăstire şi-i întrecea pe toţi fraţii prin sporul lui de fiecare zi în virtute. După adormirea stareţului Alexandru şi al lui Iacob, stareţul de după el, a fost rânduit Cuviosul Marcel stareţ al mănăstirii. Cu harul lui Hristos a săvârşit multe minuni. A adormit în Mănăstirea neadormiţilor şi s-a odihnit în Domnul. Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Tadeu Mărturisitorul. Cel între sfinţi Părintele nostru Tadeu a fost rob slobozit al lui Teodor, care, cu putere împărătească, a luat Mănăstirea Studiţilor şi a făcut-o chinovie. Tadeu şi-a tuns parul capului în mănăstirea lui Teodor şi s-a făcut călugăr. Ducea viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi era iubit de toţi. Postea şi priveghea mult; îşi înfrâna limba, lua aminte la dumnezeieştile cuvinte, se culca pe pământ, era foarte supus şi nu avea altă avere decât hainele de pe el. Cu îngăduinţa lui Dumnezeu, împărăţeau pe vremea aceea Mihai Bâlbâitul şi Teofil, fiul lui, împăraţi răucredincioşi şi luptători împotriva sfintelor icoane. Aceştia au închis pe unii episcopi şi stareţi binecredincioşi, iar pe alţii i-au surghiunit. Printre aceştia s-a aflat şi marele luptător Teodor, părintele şi stareţul Cuviosului Tadeu. Odată s-a dus cu Teodor la palatul împărătesc şi acest purtător de Dumnezeu Tadeu. Aprins de râvnă dumnezeiască, a mustrat pe împăratul acela răucredincios înaintea întregului senat. Împăratul a poruncit să aducă icoana Mântuitorului să o pună pe pământ, iar pe Sf. Tadeu să-l aşeze pe sfânta icoană. Sfântul n-a vrut. Atunci a fost luat cu sila de nişte bărbaţi puternici şi ţinut deasupra ei, ca să nu se mişte. Şi i-a zis tiranul: "Iată ai călcat icoana lui Hristos! Primeşte dar şi celelalte învăţături ale noastre". Sfântul însă, luminat cu adevărat la suflet, i-a răspuns: "Eu, prea răucredinciosule şi tirane, plin de toată necurăţenia, n-am făcut asta cu voia mea, să mă ferească Dumnezeu!, ci prin viclenia ta şi nedreapta ta judecată. Eu, dimpotrivă, mă închin sfintei icoane a Domnului şi Dumnezeului meu, o sărut şi vreau cu dragă inimă să mor pentru ea!". Cu aceste cuvinte a fost făcut de ruşine ticălosul de împărat. Dar pentru că a fost ocărât de un ţăran, de un scit şi de un om de rând, a poruncit să fie trântit la pământ înaintea lui şi bătut fără milă. Şi l-au lovit mult cu ciomegele, până ce au socotit că şi-a dat sufletul. Crezând că a murit, l-au târât de picioare afară. Unii din cei ce erau acolo l-au legat şi l-au târât ca pe un stârv şi ca pe o necurăţenie prin tot târgul. L-au aruncat apoi lângă zidul cetăţii, în partea dinspre izvor, s-au întors şi s-au spălat. Iar fericitul Tadeu, suferind toate cu mulţumire şi cu bărbăţie, a mai trăit trei zile, apoi s-a dus la Domnul. Tot în această zi, pomenirea sfinţirii bisericii sfinţilor patruzeci de Mucenici, ce se afla alături de Halcotetrapilu. Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintele nostru Veniamin, care cu pace s-a săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintele nostru Antinodor, care cu pace s-a săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Gheorghe, episcopul Nicomidiei, făcătorul câtorva canoane de cântări şi tropare, care cu pace s-a săvârşit. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin. Cu dragoste, Maria.

Cautare in Calendar-Ortodox.ro Codus de Sfintii zilei SINAXAR Sâmbata, 28 decembrie • Sf. 20 000 de Mucenici ce au ars în Nicomidia • Sf. Mucenici cei din senatul roman, care de felurite chinuri s-au savârsit • Sf. Ind • Sf. Gorgonie si Petru • Sf. Mucenic Zinon • Sf. Mardonie • Sf. Dorotei • Sf. Teofil diaconul • Sf. Migdonie • Sf. Glicherie preotul • Sf. Domna • Sf. Nicanor apostolul • Sf. Mucenic Secund • Sf. Cuvios Vavila • Sf. Cuvios Simeon, izvorâtorul de mir, ctitorul Manastirii Simon-Petru din Muntele Atos Click pe sfinti pentru Sinaxarul zilei sau click aici pentru sinaxarul in format audio mp3 ! Calendar ortodox Decembrie 2008 DECEMBRIE L Ma Mi J V S D Pentru webmasteri LEGATURI OrtodoxRoNet Sfaturi ortodoxe Crestinism Ortodox Credo Pr. Iulian Nistea Filocalia Ierodiacon Visarion Parohia Offenbach am Main Scara Raiului Manastirea Saraca Adevar Ortodox Biserica Româna din Paris Parohia "Sfanta Maria" - Dallas Resurse Ortodoxe Românesti Razboiul nevazut Ortodocsi din Paris Orthodox Sites Portal Icoane bizantine OrtodoxMedia Echo orthodoxe